Dumbo. Locomotiva cu aburi trage cu greu vagoanele cu animalele de circ, gâfâind în timp ce urcă dealul. „I think I can, I think I can, I think I can…”
– Mami, molocotiva… colomotiva… lomocotiva… trenul ăsta de ce nu are frunte?
– Nu este om, să aibă frunte, e tren doar…
– Dar ochi de ce are atunci?
– Să vadă pe unde circulă.
– Păi pentru asta nu are faruri?
Cred că următoarea etapă logică ar fi să căutăm dacă locomotiva Thomas are urechi, dacă lui Fulger McQueen nu îi trebuie cumva ochelari şi dacă SpongeBob are… mă rog, ce vă mai vine prin minte.
Adică, dacă e poveste şi ne jucăm, măcar să fie joacă până la capăt, nu cu jumătăţi de măsură, nu?
Nicole, daca reusesc sa fac un implant de timp liber ori sa lungesc ziua la 45 de ore, promit sa scriu cat nu puteti voi citi… :))
Copiii cu 3 de i!
pe bune???
ce ar fi sa scrii o pov de asta celebra cu un scenariu „alternativ”? cred ca ar fi chiar misto! pov vazuta si reinterpretata de ochii unui copil!
Nicole, cred ca multi dintre cei care fac filme nu au in echipa un copil, pentru ca, daca ar avea, ar regandi mare parte din scenarii si personaje…
pai da! ce, ori suntem oameni ori nu mai suntem! pai chiar asa, de ex spongeBob cand face baie? aia e haina sau …..pielea lui….. foarte bun spirit de observatie! incepi o traba si o lasi neterminata! el sigur ar fi certat pt chestia asta si altii, uite…fac filme c sa puna copii intrebari!