Home Decor Minimalism modern si traditie, intr-o „ferma urbana” americana
Minimalism modern si traditie, intr-o „ferma urbana” americana

Minimalism modern si traditie, intr-o „ferma urbana” americana

30/10/2018

Te invit la un tur printr-o casa americana in care se imbina armonios minimalismul modern si influentele traditionale. Vei regasi elemente pe care noi le asociem cu stilul scandinav, totul intr-o gama de culori calme, neutre.

Este tendinta pe care designerii o numesc „urban farmhouse”, tocmai pentru ca se bazeaza pe reamenajarea moderna a caselor care copiaza vechile ferme americane, stil despre care ti-am vorbit si eu in cateva articole.

Indiferent care este numele acestui stil, sunt convinsa ca iti va fi pe plac si sper sa te inspire in amenajare!

Casa despre care iti vorbesc apartine unui cuplu care locuieste intr-un mic orasel din statul Tennessee (in sud-estul Statelor Unite) si este rezultatul muncii lor in ultimii ani. Casa a fost construita pe baza unor planuri care copiau in mare masura stilul caselor vechi de pe coasta de Est a Statelor Unite, asa cum sunt cele de aici.

Henry si Brooke au pornit un blog – Plank + Pillow, unde povestesc despre lucrarile facute si despre proiectele DIY pe care le-au dezvoltat in timpul amenajarii. Cu acordul lor, iti povestesc si eu mai departe despre casa care mi-a furat ochii de cand am vazut primele ei imagini, din exterior.

Henry si Brooke au adaptat planurile de constructie cumparate de la arhitecti adaugand un garaj si au decis, pe parcurs, sa inlocuiasca o parte din materiale, orientandu-se catre altele mai usor de instalat si cu pret mai accesibil. Astfel, exteriorul a fost imbracat in doua tipuri de materiale – lambriuri si lemn, combinand modernul si traditionalul. Culorile alese genereaza o paleta neutra, placuta – pereti albi, pardoseli din lemn natur, accesorii din metal negru.

Componenta traditionala se regaseste in terasa, pardoselile si usile din lemn, precum si in grinzile si treptele scarii interioare. Accesoriile – balustrada scarilor interioare si exterioare, corpurile de iluminat si feroniera – sunt din metal negru mat, in stil industrial iesind in evidenta pe fondul peretilor atat de deschisi la culoare.

Traditionalul se regaseste si in alte elemente decorative, cum ar fi textilele de interior – fibre naturale din canepa si bumbac sau perdelele cu aspect de tesatura din in, dar si in simetria obiectelor. Este atipic corpul de iluminat din bucatele de lemn vechi – dovada a faptului ca orice poate fi reconditionat.

O parte din mobilierul si obiectele de decor au fost realizate de cei doi soti, cum ar fi rafturile suspendate din bucatarie ori polita suspendata de deasupra semineului, nelipsita din casele traditionale americane. Altele – cum ar fi covoarele – au fost cumparate la pret accesibil de la furnizori precum Target, o retea de supermarketuri foarte populara in Statele Unite, un fel de Auchan in varianta americana.

Amenajata in stil aproape minimalist, aceasta locuinta impresioneaza prin contraste, caci avem diferenta intre nou si vechi, alb si negru, traditional si industrial. Acelasi concept de design curge natural dintr-o camera intr-alta, fiind toate la fel de simple, elegante si primitoare, fie ca este vorba despre dormitor sau birou.

Henry si Brooke abia au inceput sa povesteasca in online aventura ridicarii acestei case. Orice ar urma de acum incolo, sunt convinsa ca i-ati urmari cu drag pe Plank + Pillow, pentru ca imaginile lor confirma cat de frumoasa este simplitatea si ne inspira sa le urmam exemplul.

Daca acest articol te-a inspirat, distribuie-l in social media, ca sa ii ajutam si pe altii sa descopere frumusetea simplitatii!

Succes in propriul proiect de amenajare si nu ezita sa revii pe blogul meu cu intrebari, daca ai nevoie de ajutor!

Citeste si...

Tu ce crezi? Comenteaza!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat:
UA-32905858-1