Coffee corner makeover. O amenajare cu buget zero ▶️

Atelierul meu este un loc in care petrec uneori zile intregi, asa ca trebuie sa-mi asigure spatiu pentru o multime de activitati. Bautul cafelei este una dintre ele. Iar daca locuri de savurat cafea gasesc, cu prepararea a fost mai greu. Cu trei aparate pentru ceai si cafea si o cana maricica, spatiul pe blat a devenit o problema, pe care am zis sa o rezolc transformand un dulap in colt pentru cafea. Sau, cum i se mai zice, “coffee corner”. De aici am pronit si am ajusn sa refac tot peretele zi sa amenajez peste ce am prevazut. Partea cea mai buna este ca a fost o amenajare cu buget zero. Iata cum!

Inainte…

… aveam o zona cu un dulap si un spatiu in care se adunau gramada diverse cutii cu tot felul de lucruri. Iarna asta, am asezat acolo bradul de Craciun si cutiile pentru cadouri. Cand Craciunul a trecut, spatiul nu a mai avut nicio destinatie anume. Mai spre dreapta, am un dulap pe post de bucatarie: cani si farfurii dedesubt si filtrul, expresorul, fierbatorul si cana cu apa deasupra. Cam inghesuite si cam departe de cele doua prize de unde alimentez aparatele. Iar asta era o mare problema.

Intre timp, am scos usile dulapului pentru ca nu-mi placeau si le-am curatat vopseaua. Niciun gand n-aveam legat de noua culoare, dupa ce am indepartat curcubeul aplicat pe ele intr-un proiect facut pentru pastila mea TV “Lectia de bricolaj”.

A fost vorba ca modific doar dulapul

Adica sa ii vopsesc usile si sa montez deasupra lui un blat nou, pe care sa am loc pentru toate: filtru de cafea, expresor, fierbator si cana cu filtru de apa. Blatul il aveam deja, fiind cu 50 cm mai lung decat dulapul pe care am gandit ca il folosesc drept postament. Drep urmare, o consola era necesara pentru a sustine diferenta de blat ramasa in afara dulapului.

Doar ca nu am masurat inaltimea inainte sa ma apuc de treaba si am constatat ca dulapul este prea inalt, iar ca blatul se suprapune peste prize. Ce am facut? Am decis sa inlocuiesc picioarele de 10 cm ale dulapului cu unele mai putin inalte, respectiv de 5 cm. Le-am comandat online, dar pana sa imi fie livrate, s-a intamplat ce vei vedea mai jos.

Dar, ca sa inchei cu dulapul, sa stii ca nu i-am mai montat picioarele, ci un suport din lemn de fag demontat de mine de la o biblioteca. Norocul a fost ca s-a potrivit perfect pe dimensiuni, fiind cu cca 10 cm mai scurt pe ambele laturi decat dulapul meu. Asa am rezolvat fara nicio cheltuiala problema inaltimii la care ajunge blatul.

Usile le-am curatat de vopseaua veche si le-am colorat din nou, intr-o nuanta foarte deschisa de vernil, respectiv o combinatie de Versaille si Original, culori de la Annie Sloan Chalk Paint. Canturile le-am facut rosii, cu Emperor’s Silk, tot de la Annie Sloan. La final, am sigilat cu lac Cedria, pe baza de apa.

Proiectul “coffee corner makover”s-a extins

Cat despre perete… Ce-ar fi daca as avea si un loc de stat? Ceva ca intr-o cafenea, cu masuta si scaune? Ca tot am masuta plianta pe care n-o folosesc si scaune de terasa. Zis si facut: am folosit ca baza lavabila SPOR ramasa si ea dintr-un proiect anterior, pe care am colorat-o in albastru deschis. Culoarea noua este pastelata si abia se vede in imaginea de mai jos, dar crede-ma ca se vede diferenta, in mod real.

Dupa ce am zugravit peretele, am putut pune la loc dulapul. Blatul l-am prins de dulap, iar in dreapta l-am fixat in perete cu o consola, pe dedesubt. Dar uite, mai bine, filmul acestui proiect, in clipul video de mai jos, unde am facut si un calcul al cheltuielilor.

Dupa

Probabil ca, in timp, voi mai schimba lucruri in acest colt. Dar important este ca el este functional, iar ca amenajarea lui – mai ales fara nicio cheltuiala – mi-a rezolvat o problema.

Sper ca acest articol sa te inspire sa faci in casa ta schimbarile de care ai nevoie ca sa iti imbunatatesti viata acasa. Daca informatiile ti-au fost de folos, distribuie articolul in social media si trimite-l prietenilor pasionati de amenajare interioara!


Descoperi si alte idei de proiecte diy si sfaturi pentru un trai sustenabil urmarindu-ma si pe alte platforme:

Tu ce crezi? Comenteaza!

You May Also Like