Ce este un moodboard si la ce foloseste el

Cand nu stii ce sa alegi pentru designul casei tale, fa-ti in moodboard! Uite cat de mult de ajuta acest prim pas in alagerile pe care le ai de facut!

Ruleaza un spot publicitar pe TV-uri pentru un magazin de bricolaj, despre un tip care constata ca, in ultimii zece ani din viata, singurul lucru care nu s-a schimbat este felul in care ii este amenajata casa.

Am un deja vu cand il vad cum ofteaza: in spatele fiecarei amenjari nu sta doar o cheltuiala, ci si un mare efort creativ, legat de toate alegerile pe care trebuie sa le faci. Pentru unii oameni, abia atunci incepe greul…

Dar daca iti spun ca exista un mod prin care poti structura totul mai usor si canaliza alegerile spre rezultatul dorit?Cred ca aveam trei – patru ani cand am ciopartit un material din care bunica mea trebuia sa faca o rochie pentru sotia preotului. Voiam sa fiu designer, iar papusa mea avea nevoie de rochii. N-am ajuns designer, dar macar am avut cele mai elegante papusi.

Visurile nu mor. Aproape 40 de ani mai tarziu, nu mai cos rochii, ci am trecut la moodboard-uri pentru amenajari interioare. Este pasul natural spre un design bun…

 

Ce este un moodboard si de ce ai nevoie de el

Orice proiect are la baza un concept. In cazul designului de interior, sunt elementele care puna in legatura starea pe care vrei sa o creezi cu texturile, culorile pe care le alegi si apoi obiectele de mobilier si decoratiunile folosite. Cu alte cuvinte, creezi personalitatea casei astfel incat sa determine o stare, un sentiment care sa o transforme in ceea ce tu simti ca este “acasa”. Si aduni aceste elemente intr-un moodboard (mood = stare, in limba engleza).

Suna abstract pentru o societate obisnuita zeci de ani cu lipsa individualitatii si cu replicarea aceluiasi tip de locuinta de tip bloc comunist, cu perdele de Pascani si covoare de Cisnadie in aproape toate sufrageriile. Pare si mai dificil intr-o tara in care cei mai multi dintre oameni fug de culoare si se refugiaza in case imbracate in griuri si bejuri.

Vrei ca acasa sa insemne pentru tine distractie? Care este imaginea care iti sugereaza cel mai bine aceasta stare? O fotografie a orasului New York noaptea? O imagine cu grupul de prieteni pe barca, in larg? Cu ce anume asociezi tu aceasta idee? Cu stralucirea trompetei cantaretului de jazz ori cu spuma berii care se prelinge din pahar?

Ori poate dimpotriva, iti doresti un loc in care sa te retragi. Ce iti sugereaza liniste si relaxare? O plaja greceasca, o cina pe malul marii, un apus de soare, un pumn de scoici in nisip? Care sunt texturile, care este senzatia si care sunt culorile pe care le asociezi cu ceea ce iti doresti sa obtii?

Cum construiesti efectiv acest moodboard? Pinterest este cea mai accesibila platforma, unde poti salva mii de imagini, in albume separate, dar exista si aplicatii online pentru moodboard-uri, cum ar fi Roomstyler sau Olioboard, ultimul avand si o galerie de moodboarduri gata create.

Poate fi un folder pe calculator ori laptop in care sa salvezi pozele care au legatura cu tema ta. Ca surse, porneste cu Pinterest si Instagram ori banci de fotografii precum Pixabay, 123RF, Fotolia ori Shutterstock. Dar nu te limita doar la atat: cauta in fotografiile facute in concedii ori uita-te in jur si surprinde momentul, locul, faza care sa te inspire mai tarziu.

Mai poti aduna fotografii, bucati de materiale si printuri, pe care sa le pui una langa alta, ca sa vezi in ce masura se potrivesc una cu alta. Le poti decupa din reviste, le poti prinde pe o table de pluta ori pe una magnetica. Sau le poti lipi impreuna pe foi de carton.

Pasul mai departe: “Shop the look!”

Ai ales tema, ai un moodboard, ce faci mai departe? Alegi obiectele cautandu-le pe cele care respecta conceptul tau, textura si culoarea dorite. Cauta-le in reviste de design interior ori pe internet si pastreaza-le si pe ele, in format electronic ori fizic, adaugandu-le la moodboard-ul tau.

Si abia acum pleci la cumparaturi, cautand obiecte asemanatoare acelora pe care le-ai inclus in moodboard. Adica “shop the look”!

Cum ti se pare colajul de mai sus? Poti merge usor mai departe cu designul pentru camera unei fete, pornind de aici, nu? O camera in alb, negru / gri si roz puternic, unde se potrivesc texturile pretentioase – catifea, blana, matase, dar si suprafetele metalice, patinate.

Daca ti se pare prea riscant sa faci cumparaturi fara sa stii sigur daca se potrivesc obiectele intre ele, poti cauta moodboarduri gata facute si sa urmezi apoi recomandarile lor privind obiectele de decor. Tot Pinterest si Instagram te pot ajuta aici, iar conturile despre care ti-am vorbit in articolul acesta sunt in punct bun de plecare.

Vei vedea ca uneori este greu sa gasesti exact culoarea ori textura potrivite, insa te poti adapta si alege note mai inchise ori mai deschise din aceeasi gama de culori, cata vreme pastrezi stilul pe care l-ai ales. Culoarea o poti schimba cu un spray cu vopsea, in ultima instanta, asa cum ti-am spus ca am facut si eu in multe din proiectele mele, cum at fi AICI sau AICI.

Daca si asa ti se pare prea greu sa gasesti singur ce ti se potriveste, apeleaza la serviciile mele de specialist in reamenajare interioara si personal design shopper si te voi ajuta sa iti configurezi interiorul pe care ti-l doresti. Mai multe despre aceste servicii poti afla de AICI.

Lumea din jurul nostru este o galerie imensa de imagini si de inspiratie. Tot ce ai de facut este sa privesti atent si sa alegi din ea acele parti care te fac sa te simti bine. Indrazneste si creeaza!

2 comments
  1. I’m still old fashioned when it comes to mood boards. It all gets stuck onto a big piece of paper or pinned on pinterest. I’m really keen to try Roomstyler and Olioboard though

    1. I feel much better with physical moodboards too… I need to feel the textures and smell them. Yeah, smell them :))

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like