Cum vopsesti o usa colorata. Trucuri de urmat

Despre cum vopsesti usile de interior am mai scris, dar sunt mereu lucruri noi de spus. De exemplu, vopsirea lor in culori sau cu accente care sa le scoata in evidenta. „Ce mare diferenta?” ai putea intreba. Etapele nu sunt mult diferite, dar ceva in plus ai de facut. Vezi in continuare care sunt trucurile de care sa tii cont!

Inainte

birou inainte

Da, stiu, nu este o imagine cu care sa ma mandresc, dar asa arata zona estica a unei camere din atelierul meu. Sigur, sunt si altele de transformat aici, dar le iau pas cu pas si proiect cu proiect. Sunt de vopsit usa si cel putin unul din dulapuri – cel maro roscat din dreapta usii. Peretele din zona biroului nu-mi mai place, desi proiectul – pe care il vezi in articolul de aici – a fost usor si mi-a adus satisfactie. In aceasta camera, imi lipseste unitatea coloristica, pe care o vad mai degraba printr-un melanj de offwhite si nuante de aqua, roz si galben. Deja mi le inchipui, in logica de mai jos…

Stii cate proiecte diy trebuie sa traversez pana sa ajung aici?? Mai multe. Dar de data asta, ma ocup doar de usa.

Materiale si unelte

  • Vopsea alba satinata Luxens (1/3 cutie)
  • Vopsea galbena Banana 3 Luxens (1/2 cutie)
  • Vopsea Annie Sloan Chalk Paint Scandinavian Pink (cativa militri)
  • Lac mat pe baza de apa Annie Sloan (cativa mililitri)
  • Pentru curatat: alcool tehnic si o carpa curata
  • Pentru vopsit: pensula 4-5 cm latime si pensula mica, de finisaj

Am ales pentru usa mea o vopsea galbena, in primul rand pentru ca face parte din schema de culori si din moodboardul pentru camera aceea. In al doilea rand, incaperea are lumina rece in prima parte a zilei, iar coltul cu usa ramane in penumbra. Galbenul aduce caldura si lumina intr-o zona intunecoasa si plicticoasa. Mai mult, albul peretelui nu se potrivea deloc cu usa, inca in forma ei bruta, nevopsita. Cealalta fata a usii este alba, fiind una din cele pe care le vezi in articolul acesta.

Am ales deci sa fac usa cu o fata galbena si alta sa ramana alba. Cum alb si galben nu intra in contrast puternic, am ales inca o culoare pentru delimitare, vopsind cantul asa, cu vopsea Annie Sloan Chalk Paint in nuanta Scandinavian Pink. Vopseaua de tip chalk paint necesita sigilare, pe care am facut-o cu lacul pe baza de apa de la Annie Sloan, acelasi brand ca vopseaua pentru cant.

vopsea pentru usa galbena

Galbenul in forma cumparata era prea intens si prea inchis pentru zona aceea, asa ca am modificat nuanta. Am folosit alb in proportie de 1 la 1, in care am adaugat un strop de negru sa obtin un gri foarte deschis, pe care l-am combinat cu aceeasi cantitate de galben. griul a diluat intensitatea culorii, iar adaosul de alb a deschis galbenul. Am ajuns astfel la o nuanta potrivita pentru zona mea: deschisa, calda si nu foarte intensa.

Desi usa este galbena, am folosit si vopsea alba pentru vopsit, nu doar pentru obtinerea culorii finale. Dar despre asta iti spun mai jos.

Pasi de urmat ca sa vopsesti o usa colorata

Pregatirea

Este esentiala pentru ca vopseaua sa adere bine pe obiectul pe care il vopsesti. Pornesti mereu cu stergere de praf si degresare, daca mobilierul a fost folosit frecvent. Aici am avut doar ceva praf, iar curatarea finala am facut-o cu alcool tehnic si o carpa curata.

Demonteaza de pe usa tot ce se poate demonta pentru a nu murdari cu vopsea accesoriile. Ma refer la aparatorile de la clanta si la orice altceva mai are usa ta atasat. Le vei pune la loc la final.

Culorile

Ca baza, este o usa celulara, cu panouri laminate drept fete de usi, dar care au fost date cu grund din fabrica si pregatite pentru vopsire. Drept urmare, nu a fost necesar un alt tratament inainte de primul strat de vopsea. Am dat un prim strat alb, desi urma sa vopsesc in galben.

Da, stiu, in poza nu arata promitator, dar acea baza alba are rolul ei, oferind luminozitate si profunzime culorii aplicate ulterior.

Este un truc pe care il recomand pentru orice vopsire in culori deschise. Toate vopselele au un anume grad de transparenta, care duce la aparitia unor „umbre” atunci cand baza este mult mai inchisa decat vopseaua aplicata.

De aceea, cand schimbi culoarea mobilierului negru, de exemplu, aplici intai un strat intermediar de culoare – gri sau bej – care sa diminueze intensitatea bazei inchise. Daca mergi direct pe alb peste mobilier negru, va trebui sa dai cel putin trei straturi de vopsea ca sa rezolvi lipsa de profunzime pe care ti-o da o baza neagra.

Uite aici un alt proiect care sa-mi ilustreze afirmatia: o piesa din pal melaminat neagra pe care am vopsit-o in mai multe culori dupa ce am aplicat un strat de baza alb. Nu ar fi la fel de expresive culorile fara stratul de baza alb.

usa vopsita cu un strat alb

Cat despre culoarea finala, si aici am ceva de precizat: testeaza inainte de a vopsi totul! Nuanta pe care o vezi in magazin arata diferit pe usa ta, in lumina din camera si asociata cu obiectele din jur. De aceea, testeaza vopseaua si culoarea pe un colt mai putin vizibil de pe usa. dupa ce am facut si eu asta, am ajuns la concluzia ca trebuie sa atenuez intensitatea culorii si sa o deschid.

Dupa stratul alb, am aplicat doua straturi de galben, a doua zi, la distanta de cateva ore unul de altul. Vopseaua se uscase suficient incat sa se poata aplica din nou.

usa galbena

Accentul

Pentru accentul de pe tocul usii, m-am decis mai greu asupra culorii, dar am ramas la ceva ce se regaseste oarecum si in paleta de culori din moodboard. Rozul acela face un contrast moderat cu galben si cu alb si ajuta la delimitarea zonei colorate fara sa atraga excesiv atentia.

Daca ai precizie si luchia usii iti permite, poti delimita cele doua culori fara sa folosesti banda de mascare. Daca insa nu esti sigur ca poti trage drept linia de pe muchie, foloseste banda de mascare pe ambele fete ale usii, ca sa obtii contururi drepte. ai grija insa ca vopseaua sa fie bine uscata pe fetele usilor, altfel banda de mascare va lasa urme urate. Asteapta o zi sau doua daca vrei sa aplici aceasta varianta, ca vopseaua sa fie suficient de uscata incat sa nu ridice probleme.

Sigur ca tot in lumina naturala arata mai bine, dar aceea este o zona slab luminata, mai stii?

Dupa doua straturi de lac aplicate cu un burete pe cantul usii, am lasat sa se usuce si apoi am sigilat cu un strat de lac mat tot de la Annie Sloan.

Este un proiect accesibil, de dificultate medie daca tii sa colorezi diferit cantul, insa poate fi facut si de un incepator daca are rabdare la fiecare pas. Iar ca lucrurile sa iasa bine, uite cateva trucuri mai jos, de care sa tii cont in executie.

Trucuri utile cand vopsesti o usa colorata cu accent

  • Cel mai important lucru este sa testezi vopseaua in locul in care o vei aplica. Usile se deschid spre interior, astfel ca mereu partea dinspre perete va fi mai intunecata. Orice vopsea va parea mai inchisa acolo, de aceea recomand sa folosesti culoarea usor mai deschisa decat cea pe care ti-o doresti acolo unde lumina naturala este slaba.
  • Poti deschide culoarea vopselei adaugand alb, folosind o vopsea de la acelasi brand, cum am facut eu. Daca vrei sa stingi din intensitate, adaugi in vopsea foarte putin gri, iar daca vrei sa o inchizi pui negru. Ai grija la aceste adaosuri pentru ca sunt foarte puternice, asa ca trebuie sa folosesti cantitate foarte mica din negru sau gri.
  • Daca fetele usii au culori diferite, aloca fiecarei culori atat cat se vede de pe fiecare parte a usii, cand aceasta este intredeschisa. In cazul meu, cantul roz este ascuns pe jumatate in toc, iar galbenul este vizibil doar pe fata usii. Drept urmare, a ramas galben pe una din fete, iar pe cealalta fata si pe jumatate din toc (cea vizibila din hol) alb.
  • Daca folosesti vopsea chalk paint pentru accent, este mai usor sa corectezi marginile, pentru ca vopseaua cretata se sterge usor, inainte de sigilare. Daca ai depasit putin marginea, folosesti o carpa umeda pe cealalta latura, pana la margine, care va sterge surplusul de vopsea scurs unde nu trebuie.
  • Foloseste un burete pentru aplicarea vopselei de accent, nu o pensula. Buretele iti permite sa aplici culoare fara sa depasesti muchia, lasand in urma o linie mai dreapta decat pensula. Delimitarea aceasta este cu mai vizibila cu cat este mai mare contrastul intre culori.

Uite si procesul pe ansamblu, intr-un scurt video pe care l-am postat pe YouTube:

Sigur ca poti alege alte culori sau vopsi diferit muchiile de pe fiecare fata a usii. Pastreaza insa vederea pe ansamblu si coreleaza culorile usii cu restul paletei din incapere, dar si cu stilul ei. Astfel obtii un aspect unitar si coerent din punct de vedere al amenajarii.

Poti lua in calcul vopsirea usilor indiferent din ce material sunt – lemn, furnir, PAL sau infoliate – daca alegi tipul adecvat de vopsea. Gasesti informatii despre cum alegi vopseaua in articolul de aici, iar despre vopsirea usilor de interior ti-ar putea fi de folos si articolul acesta.

Ti-a fost de folos articolul? Distribuie-l in social media si trimite-l prietenilor care stii ca au nevoie de astfel de idei!


Descoperi si alte idei de proiecte diy si sfaturi pentru un trai sustenabil urmarindu-ma si pe alte platforme:

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top