Jumătatea

Facem în joacă exerciții de gramatică, pentru că așa învățăm să vorbim corect și să apărăm limba română de perpetua agresiune a lui ”decât roșii” și a lui ”mai am văzut ceva interesant”. Regula e simplă: mami spune două propoziții și copilul o identifică pe cea corectă.
După primele trei-patru seturi, copilul iese de sub ghidaj și compune singur:
– Nu am decât un ghiozdan. Tu nu ai decât un copil. Ea nu are decât o păpușă. Da… este simplu…, trage el concluzia, mustăcind.
– Și dacă spun ”Radu este un băiat mai deștept decât ceilalți copii”?
– Jumătate din ce spui sigur e corect. Eu sunt mai deștept, dar cu ”decât”… nu știu să-ți explic încă.

Ceea ce era de demonstrat. Cel puțin pe jumătate. :)))

2 comments

Tu ce crezi? Comenteaza!

You May Also Like