Home Proiecte DIYCroitorie Cum mi-am cusut singura perdele si draperii
Cum mi-am cusut singura perdele si draperii

Cum mi-am cusut singura perdele si draperii

18/07/2018

Daca ai masina de cusut, nu-i mare lucru sa-ti confectionezi draperii si perdele, in loc sa le cumperi gata facute. Te costa mai putin si le faci exact asa cum vrei, cu pretul a doua-trei ore petrecute in fata masinii de cusut.

Iti spun eu cum sa faci daca vrei sa iti costi perdele sau draperii. Hai sa vedem cum masori ca sa cumperi suficient material si cum il transformi apoi in ceea ce ti-ai dorit.

Cat material iti trebuie

Sa fie clar de la inceput ca nu doar materialul iti este necesar pentru a avea draperii si perdele la fereastra. Pornim de la modul de prindere, poti opta intre galerii sina (care se prind direct pe tavan) si galerii bara, montate pe perete, deasupra ferestrei. Fiecare din aceste doua moduri de prindere cere materiale specifice si lungimi calculate diferit.

Eu personal nu sunt foarte multumita de niciunul dintre aceste sisteme.  Exista si alte variante de prindere, in afara acestora, dar le las pentru un alt articol pentru ca sunt mai rar intalnite la noi ori preturile nu le fac foarte accesibile pentru aceia care au de acoperit ferestre si spatii vitrate foarte mari.

Cum masori lungimea?

Pentru draperiile si perdelele cu galerii sina, masuratoarea este foarte simpla: masori din marginea galeriei si pana la podea, apoi scazi 3-4 centimetri, respectiv distanta care trebuie sa iti ramana pana la podea. Pentru perdea, mai scade inca 1-2 centimetri, pentru ca arata mai bine cand este cu o idee mai scurta decat draperia.

Pentru galeriile clasice, ai de ales daca prinzi perdelele cu ajutorul clestilor metalici sau folosind calareti din plastic, ambele variante insemnand ca folosesti si inele metalice. In cazul calaretilor, masuratoarea se face de la marginea de jos a inelelor si pana la podea, minus aceeasi distanta de 3-4 centimetri pentru draperie si inca 1-2 centimetri pentru perdea.

Sursa: Pinterest

Exista si varianta in care prinzi draperiile cu bretele din material textil direct de bara (cum vezi mai sus), dar sa stii ca acest sistem te impiedica sa tragi cu usurinta draperiile, daca nu montezi pe bretele niste suporturi din plastic din care nu am vazut decat foarte rar pe la noi. In plus, acestea sunt mai migalos de cusut, de aceea iti propun sa le cumperi gata facute.

Daca vrei doar perdea ori doar draperie, iti recomand sa lasi lungimea pana la 3-4 centimetri deasupra podelei, asa cum vezi ca am lasat eu. Astfel vei putea aspira sau sterge pe jos fara sa agati ori sa murdaresti perdeaua cu mopul. Mai scurte de atat vor avea un aspect saracacios, neterminat.

perdele-online.ro

Pe baza acestei masuratori, alegi latimea metrajului pe care il cumperi, pentru ca perdelele se agata pe lat, deci latimea metrajului va deveni lungimea ta (iti arata exact si vanzatoarele).  Ia in calcul si rezervele necesare coaserii – cate 2 centimetri in partea de sus atat pentru draperii, cat si pentru perdele. In partea de jos, perdelele au de obicei bordura cusuta ori tesuta din fabrica, dar, daca trebuie sa o cosi tu, 5 centimetri iti sunt de ajuns. La draperii, rezerva de jos trebuie sa fie mai mare, iar eu am lasat-o de circa 8 centimetri.

Cat de largi sa fie perdelele si draperiile?

Largimea se refera la cat material trebuie sa incretesti ca sa acoperi pe latime fereastra. Este important ca perdeaua ori draperia sa fie bogate, ca sa se aranjeze pliurile frumos.

Aici lucrurile sunt simple: inmultesti latimea ferestrei ori a spatiului vitrat cu 1,8 in cazul draperiilor si cu 2 in cazul perdelelor. Daca materialul pe care il ai pentru draperii este foarte gros (cel de tip blackout sau brocart), poti inmulti cu doar 1,5. La fel in cazul perdelelor: pentru cele foarte incarcate cu imprimeuri sau broderii, se poate reduce raportul de la 2 la 1,8.

Hai sa vedem un exemplu. Sa spunem ca avem o fereastra cu latimea de 1,8 metri. Pentru draperie, calculam 1,8 x 1,8 = 3,24 metri, dar roptunjim la 3,3 metri de draperie, ca sa existe rezerve pentru tivul de pe margine, pentru ambele bucati. Pentru perdea, vom avea 1,8 x 2 = 3,6 metri. Daca fereastra este mai ingusta de 1,6 metri latime, pune o draperie dintr-o bucata, nu din doua.

Ia in calcul si consistenta materialului: un material tare, gros ori batos va sta mai infoiat, astfel ca poti merge pe un raport de 1,5 pentru draperii si 1,8 pentru perdele. In mod asemanator se comporta si materialele care contin mult poliester, de aceea intreaba de fiecare data care este compozitia materialului si opteaza mai degraba pentru surse naturale.

Alte materiale necesare

Mai ai nevoie de rejansa, care poate fi in diferite latimi si modele. Este foarte important sa fie de calitate, pentru ca de ea depinde modul in care se va increti perdeaua sau draperia ta.

Rejansa transparenta este potrivita pentru perdele subtiri, cea lata te ajuta sa faci incretituri lungi, care cad in pliuri frumoase.

Cat iti trebuie? Cumperi atata rejansa cat de late vor fi draperiile sau perdelele tale.

Evident, iti trebuie ata potrivita. Nu rade, asta devine o problema atunci cand este prea groasa pentru perdeaua ta, deci cumpara ata subtire, potrivita pentru voal si matase.

Cum cosi perdelele si draperiile

Daca ai cumparat materialul si ai stabilit dimensiunile finale la care trebuie sa ajungi, poti taia din materialul cumparat, incluzand rezervele despre care ti-am spus. Calca metrajul ca sa iti fie mai usor sa masori corect si tine aproape fierul de calcat pentru operatiunile viitoare.

Masoara pe fiecare laterala cate 3 centimetri si indoaie materialul de doua ori pe linia aceea, in asa fel incat sa ascunzi in cusatura partea taiata, care se destrama. Prinde cu ac si ata sau cu ace de gamalie materialul indoit, apoi calca marginea, inainte de a trage la masina. Urmareste firul tesaturii ca sa te asiguri ca marginea este dreapta. Fiind calcata, marginea se aranjeaza usor cand cosi, iar rezultatul este o perdea / draperie cu aspect ingrijit, bine finisat.

In partea de sus, spre galerie, indoi o singura data si aplici pe deasupra rejansa. O prinzi cu ace ori cu ata si calci inainte de a coase la masina, din acelasi motiv. Coase la masina cat mai aproape de marginea rejansei, la 1-2 milimetri, asa cum vezi mai jos ca am cusut eu. Atentie la capat: indoi rejansa 1 centimetru inauntru, dar lasi in afara cusaturii firele ei, pentru ca vei avea nevoie de ele mai tarziu, la incretire. Si vezi cele doua benzi texturate dintre primele fire ale rejansei? Acolo vei prinde mai tarziu calaretii sau clestii pentru agatare.

Dupa ce ai cusut lateralele si rejansa, indoi marginea de jos facand un tiv mai mare, in care prima indoitura este de 5-6 centimetri, iar a doua de 1-2 centimetri. Cosi bordura asta dupa ce ai cusut lateralele pentru ca, la nevoie, sa poti lungi ori scurta perdeaua / draperia.

Cand ai terminat de cusut la masina, treci la incretit. Cel mai simplu este sa tragi efectiv de firele de la rejansa si sa incretesti materialul pe ele pana ajungi la dimensiunea dorita, respectiv lungimea galeriei plus 10 centimetri. Distribui apoi materialul uniform pe lungimea atelor stranse, le faci un nod la capat, unde ies din rejansa si tai surplusul. Daca ti se pare plicticos incretitul simplu, poti face cute doar din loc in loc, cum vezi mai jos ori poti vedea aici mai multe modele.

In final, prinzi clestii ori calaretii de banda textila alba de pe spatele rejansei si iti agati perdeaua ori draperia de galerie.

Daca urmezi pasii de mai sus, vei vedea ca este destul de simplu sa iti cosi acasa perdele si draperii in stil clasic. Lasa-mi intr-un comentariu parerea ta sau intrebarile pe care le ai in legatura cu acest subiect. Si nu uita: distribuie acest articol daca ti-a placut!

Citeste si...

7 comments

Dragos cristina 22/08/2019 - 17:00

Buna ziua
La modelul de perdea de mai sus ce fel de rejansa ar trebui?

Reply
Gabi 22/08/2019 - 23:21

Rejanda mai lata, de 8 cm, dar acolo secretul este in felul in care sunt trase firele pe spate si prinsa rejansa din loc in loc, sa se creeze efectul acela.

Reply
Dragos CRistina 26/08/2019 - 11:43

este o rejansa speciala pt. modelul de draperie maro de mai sus sau rejansa normala
?
la ni in oras nimeni nu stie sa faca acest model, ati putea sa ma indrumati??

Reply
Gabi 26/08/2019 - 12:17

Am vazut si modele cu rejansa speciala, dar acest model se poate face si fara. Se fac pliurile unul dupa altul si se prind numai in partea de sus. Voi incerca sa fac si eu un video demonstrativ, dar pana atunci am gasit cateva imagini ajutatoare aici: https://ro.pinterest.com/pin/670614200744795207/
Sper sa va fie de folos. 🙂

Reply
Elena Madalina 23/10/2019 - 0:43

Buna ziua, pentru perdelele de bucatarie, cele mai speciale care au bolta si dantela adaugata in partea de jos, cum se procedeaza? Cum se taie si cum se coase banda de dantela? Este o procedura anume?

Reply
Gabi 23/10/2019 - 9:04

Buna ziua! 🙂 Acele perdele se decupeaza in partea de jos, in arc, iar pe marginea decupata se coase volanul din dantela. Conteaza insa ce fel de material este folosit, pentru ca nu toate arata bine asa. O dantela groasa, de exemplu, nu cred ca va arata bine incretita.

Reply
Ileana Soporan 31/10/2019 - 21:15

Eu as vrea sa aflu cum se croiesc perdelele in bolta. Dar mă refer la acel croi la perdelele care au deja broderie in partea de jos

Reply

Tu ce crezi? Comenteaza!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat:
UA-32905858-1