Solutii homemade care te ajuta sa scapi de chimicalele din casa ▶️

Desi nu ne dam seama, corpul nostru sufera adesea din cauza compusilor chimici care se afla peste tot in jurul nostru. Alergiile, astmul, afectiunile dermatologice sunt strans legate de utilizarea fecventa a unor produse cu ingrediente toxice, in principal a celor folosite pentru curatenie ori pentru indepararea daunatorilor.

Avem alternative la indemana, iar ele se bazeaza pe substante in mare masura naturale si care sunt accesibile oricui. Utilizarea lor nu inseamna doar un beneficiu pentru sanatate, ci si bani mai putini si un consum mult mai inteligent de resurse.

Iata cateva solutii incredibil de accesibile, care ne ajuta sa reducem chimicalele din casa! Am vorbit despre ele si la Digi 24, in emisiunea Izabelei Panescu “Tinerete fara batranete”, iar inregistrarea o poti vedea AICI. Sau le poti urmari si in clipul video de mai jos.

Ce inlaturam si ce folosim in loc

Toate obiectele din jurul nou contin compusi toxici, intr-o masura mai mica sau mai mare, fie care vorbim despre mobila, covoare, materiale de constructie, vesela de bucatarie, orice obiect din plastic sau produse cosmetice si de curatat. Printre acesti compusi se numara ftalatii – un liant care permite plasticului sa fie moale si flexibil, BPA-ul (eter difenil polibrominat) sau pesticidele, iar studiile care confirma aceste afirmatii sunt deja cunoscute foarte bine in lumea medicala.

Printre cele mai poluante si mai toxice substante se numara insa detergentii, dezinfectantii, solutiile de curatat, odorizantele de camera sau balsamul de rufe si solutiile impotriva insectelor si a altor daunatori. Desi exista directive europene cu privire la ce pot sa contina detergentii, de exemplu (poti citi aici despre aceste cerinte), cei mai multi contin in continuare ingrediente chimice care permit dizolvarea grasimii si a murdariei.

Principalele ingrediente pentru solutiile alternative se afla deja in orice casa: otetul, bicarbonatul de sodiu, lamaile ori uleiurile esentiale sunt usor de gasit si au preturi foarte accesibile.

Otetul este de mai multe feluri, dar pentru astfel de retete este de preferat cel din alcool, caruia i se mai spune si otet alb. Este dublu fermentat si are o putere mai mare de curatare si, spre deosebire de oteturile din fructe, nu contine impuritati. Drept urmare, poate fi utilizat in dispozitive precum masina de spalat ori mopurile cu aburi. Se poate folosi aproape in orice, de la solutii de curatat si pana la spalat rufele ori parul, dar nu il amesteca NICIODATA cu clorul, pentru ca din reactia se vor degaja vapori toxici.

Uleiurile esentiale sunt si ele de numeroase tipuri pe piata, dar iti recomand sa te orientezi spre cele esentiale pure, nu spre volatile, pentru ca am constatat ca sunt mai persistente si au efect mult mai vizibil. Fii atent la furnizor, pentru ca si aici sunt situatii in care produsul are mai multe chimicale decat compusi naturali. Personal, le prefer pe cele de la Steaua Divina si, in schimb, nu ma impresioneaza doTerra.

Atentie insa la utilizarea uleiurilor esentiale, mai ales in cazul copiilor: pot provoca alergii persoanelor sensibile si chiar contractii femeilor insarcinate (uleiul de cimbru, de exemplu), asa ca trebuie sa stii ce anume suporti si ce nu. Totodata, aplicarea lor direct pe piele si fara sa fie diluate poate duce la iritatii. Si inca un lucru: foloseste mai degraba uleiuri pentru uz intern, pentru ca sunt mai sigure.

Bicarbonatul de sodiu se foloseste datorita proprietatilor sale de curatare, pe aproape orice suprafata. In contact cu otetul, determina o reactie care ajuta la curatarea, de pe diferite suprafete, a reziduurilor rezistente in timp.

Sapunurile organice – precum sapunul de Alep si sapunul de Castilia – sunt si ele mult mai prietenoase cu mediul si cu organismul nostru decat cele cumparate. Sapunul de alep, de exemplu, este fabricat din ulei de masline si din ulei de dafin si poate inlocui toate produsele cosmetice de curatat, fiind recomandat inclusiv bebelusilor, pentru proprietatile hidratante, antibacteriene si antiseptice. Chiar si traditionalul sapun de casa preparat cu lesie este mai sanatos decat detergentii cumparati.

Unde si cum folosim alternativele?

Solutii de curatat casa si rufele

Sapunul de alep poate inlocui, de exemplu, solutiile de curatat mobila ori parchetul: dizolvand in apa o cantitate mica de sapun de alep obtii aceleasi rezultate precum in cazul detergentilor pentru pardoseli, dar cu o solutie mai putin toxica. Sapunul de Castilia poate fi utilizat inclusiv in masina de spalat, fie in forma lichida, fie solid daca este dizolvat inainte la temperatura inalta.

Poti chiar sa faci detergent organic folosind o cana de fulgi de sapun organic + o cana de bicarbonat de sodiu + o cana de soda de rufe + 2 litri de apa, din care pui in masina de spalat una-doua linguri la fiecare spalare (reteta asta abia am primit-o, astept sa o testez si eu). Daca adaugi acestor rufe si balsamul de casa facut din otet + 40 de picaturi de ulei esential (mai multe AICI), protejezi si masina de spalat de orice depunere de calcar, iar rufele vor avea miros de proaspat si culori mai vii. Daca nu stiai, prosoapele chiar vor sterge mai bine cand le clatesti cu otet, pentru ca balsamul clasic de rufe le imbraca intr-o pelicula care reduce puterea de absorbtie.

In rest, varianta mea preferata pentru curatenie este otetul aromatizat cu portocale, fie cu ulei esential, fie lasand cojile de portocala la macerat in otet cel putin cateva zile. L-am folosit mai intai pentru a curata bateriile de la bucatarie si baie, apoi la sters geamuri, apoi cam peste tot, fie ca vreau sa curat pe jos, masina de spalat ori clantele de prin casa, faianta ori capacul toaletei. Mirosul este excelent: vara aminteste de vacanta tropicala, iar iarna de pomul de Craciun. Pe scurt, curata rapid calcarul si lasa in urma miros asa cum ti-am spus.

O alta combinatie evergreen este otet + bicarbonat de sodiu, turnate succesiv. Curat astfel scurgerea chiuvetei de la bucatarie: torn usor un plic de bicarbonat, ca sa se scurga pana departe si apoi vin cu o cana de otet cald, turnat si el incet, ca un firicel, apoi il las se umfle. Dupa zece minute, las apa calda sa curga putin pana se duce totul de pe scurgere. Poti face la fel cu o cratita cu resturi arse, peste care presari bicarbonat in belsug si apoi torni otet cald, astepti 10 minte si speli cu un burete de vase ecologic precum acesta.

Si inca un truc legat de combinatia de otet cu bicarbonat: foloseste-o in spatii inguste in care nu ai acces pentru curatarea prafului, cum ar fi ramele ferestrelor termopan: presari bicarbonat si apoi stropesti cu otet, lasi sa actioneze si apoi aspiri cu aspirator pentru lichide ori stergi.

Solutiile impotriva ganganiilor si altor daunatori

Cea mai mare problema sunt tantarii, impotriva carora eu lupt eficient cu ajutorul uleiului esential de lemongrass – preferatul meu din toate uleiurile enumerate de mine, in imaginea de mai sus, ca fiind eficiente impotriva ganganiilor. Revin aici asupra faptului ca trebuie sa testezi inainte uleiul, sa nu-ti provoace alergii, dar si sa eviti aplicarea lui pe piele fara sa fie diluat.

Folosesc aceasta aroma in combinatie cu o baza lichida sau cu ulei de cocos ori de masline. Mai nou, am in geanta vara asta un pulverizator cu apa minerala + ulei esential de lemongrass, pe post de solutie impotriva tantarilor, parfum si solutie de racorire.

Tot impotriva tantarilor am gasit solutii de tip candela ori lumanare, despre care poti afla mai multe citind articolul meu de aici.

Sprayurile impotriva puricilor de plante sunt alt element toxic de care ne putem lipsi. Putem face in loc combinatii de compusi organici care nu plac daunatorilor, cum ar fi pe baza de tutun, lapte sau alcool. Gasesti mai multe retete si cum le-am folosit in gradina in articolul meu de aici.

O alta solutie, de data asta impotriva furnicilor, este praful de scortisoara, pe care il poti presara pe prag ori in locurile in care intalnesti de obicei furnici. Sau poti pune intr-un atomizor de 200 ml apa si o sticluta de ulei esential de scortisoara, agiti bine si pulverizezi in zonele cu probleme. Mirosul este incantator, dar numai pentru oameni.

Iar in final, iti dau un pont si legat de cosmetice: mi-am facut singura si crema pentru maini, iar reteta o poti gasi aici.

Spor in toate iti doresc!

Sursa foto 1: Freepik


Descoperi si alte idei de proiecte diy si sfaturi pentru un trai sustenabil urmarindu-ma si pe alte platforme:

Tu ce crezi? Comenteaza!

You May Also Like