Știți cum este atunci când te bucuri că ai scăpat de un stres, dar, când să răsufli și tu ușurat, îți dai seama că, de fapt, l-ai înlocuit cu altul?
După ce i-am spus povestea punguței cu doi bani de atât de muuulte ori încât am început să visez cocoși jumuliți, copilul a renunțat la ea și a acceptat să mai vorbim și despre Moș Ene, în loc de babă, găini și ouă. Asta până seara următoare, când…
– Mami, îmi spui ”Punguța cu doi bani”? Varianta aia foarte, foarte, foarte scurtă.
A fost rândul meu să rămân interzisă.
– Păi… credeam că nu vrei să o mai auzi. Îți place ție așa scurtă?
– Daaa. Știu că e mică, dar e mai bine, că așa ai timp să îmi spui două povești în loc de una.
Ce învățăminte am tras eu din asta:
– că lucrurile nu iau mereu întorsătura pe care o aștepți,
– că cea mai simplă cale nu este întotdeauna și cea mai bună,
– că nu-i bine să pui accent pe cantitate în detrimentul calității,
– că întotdeauna există și reversul medaliei,
– că am un copil adaptabil și care identifică rapid partea plină a paharului.
Las lista deschisă, sigur o completez în timp.
4 comments
Si cine nu te lasa?? Te asteptam in clubul mamicilor. 🙂
:)…de cate ori aud de ispravile celor mici mai ca imi vine sa fac si eu unul 🙂
Cat o stire. Uite-o aici: http://obraznicaturi.blogspot.ro/2012/09/povestea-super-extra-foarte-scurta.html
cît de scurtă e varianta foarte, foarte, foarte scurtă?!