DIY: transfer de imagine pe lumanari ▶️

Iata cum personalizezi lumanarile prin transferul de imagine de pe un comun servetel.

Pentru ca se gasesc usor si nu costa mult, lumanarile sunt un material perfect pentru mici proiecte de bricolaj, cum este si cel pe care ti-l prezint in continuare.

Vei vedea cum sa personalizezi lumanarile cu imaginea dorita, ca sa fie un obiect de decor si mai interesant, dar si un cadou handmade potrivit pentru aceia carora nu stii ce sa le mai cumperi. Am luat materiale de la KiK si le-am mesterit la lectia de bricolaj din emisiunea ”Ca-n viata”. Vezi in continuare cum au iesit!

Lista de materiale este scurta: lumanari din ceara, servetele imprimate, hartie de copt, banda adeziva, o foarfeca si un uscator pentru par. O manusa de bucatarie ti-ar fi de folos ca sa poti manevra lumanarea fara sa frigi, in timp ce manuiesti uscatorul de par.

Am gasit la KiK doua modele de servetele care s-au potrivit excelent cu proiectul: unele cu un cactus verde si altele mai mici, cu dreamcatcher. Lumanarile tot de acolo sunt si am urmarit sa fie din ceara, pentru ca sunt mai usor de lucrat si mai sanatoase.

Mai intai, decupezi modelul dorit de pe servetel si desprinzi doar stratul superior de hartie, cel pe care este imprimata imaginea.

Aplici modelul pe lumanare, centrat si urmarind ca hartia sa nu se increteasca, apoi invelesti lumanarea in hartie de copt, pe care o fixezi cu banda adeziva. Scopul hartiei este sa te ajute sa manuiesti lumanarea fara sa strici modelul din hartie, dar si sa functioneze ca paravan in fata aerului cald, pe care il distribuie apoi mai uniform pe lumanare.

In continuare, folosesti uscatorul de par pentru a sufla aer cald peste lumanare, peste tot, de la distanta foarte mica. Stratul superior de ceara se va topi, iar lumanarea va absorbi servetelul si, odata cu el, imprimeul dorit.

Astfel transferi imaginea pe lumanare in doar cateva minute. Tocmai pentru ca proiectul este foarte simplu de facut, l-am putut realiza in doar 15 minute, la ”Lectia de bricolaj”.

https://www.facebook.com/100547720106334/posts/1263719553789139/

Spuneti voi ca nu a fost interesant proiectul de la TV! Eu sigur nu ma asteptam sa am un partener de emisiune atat de implicat in proiectul pe care il realizeaza!

Ti-a placut proiectul? Trimite-l si altora! Si urmareste si restul lectiilor de bricolaj in sectiunea Video a paginii de Facebook Gabi Ralea DIY & Decor.

Iar daca vrei sa realizezi si tu acest proiect, procura-ti kitul cu materiale de aici:

Tu ce crezi? Comenteaza!

You May Also Like