Ora 9 trecute fix. Spălat, curat, îmbrăcat în pijamale cu căței. Urcat în pat și giugiulit de Nana (cealaltă bunică), până iese mami de la baie:
– Măi scumpete sprințară… Iedule mic și scump…
Mami iese în final din baie și intră în cameră. Puiul o vede, fața și ochii i se aprind brusc și bucuria îi explodează într-un țipăt împrăștiat pe drumul de la pat spre ușă:
– A venit capraaaa!!…
Și își bagă nasul în halatul ei, căutând căldura blănii.
Când am spus cuiva că vreau role să mă plimb cu ele prin parc, am primit un răspuns de genul ”bine îți șade, tu, ditamai capra, să te dai cu rolele…” Acum însă, apelativul ”capră” mi s-a părut cel mai tare alint. Nu l-am întrebat pe tati cum se simte pe post de țap. Pentru că, o fi povestea cum o fi, dar, la noi în casă, iedul are tată…
Si toate cele spuse de ei tot a alint suna, Zana Buna Rau…
Și nepotul meu, acum de 19 ani, era alintat cam la fel: „iedul cu trei capre”. Bineînțeles, cele trei capre eram eu, sora mea (mama lui) și mama. Puilor de oameni li se iartă toate în drăgălășenia lor.
Draga Anonima, asa este.
Din lumea lor, copiii (cu trei ”i”, da?) vad lucrurile din lumea noastra asa cum ar fi bine sa le vedem si noi mai des. Ei nu percep ura, minciuna sau maliozitatea si nici raspund manati de vreunul din aceste sentimente.
copii spun adevarul