De la grădiniţă spre casă, trecem printre blocurile străjuite de copaci despre care nu sunt sigură dacă nu sunt cumva mai vechi decât cartierul. În grădina unui bloc, o pisică roşcată ronţăie cu nesaţ un şoarece.
– Uite o pisică, mami! Ce face? Ce mănâncă?
– Cred că un şoarece, puiule.
– Aaaa… Şi nu-l doare?
Mi-am blestemat momentul anterior de sinceritate, deşi a fost mânat de gânduri bune şi de dorinţa rezonabilă ca ţâncul meu să cunoască viaţa aşa cum e ea. Simpatici tare Tom şi Jerry, dar în viaţă lucrurile nu se întâmplă mereu ca-n filme ori cum vezi în desenele animate, nu?
– Tu l-ai auzit pe şoricel plângând?
– Da, dar în linişte…
Un martir şoarecele ăsta, nu-i aşa?
O, dragul de el! Stia ca soarecele a suferit candva, si daca putea sa planga chiar o facea.
Am venit cu ganduri bune. Va invit la un concurs pentru copii. Daca sunteti interesati, va rog sa ne vizitati
http://www.casutacopiilor.info/concurs-pentru-copii-de-ziua-mediului-inconjurator/
soricel nemancat de pisica…
auz de şoricel, de-a dreptul 😉
ce urechi fine are…. :))
copiii ăştia sunt în stare să audă suferinţa dincolo de ce vedem noi…
Doar pisica era cam indecenta… :))
Un soarece decent, am putea spune! 🙂