Jurnal de clasa zero (1)

* După o săptămână și jumătate de clasa zero, este clar că la școală e bine: ”Mami, vreau să mă mut de tot la școală. Îmi place să învăț”. Bănuiam că îi va plăcea. În prima zi, s-a așezat în băncuță, a scos caietul și culorile și a întrebat: ”Hai, învățăm și noi ceva?”. E de bine. Mai vedem noi cum va fi când apar teme de făcut.

* Învățământul gratuit este o utopie. Prima săptămână m-a costat deja aproape 200 de lei pentru alte lucruri decât caiete și creioane. Clasa are nevoie de multe încă, pentru care statul nu dă niciun leu, iar fondul clasei este interzis. Să-mi spună mie doamna ministru de unde apar calculator, imprimanta (caietele de lucru deja cumpărate se pare că nu sunt suficiente), mochetă și altele, dacă noi, părinții, nu punem mână de la mână să le obținem de undeva. Lobby scrie pe noi, părinții.

* ”Mami, eu nu vreau sa mă fac preot.” Oooooff, asta chiar este o coardă sensibilă. De când am văzut programa la Religie, stau pe gânduri ce să fac, pentru că nu mă încântă conținutul și nici materialele de predare. Pot cere să nu participe copilul meu la oră, dar școala nu are nici spații, nici personal să asigure supravegherea micuților pe care părinții îi retrag de la Religie.

*  La școală învățăm, dar ne și distrăm, modelăm și pictăm. Cu verde praz, mai ales. Și nu numai pe foaie, ci și pe bluză și puțin pe nas. Și încă un pic pe bancă, amestecat cu albastru. Talentul nu poate fi îngrădit, atunci când simte nevoia să se exprime, nu? Noroc că am fost inspirată să cumpăr acuarele solubile în apă.

* Primele zile de școală, dar nu prima prietenă. La grădiniță, au fost doamna Dana, Mara și Bianca. Aici o avem pe Erica, o fetiță cu părul lung și mutriță de păpușă. ”Cred că mă iubește, tot timpul vine lângă mine.” Mama lu’ Erica, nu știu ce intenții are fi-miu, dar promit să supraveghez atent situația.