Exista oameni pentru care salvarea caselor si obiectelor vechi a devenit o pasiune. Unii se muta de la oras la sat, in locuinte batranesti, pe care le redau frumusetea de altadata. Au fost denumiti neo-rurali si sunt cei carora li se adreseaza recenta campanie SPOR, al carei ambasador sunt. Altii aduc la oras obiecte din casele bunicilor, le dau fata noua si le gasesc un scop in locuintele moderne. Mobila, usi, lazi de zestre vechi – toate isi pot gasi loc si rost intr-o locuinta. Eu iti spun azi despre usile vechi. Trei astfel de piese au intrat pe mana mea, iar doua dintre ele au capatat deja alta fata. Ti le arat mai jos si iti spun si la ce trebuie sa fii atent in reconditionarea usilor dintr-o casa veche.
Proiectele mele
Am adus trei usi de la tara, ramase dupa demolarea vechii case batranesti a socrilor mei. Doua din ele erau pline, a treia avea un decupaj pentru geam, rotunjit in partea de sus. Au stat o vreme la mine, nehotarata fiind ce sa fac cu ele. In final, si-au gasit scopul, pe care ti-l arat si in clipul video de mai jos, inregistrare a uneia din editiile rubricii mele saptamanale Lectia de bricolaj de la Prima TV.
Un lucru se aplica ambelor proiecte: verificarea si curatarea temeinica, inainte de a face orice altceva. Voi reveni la final cu sfaturi care sa-ti fie de folos in orice proiect care vizeaza refolosirea usilor vechi.
Usa organizator
Una din usile pline a ajuns organizator si o folosesc in mod curent pentru a-mi tine in ordine si la vedere proiectele. Era intr-o stare destul de rea, cu crapaturi si gauri si n-am sperat ca mai pot scoate ceva din ea. Partea buna – si care m-a facut sa nu renunt totusi la a o folosi – a fost ca nu avea urme de cari.
Nu i-am dat sanse totusi de a se transforma in ceva wow!, de aceea nu m-am obosit cu reparatiile: am lasat gaurile cum erau si am acoperit totul cu vopsea mata. Am considerat-o mai mult un test de aderenta pentru o vopsea noua, ceva ce fac de nevoie, nu o piesa in care sa merite sa investesc timp si efort cu reparatiile.
De aceea vei vedea o multime de gauri si de crapaturi, ascunse totusi foarte bine de finisajul mat al vopselei. (Tu sa nu faci ca mine, ci sa repari asa cum iti povestesc mai jos.) Exact acest finisaj m-a facut sa merg mai departe si sa si arat cum m-am jucat cu bulele si accesoriile – polita colorata, cosul galben si panoul din pluta.
Am curatat bine de praf si am slefuit acolo unde vopsea veche risca sa se exfolieze. Am aplicat un singur strat de vopsea – excelenta acoperire are Fusion Mineral Paint! – si m-am bucurat sa vad ca este de ajuns. In partea de jos a usii, am imprimat bule galbene cu ajutorul unui cerc pentru prajituri inmuiat in vopsea galbena. Am completat adaugand cateva culori bulelor galbene.
In partea de sus, am pus panoul din pluta folosit pentru organizare. Sub panou, am montat drept polita o scandura care arata precum paleta unui pictor: am incercat pe ea diferite nuante de vopsea in culori contrastante. Sub polita am agatat un cosulet galben din sarma, caruia nu-i gaseam rost prin atelier, dar care imi este util pentru maruntisuri precum posti-it-uri, agrafe ori markere groase.
OK, nu este cel mai nou organizator, dar mie imi place foarte mult si se incadreaza perfect in tema generala a atelierului meu. Dincolo de asta, solutia este sustenabila si realizata fara niciun cost, toate materialele – mai putin vopseaua care trebuia testata – fiind deja in atelier, ramase de la alte proiecte.
Usa albastra cu oglinda
Si usa asta are o poveste lunga, fiind unul din primele proiecte de reconditionare. Cele doua parti ale usii sunt putin diferite – o portiune din mijloc a fost sculptata diferit, dar nu este una mai frumoasa decat cealalta. Am muncit putin la usa asta sa dau jos praful si vopseaua care se exfoliase, apoi am combinat mai multe nuante de albastru pentru a o vopsi in stil ombre, pe o singura parte. Instructiunile pentru vopsirea ei prin aceasta tehnica le gasesti aici, daca vrei sa urmezi aceiasi pasi intr-un proiect propriu.
Spre deosebire de prima usa, aceasta are si clanta, care a fost atat de frumoasa, la vremea ei, ca merita aruncata. Am curatat-o cu smirghel, iar in final am vopsit-o totusi cu un spray auriu antic.
Dupa aceasta faza, usa mea albastra a stat in atelier mai bine de doi ani, iar a doua parte asteapta in continuare sa-mi apara inca o idee geniala de a o colora. In acest timp, a fost un element perfect de decor si sprijin pentru oglinda cu rama albastra pe care o folosesc frecvent.
Nu stiu cum n-am vazut mai devreme ca cele doua se potrivesc perfect, atat ca marime, cat si culoare. Cand am realizat, am agatat oglinda de usa si am montat un suport in partea de jos, pentru sustinere. Am avut o mica ezitare pentru ca insemna sa ascund arcada decupata din usa, dar m-am consolat cu ideea ca este oricand vizibila, daca vopsesc si cealalta parte.
Ce sa urmaresti in reconditionare
Sunt multe solutii pentru refolosirea usilor vechi, multe fiind prea scurte pentru a le mai folosi, in casele noastre, in scopul pentru care au fost realizate. Poti urma si alte idei decat cele de mai sus, transformandu-le in capat de pat, spatar pentru bancheta, suport pentru flori ori rame pentru tablouri. Nu toate usile pot fi salvate si utilizate, iar pastrarea lor poate fi uneori chiar periculoasa pentru alte piese de mobilier pe care le ai.
Dupa doua usi vechi refolosite si altele cateva mai noi reconditionate (vezi aici si aici cum mi-am vopsit usile din casa si din atelier), cred ca am adunat concluzii cat sa scriu sfaturile de mai jos. Tien cont de ele inainte de a alege proiectul cel mai potrivit pentru usile tale.
1. Curata temeinic de praf si mizerie
Sa scapi de praf este prima sarcina pe care o ai de indeplinit cand vrei sa salvezi o usa veche. Sa ai in vedere ca lemnul este foarte uscat si, drept urmare, curatea trebuie facuta serios, dara fara sa fortezi fibra. Eu am folosit smirghel cu granulatia 180 si un set de perii din plastic si metal – plastic pentru lemn si metal pentru feronerie.
Poate fi greu sa scapi de praf, dar insista pana reusesti. Poti folosi un aspirator ori un compresor cu aer sub presiune, ca sa sufli praful care iti da batai de cap. Eu ma impac bine cu astfel de pensule, inainte de a folosi vreo carpa.
2. Cauta si inlatura daunatorii
Orice piesa dintr-o casa batraneasca trebuie verificata de cari – daunatori care rod lemnul si se transmit usor si la alte piese de mobilier din lemn, daca se afla in apropiere. Recunosti problema usor, pentru ca lasa in urma numeroase gauri rotunde, ca un varf de ac mai gros. Exista tratamente pe piata care inlatura acest daunatori (Bochemit este unul dintre ele), dar aplicarea cere atentie, rabdare si experienta.
In raport de cat de atacat este lemnul si de cat efort poti depune pentru salvarea lui, evalueaza daca poti face singur aceasta operatiune ori este mai bine sa apelezi la un specialist. Odata infestat lemnul, este foarte dificil sa scapi de cari, asa ca trateaza cu rezerva orice piesa care a fost atacata si mai bine sfatuieste-te cu un specialist in privintasanselor de a-l salva.
2. Verifica rezistenta
O alta problema care apare in cazul usilor vechi este aceea ca lemnul se usuca si crapa puternic uneori, iar aceste crapaturi profunde nu pot fi rezolvate cu un chit obisnuit pentru lemn. Pentru aceste crapaturi exista solutii profesionale, precum chiturile de umplere ori amestecurile de rumegus si adeziv, dar este de preferat ca ele sa fie aplicate de cineva cu experienta. Altfel spus, daca usa este foarte crapata, gandeste-te de doua ori inainte de a alege un proiect pentru ea.
3. Repara lemnul, dar fii rezonabil in asteptari
Crapaturile profunde pot fi greu de rezolvat pe cont propriu, insa micile lovituri le rezolvi cu usurinta, cu chit de lemn si un spaclu. De multe ori, usile acestea au urme de cuie ori zgarieturi, semne ale vremii si ale inlocuirii feroneriei stricate. La gaurile mari, vei avea nevoie de o completare pe langa chit, asa ca iti recomand sa urmezi sfaturile din articolul de aici despre acoperirea gaurilor.
Fii constient de faptul ca se poate ca, indiferent cat repari, usa sa nu arate ca noua. Si poate nici nu trebuie, pentru ca tocmai acesta este farmecul acestor piese: sa aiba urma timpului pe ele. Adica repara ce este evident, dar nu-ti consuma toata energia incercand sa intinzi fiecare fibra strambata de timp.
Daca aspectul de dupa reparatii nu te multumeste, opteaza pentru o vopsea mata. Acest finisaj ascunde bine denivelarile si nu atrage atentia asupra micilor defecte pe care suprafat vopsita le are.
5. Ai grija de feronerie
Feroneria cedeaza si ea, in timp. Daca nu iti este necesara in proiect ori nu o poti integra, renunta la ea de tot. Daca insa are farmec si o poti salva, fa un efort si pastreaz-o. Multe din elementele de feronerie vechi au forme deosebite, iar materialele – clanta de alama de la usa mea albastra, de exemplu – pot arata destul de bine daca reusesti sa le cureti corect.
Daca usa ta va ramane usa, dar trebuie sa ii schimbi feroneria, cauta ceva asemanator ca stil si forma, si cel putin la fel de mari precum cele vechi. Pe de-o parte, se vor potrivi din punct de vedere al liniilor, iar apoi ai nevoie ca gaurile de la feroneria veche sa nu fie vizibile, ci sa le ascunzi cu noua feronerie. Evita sa folosesti aceleasi gauri: este posibil sa se fi slabit in timp si sa nu prinda bine pe usa.
Si inca un sfat, tot legat de feronerie sau montaj de orice fel: nu forta lemnul cand dai gauri noi, ca sa nu crape. Nu folosi cuie, gaureste intai cu un burghiu si apoi treci la holszsuruburi, tocmai ca sa feresti lemnul de socuri si sa nu-l strici.
Salvarea usilor vechi poate fi un efort, dar rezultatul merita in totalitate. Fie ca le pastrezi pe post de usa ori le transformi in altceva, va fi mereu o piesa deosebita intr-o casa de orice fel.
Descoperi si alte idei de proiecte diy si sfaturi de amenajare urmarindu-ma pe mai multe platforme:
- pagina de Facebook Gabi Ralea DIY & Living
- grupul de Facebook Gabi Ralea DIY & Living
- YouTube
Iar daca simti ca ceva din casa ta nu este asa cum trebuie, prinde curaj si rezerva o consultatie online aici, ca sa gasim impreuna solutia potrivita!