Întrebare de copil a cărui mamă știe că va pierde jumătate de zi, înghesuindu-se în curtea liceului “I.L.Caragiale”, pentru înscrierea în clasa pregătitoare: “Mami, ești supărată pe mine pentru că am crescut mare și trebuie să stai la coadă ca să merg la școală??”
Aproape mi-au dat lacrimile și mi-a părut rău că m-a auzit bombănind în fața televizorului, dar nu ai cum tace când vezi pe mâinile cui intră educația copilului tău.
Mă întreb dacă vreunul din cei care au planificat înscrierile la școală realizează cum se vede totul prin ochii unui copil, cum simte el că devine o povară pentru părinte.
Băiatul meu este printre copiii care nu și-au însoțit părinții de-a lungul acestui calvar, dar se vede că nu am reușit să-l țin cu totul departe de asta. Nu pot – și nici nu vreau – să-l cresc într-un balon din care să nu vadă în ce lume trăiește.
Am trecut cu răbdare și am tăcut cu stoicism de-a lungul a trei etape de înscriere. În prima, am rămas pe bară pentru că nu am avut inspirația și nici tupeul să ne mutăm fictiv lângă școală și să cerem apoi, cu flotantul în dinți, înscrierea la școala de circumscripție. Într-a doua etapă, ne-am văzut înscriși fără loc, pentru că nu suntem nici divorțați și nici cu handicap, ca să avem prioritate. Într-a treia, și-au luat locurile rezervate cei care nu veniseră în prima etapă.
A patra etapă de înscriere, actul 1 – pentru copiii care vor să meargă la alte școli decât cele la care sunt arondați și nu au prins locuri în etapele anterioare. Un singur centru de înscriere – liceul “I.L. Caragiale” – și părinții a 3.000 de copii, operațiune prevăzută să dureze șase zile lucrătoare. Adică 500 de dosare pe zi, în situația în care chiar și-ar imagina cineva că distribuția părinților pe zile este una uniformă. Și 15-20 de minute timpul necesar pentru încărcarea unei cereri în sistemul informatic.
Cât ar dura procesarea celor 3.000 de solicitări vă las pe voi să calculați. Într-o etapă precedentă, câteva zeci de înscrieri în câteva ore au fost suficiente să bulverseze sistemul informatic, într-o școală de cartier.
Acum, într-a patra etapă, este rândul nostru: avem loc liber, avem prioritate, timp de stat să avem. Aș fi pierdut un sfert de oră dintr-o zi polară dacă aș fi stat în prima zi. I-am lăsat pe alții să se înghesuie la început și am mers spre mijlocul perioadei, să văd măsurile luate de inspectorat. Așa este, înghesuiala și timpul de așteptare scăzuseră, în primul rând pentru cei cu dosare rămase din zilele precedente. :))) Am trecut prin trei etape de verificare a actelor. (La accesul în Parlament este doar una.) Am prins numărul 1200 și ceva, a durat doar o oră și jumătate. (E bine, data trecută am stat cinci ore.) Mai sunt trei zile și circa 1500 de dosare de înscris.
Peste două săptămâni aflăm dacă locul despre care știam că ne este rezervat este într-adevăr al nostru. Dar probabil nu de pe site-ul Inspectoratului București vom afla, că “se blochează dacă intră toți cei 3.000 de părinți odată”. La o populație școlară de 260.000 de elevi și repartizări computerizate plus evaluări de câteva ori pe an, este greu de crezut ca ai putea avea nevoie de un site care permită câteva mii de accesări concomitent, nu??
Aflat pe picior de plecare, ministrul Educației constată că procedura de repartizare în clasa pregătitoare și I este corectă, dar că sistemul trebuie regândit.
Mă întreb nu cum ar putea fi aplicată vechea procedură pe un sistem nou, ci dacă are cineva de gând să privească problema și din perspectiva părinților sau a copiilor. Părinți care ajung să se mute fictiv ca să fie siguri că prind loc la o școală bună. Sau părinți care nu au opțiuni pentru a evita școli de cartier în care singurele activități parcurse cu seriozitate și consecvență sunt pauzele. Părinți care nu au bani să își țină copiii la școli private. Ca întotdeauna, miza importantă pentru cine face legea este cea politică, indiferent cine și ce pierde.
Copilul meu vrea să meargă la școală, eu vreau să cred că este mai bine așa decât să stea încă un an la grupa mare, repetând lucruri deja făcute. M-a contaminat entuziasmul lui și parcă îl văd deja, cu ghiozdanul în spate, pierzându-se într-o mare de căpșoare ciufulite, în prima zi de septembrie școlar.
Nu cred că anul viitor va fi mai ușor. Am încredere că, la școala la care m-am bătut să îl înscriu, o învățătoare blândă va ști să fie pentru el ceea ce a fost pentru mine “Tovarășa”, în vremea în care “Doamna” era interzisă. Însă mi-e groază când realizez cât de fragile sunt aceste speranțe. Oamenii care ar trebui să gândească strategic învățământul nu sunt în stare să organizeze cum trebuie inscrieri pentru 3.000 de copii.
Nu aveam, până la urmă, așteptări prea mari de la o guvernare care face pe picior legi, indiferent de culoarea ei politică. La mine în cartier, șuturile care i-au fost adresate le-au luat în plin de la părinți o mână de doamne amabile și un director de școală cu o răbdare până la Dumnezeu și înapoi. O mână de sacrificați, dealtfel ca și noi, părinții.
Dar nu-i nimic, ne vedem cu toții la toamnă, la examen. Și atunci, noi, sacrificații, punem notele…
4 comments
Motivatia este suficient de puternica sa nu te mai gandesti la consumul nervos. In plus, ce alta optiune exista? Nu cred ca anul viitor va fi mai bine. Si daca se schimba ceva in procedura de inscriere, tot un experiment va fi.
trist…(:….ai nevoie de nervi de otel ca sa faci fata abramburelii asteia!
Donkeypapuas, este la gradinita, in grupa mare. Odata ce apare clasa pregatitoare in scoli, gradinitele nu vor mai avea grupa pregatitoare, iar toti copiii care au intre 5 si 7 ani vor fi in grupa mare.
Pentru al meu, asta inseamna sa faca inca o data grupa mare, pentru ca apoi sa faca si clasa pregatitoare in scoala. Ar repeta materia si asta il plictiseste.
Nu era mai bine să-i fi lăsat încă un an de copilărie şi să-l fi dat la grădiniţă?