DIY: decoratiunea boho din fire colorate

Iata cum am folosit resturi de lana colorata si fire de bumbac pentru o decoratiune in stil boho!

Uneori, sunt suficiente cateva resturi de materiale pentru o decoratiune simpatica. De data asta, am folosit resturi de lana colorata si fire de bumbac pentru o decoratiune in stil boho.

Iata ce pasi am urmat si cat de simplu este sa faci si tu una la fel!

Decoratiunile boho revin in trend, mai ales ca statul mai mult acasa ne-a oferit timp pentru mesterit. Stilul boho este foarte iubit de multi dintre noi, datorita spiritului liber de care se leaga, dar si a faptului ca implica folosirea multor decoratiuni sau obiecte handmade.

Materiale necesare

Am folosit jumatate de scul de fir de bumbac (eu am folosit subtire, pentru macrame, dar merge si bumbac mai gros) si resturi de sculuri de fire colorate, pe care le aveam prin casa.

Daca ai un fir colorat subtire, il poti pune in doua sau in trei, pentru ca se imbraca mai usor bumbacul atunci cand firul este mai gros. O alta sugestie este sa alegi un fir in degrade, cum este ACESTA, iar efectul vizual va fi si mai mare.

Ai nevoie si de o bagheta din lemn pe care sa insiri firele si pe care apoi sa o poti agata intr-un cui, legata cu sfoara.

Pasii de urmat

Mai intai am stabilit lungimea si grosimea agatatorilor de bumbac din decoratiune: am taiat lateralele sculului si le-am impartit in suvite de 20 de fire fiecare. Am indoit fiecare suvita si am obtinut astfel 20 de suvite separate, urmand sa fac din fiecare cate o agatatoare.

Urmeaza partea repetitiva: legi firul de ata colorata la 3-4 cm distanta de bucla de la mijloc, apoi incepi sa il infasori in jurul suvitei din bumbac pana imbraci putin mai mult de jumatate din aceasta.

La capat, legi firul bine de suvita si ii scurtezi capatul. Reiei operatiunea ori de cate ori vrei, imbracand suvitele de bumbac in fire colorate, dupa bunul plac. Odata ce ai terminat o suvita, o tai in partea de jos, ca sa o indrepti ori poti astepta pana le insiri pe toate pe bagheta, ca sa le tai la acelasi nivel.

La final, introduci bagheta din lemn prin bucla de la fiecare suvita de bumbac, alternand culorile in succesiunea care iti place. La capat, eu am infasurat putina lana colorata pe bagheta, ca sa nu scape sfoara folosita drept agatatoare. Poti cauta alta varianta daca asta nu-ti place, inclusiv gaurind bagheta pentru a agata sfoara prin ea.

Tot acum, dupa ce ai insirat suvitele pe bagheta, le poti scurta pe toate la fel. Mi s-a parut ca sunt mai interesante avand lungimi diferite, asa ca am sarit aceasta etapa.

Iti recomand sa folosesti totusi un pieptene sau o perie pentru par ca sa indrepti firele subtiri de bumbac si ca decoratiunea ta sa aiba un aspect ingrijit.

Asa-i ca este simplu?? Daca ti-a placut proiectul, distribuie-l si prietenilor pasionati de mesterit, dar si in social media!

Spor in proiecte iti doresc si nu uita: poti descoperi si alte proiecte inedite urmarindu-ma pe pagina de Facebook Gabi Ralea DIY & Decor, pe Instagram si pe YouTube.

Tu ce crezi? Comenteaza!

You May Also Like