Pregătiri de culcare, momentul „pupat tati”.
I se agaţă lui tati cu mâinile de gât şi îi plantează pe obrazul proaspăt bărbierit două ventuze în care a pus toată lipicioşenia lui de copil de patru ani singur la părinţi.
– Taati, acum nu mai eşti un cactus, eşti o floricică…
O floricică de cactus… Şi cactuşii înfloresc, nu-i aşa?
La mulţi ani copiilor tăi, Gabi!
Multumesc frumos, puideblog! Nu cred ca vor creste vreodata si nici nu cred ca vreau sa creasca…
Tar mirositoare florile astea, doar ca trebuie sa treci de tepi sa ajungi la ele… :))
Da, florile de cactus înfloresc, pot depune mărturie! :)Să vă trăiască şi să vă bucure minunea de omuleţ isteţ! :*
Eu ce sa mai spun??
nu încetează să mă uimească cu imaginaţia lui! 🙂