Ma surprind cateodata spunand ca urasc Bucurestiul, cu traficul lui infernal, cu praful si noxele sale si amalgamul cel mai adesea fara noima intre vechi si nou. Probabil multi alti bucuresteni au acelasi sentiment de sufocare cand, intr-o zi de vara, pierd ore circuland bara la bara sau umar la umar, intr-un oras aflat pe penultimul loc in Europa din punct de vedere al calitatii vietii.

In orasul acesta nesuferit, supravietuiesc totusi urmele micului Paris pe care multi dintre locuitorii lui probabil nu a ajuns sa il cunoasca.

Te invit sa il explorezi la pas si sa descoperi patrimoniul cultural pe care il ascunde. Asa am facut si eu, in prima zi a campaniei Cronicari Digitali, o foarte frumoasa initativa de conectare a tinerilor cu valorile si traditiilor romanesti. 

Casa de pe Podul Beilicului

Cand lasi in urma Piata Unirii si o iei usor pe Calea Serban Voda, iti apare pe partea dreapta, la numarul 33, cum treci de biserica Sfantul Spiridon Nou, o casa veche, alba. Este Casa de Targovet, o cladire din caramida si lemn construita acum 200 de ani si este o redare la scara mai mica a vechilor locuinte boieresti. Detaliile sculptate ale stalpilor si alternanta intre varul alb si lemnul inchis la culoare contrasteaza cu blocurile din apropiere, de te miri cum a rezistat aceasta bijuterie arhitectonica in fata expansiunii agresive a urbanizarii.

De-a lungul timpului, a fost utilizata atat ca locuinta, cat si ca sediu pentru ateliere, iar apoi a fost declarata monument istoric, fiind renovata in 2016, de un grup de studenti. Dealtfel, poti ghici stilul creativ al celor care au lucrat la renovare, cand vezi modul ingenios in care au gandit locuri de stat in curte. In pivnita cladirii, este improvizata o galerie fotografica in care imaginile sunt expuse in tuburi de carton perforate, prin care poti privi ca prin gaura cheii.

Casa de Targovet se afla acum in grija Institutului National al Patrimoniului si, desi nu este deschisa circuitului turistic, poate fi vizitata la cerere si cu programare in prealabil.

Si inca un amanunt: pun pariu ca nu stiai ca vechiul nume al Caii Serban Voda era Podul Beilicului, denumire venind de la „beii” trimisi de Imperiul Otoman. Ei intrau in Bucuresti fix pe acest drum, care era cea mai importanta cale de acces in oras pentru comerciantii care veneau dinspre Dunare.

La pas spre Calea Victoriei

De pe Podul Beilicului, o luam pe jos spre Palatul CEC si trecem pe langa cea mai mare biserica din Bucuresti – Sfantul Spiridon Nou. Monument ridicat pe locatia unei alte biserici si care se diferentiaza prin stil de orice lacas de cult din Bucuresti, biserica a scapat cu greu demolarii de catre comunisti si a fost serios avariata de cutremurele din 1940 si 1977 si de bombardamentele din 1944. A fost restaurata in totalitate, asa ca acum poti sa te bucuri de picturile interioare realizate de pictorul Gh. Tatarascu si de arhitectura ei cu influente neogotice si elemente de arta moldoveneasca.

Urcam pe stradute pe Dealul Mitropoliei, descoperind alte minuni ascunse. Nu stiam, de exemplu, despre existenta scarilor din strada Ienachita Vacarescu si care dau la doi pasi de Palatul Patriarhal si nici de micul cartier pitit langa Piata Unirii, la intersectia strazilor Secundara si Principatele Unite.

Traversam Dambovita si dincolo de Piata Unirii de deschide un nou plan de explorat de catre amatorii de arhitectura. Cladirile de pe cheiul Dambovitei, cum ar fi Hanul lui Manuc, se bucura de expunere datorita locatiei, asa ca milioane de ochi le admira – sau cel putin ar trebui sa o faca – atunci cand trec prin zona.

In spatele lor insa, alte case vechi isi spun povestea, daca ai rabdare sa o urmaresti. Asa-i la fiecare pas acolo, pornind de pe strada Halelor si facand la stanga pe Franceza, apoi la dreapta pe strada Postei, unde am descoperit Parisul bucurestean. Daca o tii inainte, ajungi in strada Stavropoleos.

De la vechea bisericuta Stavropoleos, daca o iei la stanga, ajungi in Calea Victoriei, unde ti se desfasoara in fata ochilor una dintre cele mai frumoase cladiri din Bucuresti, rareori deschisa publicului pentru vizitare. De aceea, te invit la un tur virtual, in ceea ce urmeaza.

Palatul CEC

Ar trebui sa spun ca acest edificiu este un fel de perla a coroanei, cand vorbim despre cladiri bucurestene deosebite din punct de vedere arhitectural si care si-au recapatat stralucirea prin restaurare. A fost construita in ultimii ani ai secolului al XIX-lea, pe locul hanului si manastirii Sfantul Ioan cel Mare, urmand planurile arhitectului francez Paul Gottereau, acelasi care a proiectat si Palatul Cotroceni si Biblioteca Centrala Universitara. Cunoscutul inginer Anghel Saligny a fost si el implicat in realizarea acestei constructii, ridicata in stil eclectic, cu elemente clasice si baroce.

Inutil sa mai spun ca este o constructie grandioasa. Odata ce treci de holul de intrare si ajungi in cel central, te bucuri de un spatiu imens, deasupra caruia troneaza acoperisul din sticla, cu cinci cupole. In fata intrarii, dupa ce traversezi holul central, te intampina scara din marmura alba, un monument in sine, strajuit de vitralii si statui. La etaj, descoperi sala de consiliu, o incapere imbracata in matase verde cu incrustatii aurii, unde mesterii vremii au aratat cum poti transforma lemnul in dantela.

Palatul a trecut cu bine prin cutremurele din 1940 si 1977. In al doilea razboi mondial, a scapat de bombardamente, iar fortele de ocupatie germane si-au stabilit aici cartierul general.

Cladirea a fost finanta de Casa de Economii si Consemnatiuni si a fost gandita ca sediu de banca, astfel ca au fost proiectate de la inceput tezaurul si casetele de valori. Cele mai multe materiale sunt romanesti, dar s-a apelat si la furnizori externi, pentru achizitia candelabrului central, de exemplu. Centrala termica era de provenienta franceza si era atat de avansata incat germanii au vrut prototipul, asa ca au demontat-o si au luat-o ca prada de razboi, la plecare. Centrala telefonica era dotata cu cinci posturi telefonice, fapt revolutionar pentru comunicatiile vremii.

Tot ce gasesti in acest palat este o dovada a gandirii progresiste de la acea vreme, dar si o confirmare ca mediul privat este mult mai motivat sa duca la bun sfarsit o investitie. Iti vine sa crezi ca au avut nevoie de numai 5 ani sa ridice acest palat, in conditiile in care, cu tehnologia actuala, noi nu putem construi un spital de la cap la coada ori 10 kilometri de autostrada?

Ti-am spus mai devreme ca Palatul CEC nu este deschis pentru marele public, insa il poti vizita virtual, folosind aplicatia Palatul CEC disponibila in Google Play ori in AppStore.

Casa ascunsa in plin centru

Daca o iei de la Palatul CEC pe Calea Victoriei si vanezi bijuterii arhitecturale, vei consuma o baterie intreaga a aparatului foto. Eu asa am patit, furata de mirajul cladirilor vechi si frumoase – hotelul Capitol, casa Capsa, hotelul Continental, Palatul Telefoanelor (singura cladire din Bucuresti integral in stil Art Deco) sau hotelul Novotel, unde nou si vechiul (reproducere dupa vechea fatada a Teatrului National) au gasit o formula foarte placuta de convietuire. Le stim, unii dintre noi le vad zilnic, iar tocmai de aceea s-ar putea sa ne le fi observat de fapt…

Urmeaza Palatul Regal, Biblioteca Centrala, Muzeul National de Arta si Ateneul Roman, care-si afiseaza fatadele renovate, dar si Palatul Stirbei si Casa Monteoru, ultimele doua starnind regretul ca nu toate edificiile au sansa de a fi conservate asa cum ar trebui.

Mi-am incheiat periplul prin oras la Casa Monteoru, o bijuterie arhitecturala ascunsa intr-o vegetatie deasa, la intersectia dintre Calea Victoriei si Bulevardul Dacia. Inca frumoasa, pazita de copaci si statui grecesti, Casa Monteoru este una dintre acele cladiri care lupta sa ramana in picioare desi au trecut peste ea 120 de ani, cutremure, razboaie si procese de retrocedare.

Arhitectura este si aici de influenta franceza si a fost realizata de unul din marii arhitecti romani ai vremii – Nicolae Cutarida. Decorurile sunt aristocratice: matase imprimata pe pereti, draperii lungi din catifea, candelabre maiestuoase (cel din holul principal iti fura privirea, incadrat fiind de cercul luminos de la primul nivel), tavane cu stucaturi care mie imi amintesc de Palatul Peles. Lemnul de esenta tare are sculpturi complicate, iar oglinzile sunt imense si multe. Milioane de imagini s-au adunat in apele lor, de-a lungul a peste un secol de la instalare…

Ma intreb cat oare va mai trece pana cand si acest mic palat isi va recapata stralucirea de odinioara. Ce putem face noi pentru asta? Sa nu lasam sa fie uitate, ci sa ne bucuram de ele si sa le promovam, ca parte a patrimoniului nostru cultural. Asta isi propune sa faca si campania #CronicariDigitali, in care poti sa te implici si tu.

De ce patrimoniu? De ce acum? De ce tu?

Pentru ca anul 2018 este Anul European al Patrimoniului Cultural, iar campania de promovare a obiectivelor de patrimoniu a fost gandita foarte cool, iesind din imaginea rigida pe care multi dintre noi o au despre istorici si cercetarile lor.

Pentru ca si tinerii trebuie sa cunoasca si sa inteleaga istoria (stii, ca sa nu repete greselile…), iar casele astea maiestuoase si celelalte obiective de vizitat din campanie stiu sa spuna povesti cu talc.

Pentru ca asa descoperi ca, prin ce ai mostenit de la parinti si bunici (da, da inclusiv casa aia veche de la tara!), aduci bucatica ta de contributie la istoria si cultura acestei tari.

Pentru ca toate cladirile astea vechi dau foarte bine in poze pe Instagram (marcheaza-le cu #cronicaridigitali cand le publici).

Iar daca motivele astea nu sunt de ajuns, uite inca unul: campania se incheie cu o recompensa, despre care poti citi mai multe AICI.

Asa ca ia-ti aparatul foto si du-te la colindat. Incepe cu orasul tau, unde poti fi cronicar digital macar pentru o zi!