DIY: cum reciclezi lumanari si resturile lor ▶️

Aproape in fiecare casa exista lumanari, pe care oamenii le folosesc macar ocazional si care, drept urmare, lasa in urma resturi de ceara. Stii ca le putem recicla si transforma in lumanari noi? Am facut asta de cateva ori, cu un rezultat exceptional. Vezi mai jos cum reciclezi lumanari si resturile lor pritnr-un proiect simplu si util!

Materialele folosite

Materialele de care avem nevoie sunt in principal cele ramase de la alte lumanari: recipientele, suportul pentru fitil si resturile de ceara. Daca ceara nu ajunge, putem folosi lumanarile noi rupte sau cumpara fulgi de ceara DE AICI. Un sfat pe care l-am mai dat si in alte proiecte cu lumanari este sa alegi doar lumanarile din ceara, evitandu-le pe cele din parafina, care nu se comporta la fel si care sunt chiar toxice si, drept urmare, de evitat. Pe scurt, alege doar elemente naturale pentru acest proiect.

Pentru fitil, eu folosesc sfoara de bumbac ori canepa si suporturile metalice ramase de la cele vechi. Se gasesc, de regula, pe fundul borcanului sau la capatul lumanarii si se vad la final, cand se termina de ars lumanarea.

Pentru a fixa fitilul si a-l tine drept cat se intareste ceara, eu folosesc de obicei cleme pentru sigilare pe care le-am luat de la Ikea si care imi sunt foarte utile, in general, in bucatarie.

daca vrei ca lumanarile tale sa aiba un miros placut, poti adauga uleiuri esentiale ori scortisoara, dar sa ai in vedere ca trebuie sa folosesti produse de calitate. Unele uleiuri esentiale pot fi toxice cand sunt arse, asa ca verifica intai cat sunt de naturale inainte de a le folosi.

Cum reciclezi lumanari. Pasii de urmat

Ai nevoie mai intai sa instalezi fitilul. Pentru asta, dezlipesti vechiul suport din metal al fitilului si il cureti de ceara din interior, cu ajutorul unei scobitori. Strecori apoi inauntru o bucata de sfoara lunga cat paharul de inalt plus 4-5 cm, ca sa poata fi prinsa in clema deasupra paharului.

Odata rezolvata problema fitilului, adaugi in jurul lui resturile de ceara maruntite, lasand cam mai putin spatiu intre ele.

Urmeaza acum etapa incalzirii, pe care o poti rezolva fie intr-un cuptor cu microunde, fie intr-un vas cu apa pusa la incalzit.

Personal, prefer a doua varianta, pentru ca imi permite sa vad cand trebuie sa adaug ceara. Resturile puse in pahar se topesc, iar nivelul scade, astfel ca este nevoie de completare pentru a umple paharul, ceea ce se face mai usor cu paharul la vedere. Dureaza cam 10 minute astfel pana se topesc resturile de ceara si obtii o lumanare noua.

Le lasi apoi la racit, iar cand ceara s-a intarit poti scoate clema care sustine fitilul. Scurtezi fitilul lasand cam 1-2 cm deasupra stratului de ceara, iar lumanarile tale sunt bune de folosit.

Uite pasii de mai sus si intr-un video scurt pe care l-am postat pe YouTube.

Sfaturi de final

Mai intai, tine minte sa folosesti doar elemente naturale, ca sa nu transformi noua lumanare intr-o chestiune toxica.

Apoi, adu-ti aminte ca ceara fierbinte poate provoca arsuri. Asta inseamna sa manevrezi cu grija si cu manusi paharele fierbinti.

Daca ti-a placut proiectul, distribuie-l in social media si trimite-l prietenilor pasionati de bricolaj!


Descoperi si alte idei de proiecte diy si sfaturi pentru un trai sustenabil urmarindu-ma si pe alte platforme:

Tu ce crezi? Comenteaza!

You May Also Like