Home Proiecte DIYCroitorie Cum faci perne cu ciucuri din fire ramase de la tricotat
Cum faci perne cu ciucuri din fire ramase de la tricotat

Cum faci perne cu ciucuri din fire ramase de la tricotat

24/02/2018

Cea mai accesibila metoda de a schimba ceva in casa cu bani putini este sa inlocuiesti decoratiunile mici si accesoriile textile. Primele sunt pernele, pe care le inlocuiesti usor, mai ales ca aproape toate magazinele de decoratiuni le-au inclus in oferte, multe la pret accesibil.

De cate ori poti sa le schimbi insa? Si ce faci cu cele vechi, pentru ca nu poti depozita la nesfarsit fete de perna.

Am o propunere pentru tine: cauta fetele de perna vechi si accesorizeaza-le in asa fel incat sa faca iar parte din decorul tau. Ai nevoie de fire de tricotat si de un pic de indemanare. Proiectul pe care sa il urmezi il gasesti mai jos.

Ce iti trebuie

Am folosit fete de perna vechi, purtate pana ne-am plictisit de ele. Aveam si cateva resturi de fire – lana si mohair – de diefrite culori, ramase de la diverse chestii pe care le-am tricotat, de-a lungul anilor.  Mai ai nevoie de o foarfeca, o croseta, un centimetru de croitorie si de un scaunel pe ale carui picioare sa poti intinde firele, cand faci ciucurii.

Pentru ca aici e vorba despre texturi, trebuie un pic de atentie cand potrivesti firele intre ele si apoi cu fata de perna. Daca faci combinatii de culori, asa cum am facut eu, alege fire asemanatoare ca textura si grosime, dar si culoare. Si, daca tot vorbim despre culoare, pune ciucuri intr-o singura culoare la perne imprimate si ciucuri in mai multe culori la perne uni. Sau poti merge pe cea mai simpla din variante: ciucuri intr-o singura culoare la perne intr-o singura culoare.

Apoi, nu este vorba numai despre culoare, ci si despre cum se potrivesc ciucurii cu perna, ci si de consistenta, data fiind grosimea si textura firelor. La o perna de catifea, poti alege fire pufoase si moi, la una din bumbac imprimat poti pune fire din bumbac, iar la matase – fire lucioase si drepte. Atentie insa la firele pufoase, pentru ca sunt greu de intretinut in timp.

Cum faci

Intorci scaunul cu fundul in sus si folosesti picioarele pe post de suport pentru a depana firele, astfel ca vei obtine practic un cerc din fir textil.

Infasori fire in raport de cat de gros vrei sa fie ciucurele, luand in calcul faptul ca acesta va fi de doua ori cat grosimea sirului. Cand crezi ca este destul de gros, te opresti si legi firele din loc in loc, la distanta egala. Acest scaunel avea distanta de 30 cm intre scaune, iar din firele intinse pe picioarele lui am facut patru ciucuri. Asta a insemnat sa obtin un cerc din fire cu diametrul de 60 cm, pe care l-am legat in patru locuri, pastrand o distanta de 15 cm intre legaturi.

Daca ai legat firele, le poti taia, ca sa le scoti mai usor. Taie la distanta egala intre doua legaturi, ca sa le dai jos de pe suport. Apoi vei taia la fel, exact pe mijloc, intre toate celelalte legaturi. Daca ai masurat bine, vei obtine smocuri egale de fire, legate fix la mijloc.

 In continuare, indoi smocurile de la mijloc si infasori in ata fiecare smoc, la distanta de un centimetru de centru.

Asa fixezi ciucurele ca sa ajungi cu el la forma celui pe care il vezi in partea din dreapta, in imaginea de mai jos. Firele cu care ai legat ciucurele se lasa la lungimea ciucurelui si se amesteca intre celelalte fire.

Odata ca ei legat toti ciucurii, trebuie sa te asiguri ca au toti aceeasi lungime, altfel trebuie sa ii tunzi pana ajung toti la dimensiune si forma identice.Acum trebuie sa ii montezi pe fata de perna si vei face asta cu ajutorul crosetei. Ve trage cele doua fire de legatura pe spatele materialului, prin coltul fetei de perna, dar prin puncte diferite, ca sa le poti lega apoi pe dos intr-un nod, asa cum vezi mai jos:

Gata perna!

Hai sa iti mai arat inca o varianta, de data asta cu alta combinatie de culori.

Astea-s pernele mele, cu un nou look baza pe un proiect care mi-a luat in jur de jumatate de ora. Mai mult a durat sa ma decid ce culori sa aleg si cum sa le combin.

Urmatorul pas este sa fac ciucuri rosii unei perne colorate, pe care am facut-o dintr-un pulover vechi, in dungi. Ti-am povestit deja despre proiectul acesta. Iar in plan indepartat, in ultima poza, este fix una din pernele produse in aceeasi serie cu perna in dungi, tot din tricotaje vechi.

Fetele de perna fara ciucurii acestia sunt simple si fara nimic deosebit, de aceea pentru mine sunt de fapt un canvas, o suprafata pe care sa exprimi creativitate. Daca nu le ai prin casa deja, le poti gasi la H&M Home sau in alte magazine de decoratiuni ori le poti face acasa, din aproape orice fel de material.

Cat de greu ti se pare acest proiect? Ce culori ai combina pentru pernele tale?

Daca ai un prieten pasionat de bricolaj sau handmade, trimite-i acest articol ca sa il inspiri!

Citeste si...

3 comments

Preda Oana 04/03/2018 - 15:17

Hi! Pentru mine, acest articol este de maxima inspiratie. Sunt incantata sa constat cum… cu putin poti face mult Multumesc!

Reply
Gabi 04/03/2018 - 17:09

Cu drag. Sper sa iti iasa toate proiectele. 🙂

Reply

Tu ce crezi? Comenteaza!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat:
UA-32905858-1