DIY: cum capitonezi un capat de pat ▶️

Ce faci cand ai vrea un pat nou, dar cel vechi inca este foarte bun? Sau cand are un mic defect pe tablie care nu justifica insa schimbarea lui? Raspunsul meu, de data asta, este sa ii capitonezi tablia.

Uite cum am facut eu acest lucru pentru a rezolva doua probleme pe care le aveam cu patul meu: tablia era prea tare daca voiai sa stai rezemat de ea si avea si un defect aparut in timp si care impiedica vopseaua sa adere.

Iata pasii si iata si ce a iesit!

Materialele

Lista este scurta: burete, material textil, adeziv si un capsator pentru tapiterie, poate si o foarfeca ar fi de folos. Am capitonat capatul unui pat Malm, cumparat de la Ikea acum 12 ani, timp in care s-a degradat suprafata acolo unde am rezemat constant capul. Mai exact, folia s-a subtiat ssi nici vopseaua nu a prins foarte bine, cand am vrut sa schimb nuanta mobilierului prin tehnica whitewash (citeste articolul aici).

Eu am folosit burete de 2 cm, dar si cel mai gros merge, daca vrei sa ai un capat de pat mai pufos. Ca dimensiune, am avut o foaie de 2 m x 1 m, pe care am cumparat-o de Hornbach. Pentru imbracat, am folosit un material textil de tip catifea sintetica, dar este doar un suport, ca saa tina buretele fixat pe pat. Am de gand sa cos o husa pe care sa o pun deasupra, pentru ca asa este mai usor de intretinut.

Pentru lipit, am folosit unul din sprayurile cu adeziv pe care le am, iar aici pot spune ca Tesa este o alegere mai buna decat UHU, pentru ca lipeste inclusiv materiale de tip spuma, precum buretele.

Materialul l-am avut prin casa, sprayul la fel, am cumparat doar buretele pe care am dat 38 lei, deci acestaa fost costul proiectului pentru mine.

Cum faci

Primul pas este sa te asiguri ca buretele are o dimensiune potrivita, iar aici caalculezi fata tabliei, lateralele si pui o rezerva de 10-15 cm in partea de sus. Daca vrei, poti lasa si pe laterale rezerve, dar eu nu am facut-o pentru ca nu era suficient de lung buretele pentru asta. In partea de jos, buretele vine pana sub saltea, dar nu mai jos de ea, pentru ca nu vad rostul capitonarii unei zone care nu se vede, precum sub pat. In plus, este de preferat sa nu ai textil acolo, ca sa poti curata mai usor.

TRUC: Protejeaza peretele si podeaua din spatele patului cu o folie din plastic cand lipesti buretele, pentru ca sprayul sa nu imprastie lipici peste tot.

Incepi prin a acoperi cu spray cu adeziv tablia, apoi asezi foaia de burete si o presezi, incepand din mijlocul patului si pana spre laterale. Dupa ce aceasta s-a lipit, repeti operatiunea si pentru laterale, unde aplici spray si apoi indoi buretele si il asezi pana la margine. Urmatorul pas este sa decupezi coltul, taind pe inaltimea buretelui o fasie cat latimea tabliei, incepand din colt si pana sus. Apoi lipesti buretele pe latura de sus a tabliei si il intinsi pana pe spatele ei, ca sa rontujesti practic toate muchiile.

Pentru acest pas, este mult mai usor sa lucreze doua persoane, pentru ca buretele este moale si se lasa daca nu este bine tinut. Ne-am prins si noi de treaba asta in timp ce lipeam, cand am constatat ca pufosenia o lua la vale la mijloc, unde aadunase o burta ca de bere cat ne-am hlizit noi cu dat cu sprayul. Partea buna este ca se si intinde, asa ca poti trage de el sa revina pe pozitie daca nu s-a lipit inca.

Odata ce ai lipit buretele, vine partea cea mai simpla, pe care o poti face si singur: imbracarea in material textil. Asta inseamna sa asezi peste burete materialul si sa il capsezi ca sa tina buretele bine lipit. Incepi fixarea tot din fata, din centru spre margini, intinzand materialul ca sa nu faca vreo cuta si sa arate urat. Il pliezi pe colturi si ascunzi materialul pe partea din spate a tabliei si apoi il prinzi tot in capse.

TRUC: Ca sa reziste tapiseria pe termen lung, ii poti croi o husa detasabila, pe care sa o poti spala.

Acest proiect este o alternativa accesibila la cumpararea unui pat nou, iar costul este foarte redus, mult mai mic decat daca ai angaja pe cineva sa il tapiteze. Sigur ca nu esteo treaba de profesionist, dar, dupa cum vezi, rezultatul nu implica un efort foarte mare.

Spor in proiecte iti doresc si nu uita: poti descoperi si alte informatii si proiecte inedite urmarindu-ma pe pagina de Facebook Gabi Ralea DIY & Decor si pe Instagram, dar si pe YouTube, unde postez saptamanal proiecte si sfaturi video.

2 comments
    1. Nu am sesizat diferente. buretele pus de mine are 2-3 cm si este pe o singura latura. Dar se poate rezolva si cand este buretele mai gros: se lipeste buretele doar pana la nivelul saltelei, iar materialul textil de deasupra se intinde pana mai jos, sa fie ascuns sub saltea. Practic, materialul acopera o portiune de cativa centimetri unde nu e burete, dar este tras asa, mai jos, ca sa nu se vada unde se termina.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like