Terasa ori balcon? 3 stiluri de a le amenaja

Balcon, terasa, gradina – asa numim, intr-un cuvant, coltul de natura pe care aproape fiecare dintre noi il are acasa. Ai crede ca cei mai fericiti sunt cei care au un spatiu mai generos, dar asta inseamna si un loc mai mare de amenajat si cheltuieli sporite. In plus, apare intrebarea – aceeasi din orice casa – legata de stilul si culorile care se potrivesc mai bine.

Tine minte ca balconul, terasa ori gradina ta se amenajeaza dupa acelasi principiu ca si casa si in corelare cu aceasta. Adica trebuie sa-ti gasesti intai stilul si sa-l aplici in spatiul tau, prin elemente si decoratiuni specifice fiecaruia.

Iti dau o mana de ajutor in amenajare povestindu-ti despre trei stiluri pe care le poti aduce in coltul tau de natura. Pentru exemplificare am folosit decoratiuni pe care le gasesti si tu, daca iti doresti, in reteaua magazinelor KiK.

Terasa in stil modern

Pentru multi dintre noi, acesta este stilul preferat desi putini stiu exact prin ce se caracterizeaza. Pe scurt, vorbim despre linii drepte, modele geometrice, putine detalii si materiale precum metal, piatra sau beton, in combinatie cu lemn brut, totul cu un aer usor industrial chiar. O tendinta noua si care prinde foarte bine in strainatate este aducerea in acest mediu a unor elemente cu influenta traditionala ori exotica – covoare tesute, statuete, obiecte de cult, imprimeuri animal print. Aceasta adauga un aer mai personal spatiului, altfel destul de auster.

Se potriveste intr-un balcon in care ai pe jos ciment / beton slefuit, piatra, lemn de acacia ori plastic compozit, pe care le poti lasa exact asa cum sunt, corelandu-le apoi cu cateva ghivece din beton sau metal negru. Poti adauga mobilier din ratan de culoare inchisa ori din lemn si metal negru, asa cum sunt cele de mai sus, pe care le gasesti in magazinele KiK.

In privinta vegetatiei, iti recomand plantele cu foliaj, adica cele care atrag privirea printr-un frunzis bogat, dar si suculentele si cactusii (usor de intretinut si foarte rezistente in conditiile unei vere toride in oras), de preferat in ghivece din argila sau beton. Daca stai la curte si vrei un aranjament modern, iti recomand arbustii de buxus, iasomie, hortensiile, crinii hosta sau ghivecele mari cu yucca, agave, bambus (poate creste si in apa) ori filodendron. Daca ai colturi umbrite, poti plasa fara grija sansevieria, care are un aspect columnal si nu este deloc pretentioasa.

In cazul in care ai pereti de acoperit, iti recomand spaliere pe care sa lasi sa se urce iedera sau alte plante cataratoare viguroase si care nu infloresc. In ultima instanta, daca intretinerea florilor din balcon iti da dureri de cap, poti apela oricand la solutia plantelor artificiale, cum ar fi bilele verzi de mai jos sau cele despre care ti-am povestit in articolul de aici.

O sursa de lumina ambientala completeaza decorul foarte bine, asa ca iti recomand sa atasezi decorului tau un felinar ori lampi solare. Dai o nota personala si relaxanta aranjamentului cu decoratiuni cu tenta exotica, asa cum sunt statuetele din piatra sau beton, precum si micile decoratiuni cu tenta asiatica – elefanti sau maimute, cum sunt cele de mai jos.

Terasa cu aer de vacanta

Iti propun sa adaptezi decorul terasei ori balconului tau in functie de sezon, adaugand decoratiuni care sa te ajute sa pastrezi aerul de vacanta din zona ta de relaxare.

Una din tendintele foarte iubite in utlima vreme in designul interior este stilul nautic. Foloseste elemente naturale precum lemnul si sfoara si mult alb, albastru, turcoaz si bej – culori care sugereaza marea, cerul si plajele insorite. Daca simti nevoia unui accent de culoare, alege rosu puternic ori portocaliu, pe care le regasesti pe steaguri si pe colacii de salvare de pe barci si vapoare.

Se potriveste in zonele de terasa ori balcon unde poti pune sezlonguri cu cadru din lemn natur si spaliere cu flori bogat inflorite, de preferat din zonele calde – maslini, leandri, muscate, rozmarin sau bougainvillea. Adauga felinare din lemn in forma turnurilor far si accesorii care contin sfoara, melci sau scoici ori care imagineaza ambarcatiuni si animale marine. Am gasit chiar si o instalatie de iluminat cu melci, care se integreaza perfect intr-un astfel de ambient.

Ai prins ideea: pentru un stil nautic reusit, combina lemn, sfoara, albastru si alb, barci si scoici, in spatiul tau preferat de relaxare. Este un prilej bun sa scoti la vedere melcii si scoicile adunate la mare…

O alta tendinta in trend este amenajarea cu accent exotic, in culori vesele si tari: galben, fuchsia, turcoaz, rosu si verde. Asta inseamna sa aduci in aceasta zona plante tropicale, cu frunze mari (filodendron, de exemplu) ori decoratiuni cu pasari flamingo si ananas.

Un alt element care merge bine intr-un balcon amenajat in stil exotic este un cart bar sau un colt pentru racoritoare si bauturi, care sa aminteasca de barurile de pe plaja. Daca nu ai suficient spatiu, chiar si un semn inalt precum cel de mai jos poate tine locul barului.

Terasa in stil romantic

Stilul romantic nu este neaparat unul feminin, ci mai degraba unul inspirat de elemente traditionale, vintage. Se deosebeste prin culorile deschise, pastelate (alb, ivoar, roz, verde deschis), formele curbe si prin detalii, prin modelele florale si materialele delicate folosite, precum dantela sau matase.

Pe o terasa ori intr-un balcon, acestea se traduc prin decoratiuni diafane agatate, obiecte de decor sau piese de mobilier vopsite in alb, plante cu flori mai ales roz sau albe (trandafiri, muscate, leandri, hortensii) sau plante curgatoare. Si daca tot ti-am spus despre flori, cauta ghivece cu forma vintage, din lut sau tabla, dar poti folosi si ladite pe post de vas masca pentru flori, cum este cea de mai jos. Adauga in ghivece decoratiuni mici, cum ar fi pasari ori melci din ceramica.

Data fiind influenta vintage, se integreaza perfect in acest stil si decoratiunile obiectele din metal decupat, precum felinarul din imaginile de mai jos. Un dream catcher din dantela agatat de o creanga ori de tavanul balconului va completa perfect decorul. Toate decoratiunile din acest aranjament romantic pe care l-am realizat la mine in curte le gasesti in magazinele KiK.

Ca sa dai un aer romantic terasei ori balconului tau, alege sa montezi pe jos o gresie care imita argila, caramida veche sau lemn lacuit si cauta accesorii textile albe, roz sau crem. Daca ai suficient spatiu, instaleaza perdele ori draperii albe care sa te fereasca de soare.

Stilul romantic poate fi dus si el in mai multe directii, accentuand componenta feminina (mai aproape astfel de shabby chic) ori accentele traditionale (combinatie alb – mov si accesorii cu lavanda pentru un stil francez).

Porneste de la stilul casei tale, pentru ca terasa ori balconul sunt o continuare a ei. Alege plantele si in raport de conditiile de lumina, caldura si umiditate pe care le asiguri. Coreleaza aceste elemente si vezi spre ce stil te poti duce mai usor, tinand cont, evident, si de preferintele personale.

Orice ai alege sa faci, iti doresc succes si sa te bucuri de vara in zona ta de relaxare de afara! Si nu uita sa distribui articolul in social media si prietenilor, daca ti-a placut!

Tu ce crezi? Comenteaza!

Scroll to Top