Iei o mobila veche si o transformi in ceva extraordinar, cu un strat de vopsea si manere noi. Faci vase pentru flori din sticle de plastic colorate ori transformi furculitele vechi intr-un clopotel de vant. Se numeste bricolaj, americanii ii spun DIY. Pentru noi, e o pasiune de weekend, pentru unii dintre ei este un stil de viata.
Pe aceasta pasiune se dezvolta rapid HOMETALK.COM, cea mai mare comunitate DIY de limba engleza. Si, de acolo din SUA, de la New York, transmite un mesaj pentru pasionatii de bricolaj de la noi. Adica pentru vreo 70% dintre romani, daca e sa ma iau dupa niste studii de acum cativa ani.
Hai sa DIY ceva! Sa bricolam, am vrut sa zic…
Romanii sunt un popor de mesteri. Fiecare isi repara o chiuveta, isi coase o fusta, tricoteaza un fular, picteaza o rama ori un scaun. Unii isi mai aduc aminte probabil cum gaseau solutii sa nu inghete radiatorul la Dacie ori cum incalzeau apartamentele comuniste cu instalatii pe care niciun electrician intreg la mine nu le-ar folosi.
Ciudat este ca, desi revistele Practic – Idei pentru casa si bucatarie sunt printre cele mai citite periodice de pe piata, in online nu gasesti mare lucru despre bricolaj. (Cu exceptia Obraznicaturi.com, desigur :)) Doar cate ceva despre cum sa faci bijuterii din Fimo ori sa imbraci cutii in servetele (proiecte ”crafts”, cum sunt numite pe site-urile de limba engleza). Nimic serios si constant despre proiecte mai ample insa, precum cele denumite DIY (de la Do It Yourself, adica „fa-ti singur”, de la americani, care au inventat conceptul). Sau poate nu am gasit eu…
Multe pagini romanesti de Facebook castiga trafic cu proiecte de acest fel, insa denumirea de DIY ne este foarte putin cunoscuta, judecand dupa cat de putin este cautat termenul de romani pe Google. Imi explic asta prin faptul ca inca mai avem de descoperit mult din partile bune pe care le are civilizatia vestica. In plus, nici in scoala nu inveti lucrurile practice de care te izbesti apoi zilnic in viata de adult: cum repari lucruri prin casa, cum carpesti o haina ori cum pui muraturi. Ecuatiile nu te ajuta cu nimic in cazul acesta.
In alte tari insa, DIY este o afacere de miliarde de dolari pe o piata complementara celei pe care apar revistele de decoratiuni interioare ori emisiuni TV de tipul „Visuri la cheie”. Cateva exemple de bloguri si site-uri de DIY si decoratiuni gasesti AICI, pe pagina in care iti vorbesc despre sursele mele de inspiratie din online.
As vrea sa avem mai mult curaj sa scoatem si noi la lumina ce am mesterit, cum au facut cei de la HOMETALK.COM. Nu-i nicio rusine, altii au transformat asta in afacere de miliarde de dolari.
Cine este HOMETALK.com?
Daca tot am ajuns de curand la New York, am profitat de ocazie si m-am intalnit cu o parte din echipa care a pus pe picioare una din cele mai tari platforme online cu proiecte de bricolaj – Hometalk.com. Este o comunitate de peste 8 milioane de vorbitori de limba engleza pasionati de DIY, care pun intrebari, incarca propriile tutoriale si comenteaza.
Poti accesa site-ul creandu-ti un cont ori folosindu-l pe cel de Facebook, ca sa vezi cele peste 100.000 de proiecte si peste un milion de comentarii pe care acesti oameni le-au lasat pe site. Poti salva proiecte in albume si poti alege ce ti se potriveste nivelului tau de experienta si bugetului pe care il ai, in functie de gradul de dificultate al proiectelor si de costurile lor.
Iar daca esti blogger de DIY care scrie in limba engleza, site-ul iti ofera posibilitati de promovare cu mult peste ce poti gasi in Romania: proiectele tale pot fi promovate prin email, catre o lista de cateva milioane de subscriberi, ceea ce iti poate aduce pe site un trafic altfel greu de atras. Crede-ma ca merita efortul, eu am facut asta deja, alaturi de alti bloggeri din SUA, Canada, Africa de Sud ori Noua Zeelanda.
Spre exemplu, proiectul meu despre butoni de mobila din dopuri de pluta a atras peste 127.000 de vizite pe site-ul Hometalk, cam la fel ca site-uri precum gustos.ro sau romanialibera.ro intr-o zi, conform datelor din SATI. Iar in momentul promovarii prin e-mail, articolul in limba engleza de pe blogul meu a strans vizitatori cat site-uri precum procinema.ro sau primatv.ro, tot intr-o singura zi.
Sediul Hometalk, este la etajul 12, intr-o cladire din zona ultracentrala din New York, in zona de sud a insulei Mahattan, adica acolo unde se concentreaza cele mai costisitoare si mai banoase afaceri ale lumii. Trump Tower, Rockfeller Center, Madison Square Garden, Empire State Building, Crysler Building le sunt vecini.
Ii invidiezi?? Si eu, pana sa fac o ora cu transportul de suprafata ca sa strabat o distanta de numai cateva statii de metrou. Crede-ma cand iti spun ca Bucurestiul vinerea, la ora 18.00, este un New York mai mic!
Cred insa ca, intr-un asemenea mediu, iti trec usor nervii pe care ti i-ai facut in trafic.
Coltul pentru inspiratie este extrem de comfortabil (sau „cozy”, cum il numesc americanii), desi nu are nimic sofisticat. Privindu-l, imi aduc aminte de un dicton celebru in lumea designerilor de orice fel: „simplitatea este cea mai inalta forma de rafinament”. Altfel spus, mai putin inseamna mai mult, dar e al naibii de greu sa stii cat de putin trebuie sa ramana pentru a atinge rafinamentul si eleganta.
Am petrecut o seara frumoasa, cu oameni de treaba, suficient de intelegatori incat sa nu stranga de gat un blogger european pe care l-au asteptat timp de cateva ore, cat mi-a luat sa ajung de la aeroport la hotel si apoi la ei. A fost o intalnire memorabila si prin faptul ca am reusit sa le stric planurile de vineri seara.
Cred ca isi vor aduce aminte de asta ori de cate ori vor vedea suvenirul meu, tinut aici de catre Miriam Illions – unul dintre fondatorii Hometalk si Content Marketing Officer, adica omul care stie cum trebuie valorificat continutul existent pe site pentru a creste audienta. Stie ce face: impreuna cu un partener, a pus pe picioare acest site in 2011 si l-a adus la cateva zeci de milioane de vizite lunar.
De la Miriam am aflat ca, desi momentan Hometalk este un site de limba engleza si s-a adresat mai ales pietei americane, exista planuri pentru dezvoltarea si in alte limbi. ”Lucrurile au luat-o insa cumva inaintea noastra”, spune Miriam si are dreptate: pe site exista deja proiecte ale unor bloggeri din Noua Zeelanda, Australia, Africa de Sud si chiar si din Europa.
Daca te intrebi ce reprezinta darul, sa stii ca este o bucata de marmura adusa din Thassos si decorata cu o mandala pe care am desenat-o asa cum am povestit si in postarea de AICI.
Care e secretul Hometalk.com?
Indiferent cum se numeste, DIY este un concept care a prins mereu si va prinde in continuare la public. Este o pasiune sau nevoie? Si de ce au succes platformele cu astfel de proiecte, asa cum este si Hometalk? Am stat de vorba despre aceste lucruri cu Hannah Vaughan, Community Manager, cea care coordoneaza dezvoltarea aceste comunitati in mediul virtual.
”Comunitatea este secretul, faptul ca sunt atat de multi oameni care au aceeasi pasiune si care sunt pusi in legatura. Cand faci un site despre ceva ce oamenii sunt pasionati, lucrurile merg cumva de la sine”, spune ea.
Candva, oamenii erau nevoiti sa isi faca singuri totul, insa acum gasesti orice vrei, in orice culoare si iti este livrat la usa, daca vrei. ”Noi numim asta competente materiale si este un mod elegant de a spune ca faci ceva cu mainile tale: cultivi singur legumele, gradinaresti, repari o chiuveta. Nevoia poate a disparut, dar oamenii inca vor sa stie cum sa faca lucruri si nu este totul numai despre bani, ci si despre nevoia de a face lucruri cu mainile tale.”
Din milioane de proiecte, este greu sa alegi unul preferat, dar ceva trebuie sa fie deosebit. Greu de ales, dar totusi proiectele despre renovarea bucatariei sunt preferatele ei, alaturi de cele in care piese vechi de mobilier sunt reconditionate si primesc o noua viata.
De ce atrag aceste proiecte? ”Simt ca si eu as putea sa le fac, cad vad asa ceva”, spune Hannah. ”Nu am fost pasionata de bricolaj pana sa vin aici, la Hometalk, dar acum sigur am prins microbul”, spune Hannah, convinsa ca unii oameni au aceasta motivatie interioara care ii face sa se exprime printr-un proiect DIY.
Un mesaj de la New York pentru 7 din 10 romani
La cati iubitori de bricolaj sunt in Romania, sunt convinsa ca o platforma precum Hometalk.com isi va castiga destul de rapid audienta aici. De la New York, Hannah ii invita si ea pe romani sa se alature comunitatii deja create:
Daca nu te-am convins inca sa iti expui propriile proiecte, te invit sa urmaresti proiectele mele de pe Hometalk AICI. Vei migra usor spre alte tutoriale, despre care abia astept sa imi povestesti.
Spor la bricolat!