Home Timp liberCălătorii La volan prin Turcia: ce trebuie sa stii (Update 2019)
La volan prin Turcia: ce trebuie sa stii (Update 2019)

La volan prin Turcia: ce trebuie sa stii (Update 2019)

02/07/2018

Cand iti planifici pe cont propriu vacantele (si asta este tot un fel de „fa-ti singur, fara specialist”), ai multe lucruri de pregatit. Cum ar fi transportul, care este la fel de important precum cazarea. Daca mergi cu avionul, cu trenul sau cu masina depinde nu doar de cati bani ai, ci si de masina pe care (poate nu) o ai si de abilitatile tale de sofer.

Alegi sa conduci si mergi in strainatate? Daca ai masina gata pentru drum (citeste AICI cum o pregatesti), atunci e bine sa stii si ce iti este permis si ce nu, ca sa te intorci in siguranta.

Aici iti vin eu in ajutor, daca alegi sa mergi in Turcia, una din destinatiile de vacanta preferate ale romanilor. Ti-am povestit deja cate ceva despre vacanta in Turcia si ce inseamna drumul prin Bulgaria. Hai sa vedem ce ai nevoie sa stii ca sa conduci in siguranta si prin Turcia si ce am mai descoperit, in concediul din 2019.

1. Foloseste Google Maps offline in loc de Waze

Turcia nefiind in Uniunea Europeana, nu ai aceleasi tarife de roaming precum in Bulgaria, de exemplu, iar serviciul de date te-ar putea costa cam mult chiar daca ai oferta de la operatorul tau de telefonie (Orange are pachet special pentru Turcia, de exemplu). Drept urmare, nu poti folosi Waze  pe drum si nici alte aplicatii care necesita conexiune la internet.

Alternativa potrivita este Google Maps offline, care functioneaza foarte bine. De AICI descarci in telefon harta Turciei, inainte de a pleca din tara, apoi o folosesti pe baza semnalului GPS.

2. Pregateste toate actele tale si ale masinii, inclusiv asigurarea auto

La intrarea in Turcia, soferul primeste o viza speciala pe pasaport, astfel ca el nu poate iesi din tara fara masina cu care a intrat (vanzarea de catre persoane fizice a masinilor aduse din strainatate este interzisa in Turcia). Pentru asta, ti se cer talonul masinii si asigurarea / cartea verde, asa ca sa le ai pregatite.

Update 2019: Daca nu ai asigurare valabila pentru Turcia, vei fi obligat sa cumperi una din vama pentru a putea intra in tara. Noi am patit-o si a trebuit sa cumparam din vama asigurarea, care a costat 63 de euro la Garanta, pentru o masina de 1200 mc, pe benzina, clasa medie. Sa mai stii ca turcii nu se grabesc prea tare sa te ajute atunci cand ai comis vreo greseala, asa ca ia si asta in calcul, ca sa eviti orice neplacere din timp. 

Daca masina apartine unei firme si chiar daca tu esti patronul, ai nevoie de procura din partea societatii, prin care se arata ca ai dreptul de a conduce masina in strainatate, unde vei pleca si in ce perioada. Aceasta procura trebuie tradusa la notar si autentificata in limba turca, dar vamesii bulgari pot cere (si am constatat ca o si fac) ca procura sa fie si pe intelesul lor, adica in engleza ori in bulgara. Probabil ca te poti descurca si doar cu traducerea in turca, dar asta depinde de ce fel de vames bulgar ai (ne)norocul sa intalnesti. Ca idee, sa stii ca nici bulgarii nu dau pe dinafara de amabilitate.

O lista completa cu toate actele necesare am gasit pe site-ul Ambasadei romane in Turcia AICI si include precizari importante inclusiv pentru cei care conduc microbuze ori sunt in calatorie in Turcia impreuna cu animalele de companie.

Tine minte sa iti faci si asigurare medicala. Noi am platit in jur de 110 lei pentru trie persoane si nu cred ca este mult, ca acoperire pentru situatiile neprevazute in care ai nevoie de asistenta medicala de urgenta. Turcii au un sistem sanitar exceptional, dar nu as prefera sa nu avem nevoie de el totusi.

3. Plateste taxa de drum HGS si lipeste fluturasul pe parbriz

Asa cum ti-am povestit deja, taxa de drum / vignieta pe care trebuie sa o platesti in Turcia se numeste HGS si o poti cumpara de la orice oficiu postal (PTT) ori punct de pe autostrada. Functioneaza pe principiul portofelului electronic – o cumperi prima data si apoi reincarci cu cat ai nevoie, taxele fiind calculate si scazute automat de pe HGS-ul tau, in functie de cat de mult circuli. Platesti 5 lire pentru HGS si este de preferat sa o incarci cu 30 de lire. Este valabila atata vreme cat nu-ti schimbi masina si nici numarul ei de inmatriculare.

Fluturasul pe care il primesti cand platesti trebuie lipit pe parbriz, imediat sub oglinda, ca sa poate fi scanat de camerele instalate in diferite locuri pe autostrazi. De fiecare data cand treci pe sub scanner, ti se scad de pe HGS taxele de autostrada pentru drumul pe care te afli. Pentru a parcurge drumul de la intrare in Turcia si pana in Antalia, de exemplu, trebuie sa ai pe HGS cel putin 167-170 de lire turcesti.

In 2019, pentru circa 20 km de autostrada, intre Izmir si Kusadasi, noi am platit 3,75 lire, iar tariful iti este afisat pe un display, cand treci prin punctul de taxare. 

Am incercat sa verific suma disponibila pe HGS pe site-ul autoritatii turce de transport, unde trebuie sa introduci numarul de inmatriculare al masinii. Pagina este insa in limba turca si nu functioneaza de niciun fel. Singura optiune pentru straini am inteles ca este aplicatia HGS disponibila in Google Play, unde poti sa si platesti prin card. Am mers, in concediul din 2019, cu acelasi HGS cumparat cu un an inainte, insa nu am folosit aceasta optiune pentru ca stiam cat am consumat.

Mai multe despre HGS si despre clasele de vehicule pentru care se plateste gasesti AICI, iar nivelul taxelor il poti afla de AICI

4. Exista taxe de drum pe care le poti plati separat

Pentru zonele de infrastructura construite in parteneriat public-privat, taxele se platesc cash, la punctele de trecere, nu prin HGS. Asa se intampla cu podul nou din Instanbul – Osman Gazi Bridge (unde taxa este circa 70 de lire) sau cu autostrada de la Instanbul spre Antalya (circa 20 de lire, pentru portiunea de cateva zeci de kilometri pe care am strabatut-o noi).

Podul Osman Gazi din Instanbul are o lungime de aproape 2,7 km si este al patrulea ca marime din lume. A fost dat in folosinta in iulie 2016 si are o arhitectura asemanatoare cu podul Golden Gate din San Francisco.

Traversarea podului vechi – podul Fatih (cel peste Bosfor, care face trecerea din Europa in Asia) se achita insa prin HGS. La intoarcerea prin Instanbul, traversarea podului este gratuita, ceea ce duce insa la un trafic mai intens pe sensul spre Europa.

5. Alimenteaza doar la benzinariile de incredere

Ca sa le si numim, acestea sunt Shell si BP (British Petroleum).  Le gasesti relativ usor, chiar si pe autostrazi, fiind plasate pe ambele sensuri de mers, dar si in marginea oraselor mari. Ca si la noi sau in Bulgaria, vei gasi o multime de benzinarii micute, dar nu garanteaza nimeni pentru calitatea carburantului de acolo.

Cat despre preturile la carburant, in 2018 erau usor mai mici decat la noi si fata de cele din anul anterior, asa cum poti vedea si in pozele de mai jos (pretul este in lire, iar la finalul lui iunie 2018 lira turceasca valora cam un leu romanesc).

In 2019, motorina am gasit-o la 6,42 – 6,62 lire, iar benzina 5,6 – 5,8 lire, lira fiind 0,75 – 0,8 lei. 

Preturi la benzina si motorina intre 5.78 si 6.36 lire la Shell si intre 5.82 si 6.35 lire la BP, in iunie 2018.

6. Atentie la reductoarele de viteza

Stii cocoasele din beton despre care iti povesteam in articolul despre drumurile din Bulgaria? Ceva asemanator gasesti si pe drumurile expres din Turcia, acolo unde ele traverseaza orase ori unde sunt zone de drum periculoase.

Sunt portiuni din beton inaltate cu 10-15 centimetri, cu panta de urcare si de coborare, vopsite in alb si galben. Daca treci cu viteza peste ele, nu are cum sa iti fie bine, astfel ca trebuie sa reduci pana la 30-40 de kilometri pe ora.

7. Amenzile sunt de la o suta de euro in sus

Toti vrem sa ajungem mai repede, mai ales cand ai un drum de doua zile. Politistii turci sunt numerosi pe sosele, instaleaza o multime de filtre si radare si nu prea stiu de gluma insa. Daca te opresc pentru viteza, nu scapi cu amenda sub o suta de euro, in functie de cat de mare este depasirea.

Un alt lucru de stiut este ca, daca sunteti un grup de prieteni cu mai multe masini, vor primi toti soferii amenda chiar daca doar unul este prins de radar. Explicatia turcilor este ca, mergand in coloana, toate masinile ruleaza cu aceeasi viteza, deci toti soferii incalca legea si trebuie amendati. Da, suna aiurea, dar pe asta o stiu din ce s-a intamplat apropiatilor, nu din ce am citit pe net.

Asadar, daca circulati in coloana si unul dintre voi este oprit pentru depasirea vitezei legale, ceilalti merg inainte si-l asteapta pe ghinionist la prima benzinarie, ca sa iasa din raza vizuala a politistilor. Daca trageti toti pe dreapta, va fi clar ca sunteti impreuna si este foarte probabil sa fiti toti amendati.

Amenzile sunt mari si daca parchezi aiurea (sunt parcari platite, cu tarife acceptabile in orase). Detectoarele de radar nu sunt nici ele permise, dar nu stiu exact care este sanctiunea daca esti prins cu asa ceva. La cum i-am vazut pe politistii lor, nu cred ca as vrea sa aflu.

Partea buna in relatia cu politia turca este ca nu opresc turisti decat daca incalca legea. Am fost opriti la un filtru din greseala, pentru ca probabil nu se uitasera la numar, dar ne-au facut imediat semn sa plecam cand au vazut ca nu vorbim limba turca si ca suntem straini veniti in vacanta. Confuzia a venit probabil si din culoarea masinii: turcii au foarte multe masini albe pentru ca sunt cele mai ieftine, astfel ca poti fi confundat cu un localnic daca ai si tu una la fel.

8. Pietonii nu au prioritate nici pe verde

Nu am inteles exact la ce mai folosesc semafoarele pentru pietoni daca tot masinile trec primele chiar si atunci cand au rosu. Altfel spus, daca esti sofer roman si vezi pietoni care au verde, nu opri, ca te injura – pe bune! – soferii turci din urma ta. Pietonii stiu foarte bine asta, asa ca nu se vor aventura sa treaca inaintea masinilor.

Ai grija doar sa renunti la acest obicei cand vii in tara, daca vrei sa iti pastrezi carnetul de sofer.

9. Soferii turci circula aiurea

Ma scuzati, nu am gasit un mod elegant de a o spune. Sa ma explic: nu semnalizeaza neaparat cand fac la stanga ori la dreapta, se strecoara in fata ta cand nu te astepti, fac slalom printre masini, franeaza brusc. Vezi asta mai ales in orasele mari si aglomerate precum Instanbul, Bursa ori Izmir, unde pe soseaua de centura se circula in coloana cu 100-120 km la ora, de nu ai loc sa ramai in urma nici daca vrei.

Cineva din Bucuresti, Pitesti sau Constanta ar spune ca nu-i mare lucru, ca e ca la noi. Da, e ca la noi, doar ca mai rau, pentru ca intra in ecuatie si scuteristii, care merg repede si fara echipament de protectie, urmand aceleasi (ne)reguli de circulatie precum soferii despre care ti-am vorbit.

In plus, multe din masinile lor sunt mai vechi si mai slabe decat ale noastre, asa ca manevrele lor iti dau emotii daca nu te-ai invatat cu modul de a conduce pe care il au. Sa fii atent si la altele care pot sa iti apara pe sosea: cea mai ciudata chestie pentru noi a fost o camila intalnita in 2017, despre care am povestit intr-un alt articol.

10. Nu ai voie sa intorci

Daca ai gresit drumul, nu-ti face iluzii ca poti intoarce. Pe drumurile expres si pe autostrazi, sensurile de mers sunt delimitate cu scuar, deci n-ai nicio sansa sa treci usor de pe unul pe altul. In orase, este politie aproape peste tot si nu risti sa fii amendat. Ce faci? Cauti sensurile giratorii ori variantele de ocolire care iti permit sa schimbi directia de mers.

11. Prioritate de dreapta in sensul giratoriu

Asta inseamna ca, daca intri in sensul giratoriu, ai prioritate fata de cei care care sunt deja acolo, dar vei ceda la randul tau trecerea celor care iti vin din dreapta.

Cam asa cum vezi in clipul de mai jos (daca te uiti atent, vei vedea si scuterele despre care iti povesteam mai devreme):

Este o regula care a fost valabila si la noi un timp, dar la care s-a renuntat.

Despre variantele de drum spre Kusadasi si Antalya

Daca mergi spre Kusadasi si iesi din Romania pe la Giurgiu, in Bulgaria vei urma cel mai probabil traseul Ruse – Razgrad – Omurtag – Kotel – Yambol – Lesovo – Hamzabeily, pe unde vei intra in Turcia. Apoi poti urma traseul Edirne – Kukukuyu – Canakkale (oras port, unde treci cu feribotul din Europa in Asia) – Izmir, ca sa te indrepti apoi spre Kusadasi, Didim, Bodrum, respectiv statiunile din zona Kusadasi.

Daca mergi in Antalya, poti merge pana la Kusadasi si apoi tine drumul de coasta pana ajungi in Antalya, dar exista si varianta prin Instanbul, respectiv pe traseul Hamzabeily – Instanbul – Bursa – Kutahya – Sandikli. De aici, ai doua variante de drum, in functie de ce destinatie finala ai: varianta Sandikli – Isparta (care ocoleste orasul Antalya) pentru statiunile dinspre est (Alania, Side, Belek) sau Sandikli – Burdur – Antalya pentru a ajunge in cele vestice.

Sunt si alte variante, mai ales daca vrei sa faci un ocol sa vezi Pamukkale ori Capadocia, dar nu am ajuns acolo, ca sa iti pot spune mai multe. Noi am fost multumiti de drumul parcurs, fapt pentru care ii multumim din nou prietenului Viorel-stie-el-care, pentru indrumare si pentru masina care da bine in poze. 🙂

Dupa calatoria din 2019, iti dau un pont pentru trecerea cu feribotul prin Canakkale. Sunt doua puncte de trecere de pe continentul european catre Canakkale, una din Eceabat, alta din Kilitbahir. Noi am trecut dinspre Canakkale spre europa prin Kilitbahir si am avut surpriza sa gasim o coada de masini de cativa kilometri, care asteptau sa traverseze cu feribotul, probabil dupa o asteptare de cateva ore bune. Erau mai ales turci din Instanbul care merg in weekend la mare asa cum mergem si noi pe litoralul nostru si ramanem blocati pe A2.

De aceea, daca mergi spre Kusadasi in weekend (noi am trecut sambata dimineata), alege sa traversezi pe la Eceabat, pentru ca este mult mai putin aglomerat si scutesti cateva ore bune de asteptare. Presupun ca exista aceeasi aglomeratie pe celalalt sens, duminica, dupa pranz. Atunci aglomeratia se formeaza insa in Canakkale, motiv pentru care accesul catre feribot nu se mai face direct, prin soseaua principala spre sensul giratoriu de pe faleza, ci printr-o sosea laterala, unde ajungi urmand indicatoarele. 

De ce sa faci cumparaturi in euro, nu in lire turcesti

Inca un pont, de data asta despre moneda pe care sa o ai cu tine in vacanta in Turcia, in vara asta: evita lirele turcesti si bazeaza-te pe euro, ca sa iesi in castig cand faci cumparaturi. Lira turceasca se depreciaza rapid, asa ca vanzatorii turci fac tot ce pot sa nu piarda cand fac schimbul.

Iti dau un exemplu din 2018: sa spunem ca vrei sa cumperi un tricou care costa 10 euro, dar vrei sa platesti in lire turcesti. Daca platesti in lire, pretul va fi de 10 euro x 5,5 lire/euro = 55 de lire = 55 de lei, pentru ca 1 lira = 1 leu. Daca platesti in euro, pretul va fi 10 euro x 4.7 lei/euro = 47 de lei. Este simplu sa vezi ca pierzi 55-47 = 8 lei la fiecare 10 euro platiti in lire turcesti. Asadar, pastreaza-ti lirele pentru carburant si taxe si plateste cumparaturile in euro!

In 2019, am gasit euro la 6,74 lire la cursul oficial din Turcia, afisat in hotelul in care am fost cazati. La conversia in lei, luam in calcul un curs de 0,7 – 0,8 lei pentru o lira turceasca. Am gasit preturi mai mari in bazar si cumparaturi mult mai convenabile in outleturi, precum si o mai mica disponibilitate a turcilor de a negocia, desi ospitalitatea nu s-a schimbat deloc.  

Astea fiind spuse, iti doresc drum fara probleme, vreme frumoasa si vacanta placuta, pe malul nord-estic al Mediteranei!

Citeste si...

14 comments

Teo 11/11/2018 - 18:46

Salut! Toate bune pana la cumparaturi, lira a fost un leu in 2017, in iulie era 0.86, acum este 0.75, asa ca socoteala facuta este eronata. Poti plati in lire linistit, dupa o negociere serioasa poti plati pana la jumatate din pretul cerut initial.

Reply
Gabi 11/11/2018 - 21:23

Daca vanzatorii nu s-ar raporta la euro ar fi bine pentru cine cumpara in lire. Daca poti face schimbul direct, este perfect, dar functioneaza cel mult in outleturi, unde preturile sunt in lire si nu poti negocia. In bazar, am intalnit in mai multe magazine situatia de care spun, in sensul ca nu voiau sa auda de lire la cursul oficial, ci la unul mult peste. Nu castigam nimic, cu toata negocierea.

Reply
Unu 12/05/2019 - 9:32

Trebuie să fii prea prost să schimbi la vânzător euro în lire…

Reply
Gabi 12/05/2019 - 14:40

Sau neinformat. Sau fara euro la tine, daca s-a intamplat sa fi cheltuit tot deja. Mai sunt situatii care nu sunt generate de prostie, asa ca sa nu jignim, din principiu, pe nimeni.

Reply
Nicu 07/08/2019 - 9:59

Salut, partea cu imputernicirea la Bulgari NU este valabila conform art 8 OUG 27/2002, legea 233 /2002 – circulatia unui mijloc de transport in traficul international este reglementata de Conventia asupra circulatiei rutiere, incheiata la Viena, ratificata prin decretul 318/1980 – valabila doar pentru tarile UE, asadar ai nevoie pt Bulgaria doar de talon, carte verde.

Reply
Gabi 07/08/2019 - 10:03

Multumesc pentru precizare. 🙂 Nu am intalnit situatia, nu stiam exact.

Reply
Mihai M 12/08/2019 - 20:42

Salut, am incercat să plătesc HGS pe aplicația din Google Play, dar m-am blocat la rubrica TC Identity No din sectiunea Register. Ce trebuie să scriu acolo? Mulțumesc frumos pentru celelalte informații!

Reply
Gabi 12/08/2019 - 21:32

TC Identity cred ca se refera la Turkish Card Identity number, adica ceva similar CNP-ului de la noi. Nu stiu daca functioneaza, dar eu as pune CNP-ul acolo. Repet: nu am folosit aplicatia, asa ca nu pot spune cum functioneaza, dar ne-ar fi tuturor de folos un feedback de la cineva care a folosit-o pentru a cumpara HGS-ul. Succes!

Reply
Avram Ovidiu 13/08/2019 - 18:05

TC Identity este VIN ul masinii

Reply
Nicu 13/08/2019 - 21:55

Tc nu este seria de sasiu (VIN) Cand te inregistrezi la TC iti trece seria de pe pasaport

Reply
Nicu 13/08/2019 - 21:57

Merge sa verifici daca ai integistrata masina deja.

Reply
Dan D 04/09/2019 - 11:24

Turkish Identification Number (Turkish: Türkiye Cumhuriyeti Kimlik Numarası or abbreviated as T.C. Kimlik No.) is a unique personal identification number that is assigned to every citizen of Turkey.

Reply
Gabi 04/09/2019 - 13:22

De aici am tras eu concluzia ca ar fi vorba despre CNP, daca ne raportam la sistemul de identificare de la noi.

Reply
Marin Corbu 11/11/2019 - 21:53

am folosit nr pasaport nu merge

Reply

Tu ce crezi? Comenteaza!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat:
UA-32905858-1