Noi, parintii, uitam de multe ori ca piticii nostri mai au multe de invatat. D-aia ne purtam ca si cum ar fi de la sine inteles ca ei stiu fix ceea ce stim si noi. Si ne miram cand ne aducem brusc aminte ca nu-i asa. Ori, daca ne aducem aminte, ne gandim atat de departe incat calcam in picioare evidenta.
Fix asta mi s-a intamplat si mie.
Seara in familie, in bucatarie. Discutie intre mine si pitic (o mai fi pitic cand are 1,40 m la noua ani?), despre ce mancam maine.
– Facem un gratar? Si zic sa pregatim si o garnitura de morcovi…
In loc de raspuns, copilul ma priveste cu o concentrare de zici ca se pregateste sa imi spuna exact ce vin se potriveste, din ce an si de la ce podgorie. Si ma loveste cu o intrebare:
– Si cum dai tu gaurile in morcovi??
– In ce? De ce sa dau gauri?
– Pai daca sunt garnitura??? Nu le trebuie gauri?? Surubul unde intra?
Ha? Am anticipat rapid ca urmeaza sa ma intrebe ce treaba au suruburile cu mancarea, ca sigur nu suntem roboti. Si am avut dreptate.
Mi-am adus aminte subit de momentul in care cuvantul „bou” s-a dovedit a fi inteles atat de diferit de noi si de el. Si nu mi-am putut abtine un zambet. A naibii semantica! Asa se intampla cand copilul umbla mai mult prin suruburile tatii decat prin sertarele din bucatarie.
