Mastile medicale au disparut de ceva timp de pe piata, inca de cand gripa a luat amploare. Odata cu epidemia de coronavirus, am primit si primele intrebari despre cum sa faci acasa o astfel de masca. Mi-am amintit tot ce am invatat in anii in care am lucrat, cu americanii, in domeniul situatiilor de urgenta si am completat cu un pic de documentare, asa ca pot veni cu un raspuns detaliat in aceasta privinta.
Spun raspuns detaliat pentru ca lucrurile nu sunt simple. Desi masca de protectie este foarte usor de cusut, raman in discutie eficienta ei in raport de materiale si impactul pe care purtarea il poate avea asupra anumitor tipuri de suferinzi.
Citeste tot articolul de mai jos ca sa vezi despre ce este vorba!
AVERTIZARE: Acest articol nu ofera o solutie pentru lipsa mastilor care pot proteja fata de infectia cu virusul COVID-19 si nu incurajeaza confectionarea artizanala a mastilor necesare in timpul epidemiei de coronavirus, in lipsa materialelor care asigura intr-adevar protectie.
Pana acum catva timp, puteai gasi usor masti chirugicale la pretul de cativa lei. Panica aparuta odata cu declansarea epidemiei de coronavirus a dus la vanzarea lor la preturi exorbitante si apoi la disparitia totala de pe piata. Lipsa nu ne afecteaza doar pe noi, ci a devenit un fenomen la scara globala, principalul motiv fiind lipsa materialelor de baza, provenite din China.
Cat sunt de eficiente mastile DIY?
Ca regula generala, eficienta unei masti de protectie depinde de un cumul de factori: capacitatea de filtrare a aerului de catre materialele folosite, capacitatea persoanei de a respira prin acel material, cat este de etansa pe fata si confortul resimtit de cel care o poarta. Cu cat scade confortul, cu atat va scadea si eficienta, pentru ca cel care poarta masca va avea tendinta de a o atinge, miscand-o de pe fata. Daca masca nu filtreaza bine, iar persoana nu poate respira cu usurinta, masca DIY face mai mult rau decat bine, pentru ca va genera un mediu in care microbii intra si se dezvolta in voie. In cazul celor cu afectiuni cardiace si respiratorii, purtarea mastii accentueaza chiar problemele cronice deja existente.
O alta intrebare importanta este daca ar trebui toti sa purtam masti, in contextul actual al raspandirii viruslui COVID-19. Specialistii – inclusiv autoritatile medicale de la noi – au insistat de multe ori ca masca trebuie purtata in primul rand de catre cei care risca sa transmita infectia celorlalti. Altfel spus, nu porti o masca pentru a te proteja tu de virus, ci pentru a preveni virusul pe care il ai sa se raspandeasca in jur. Pentru cei care nu sunt infectati, masca asigura o anume protectie nu la modul general, ci doar cand in jur sunt in mod cert persoane care pot transmite virusuri.
Mastile din farmacii sunt cu trei straturi, realizate dintr-un material care nu este tesut, ci fabricat prin presare, astfel ca poate filtra mult mai bine decat o tesatura. Unele masti sunt mai complicate (cunoscute drept N95) si filtreaza particule de pana la 0,007 microni (coronavirusul are particule de 0,1 microni), printr-un sistem care include filtre de aer care pot fi schimbate in timp. Sunt asa numitele masti de protectie respiratorie si au un pret mai mare decat cele chirurgicale, fiind folosite inclusiv in mediile cu mult praf ori poluare crescuta.
In lipsa mastilor din comert, a aparut solutia mastilor confectionate in casa. In ce masura sunt insa ele eficiente? O precizare importanta: nu discutam despre ce mastile pentru cadre medicale, pentru ca in spitale este un alt mediu si sunt alte cerinte de igienizare si dezinfectare.
Diferenta intre materialele disponibile acasa si cele din care sunt confectionate mastile din comert sta in distanta intre firele care formeaza materialul. Mastile chirurgicale sunt produse dintr-un material fabricat prin presare, unde fibrele par lipite in mod neregulat, nefiind tesute ori tricotate, de unde si capacitatea de a filtra altfel aerul. Vezi diferenta daca te uiti cu atentie la textura cele doua materiale si le compari. Astfel de materiale sunt asemanatoare celor folosite la scutece sau drept ambalaje, fiind confectionate dupa alt principiu decat materialele textile.
Cercetatorii de la Universitatea din Cambridge au facut evaluare acum cativa ani (studiul este AICI) si au ajuns la concluzia ca mastile facute in casa nu asigura aceeasi protectie precum cele din comert, filtrand cam jumatate din particulele si virusurile din aer. Dealtfel, nici cele din comert nu opresc 100% din particule, ci putin peste 90%, in timp ce mastile DIY testate opresc si mai putin. Masuratorile au fost facute pe mai multe tipuri de particule, printre care si unele cu aceeasi dimensiune precum COVID-19.
Cercetatorii de la Cambridge au evaluat si modul in care diferite materiale textile actioneaza pentru filtrarea aerului si oprirea particulelor periculoase, inclusiv virusuri. Au fost evaluate mai multe tipuri de materiale, precum tricourile din bumbac, servetele de bucatarie, bumbacul, matasea, textilul pentru cosuri de perna (inclusiv cele antibacteriene) si chiar materialul din care sunt facuti sacii pentru aspirator. Au evaluat modul in care textilul opreste particulele, dar si capacitatea materialului de a permite respiratia fara dificultate a celui care poarta masca.
In urma testelor, s-a demonstrat prosoapele de bucatarie si materialul pentru saci de aspirator opresc cele mai multe particule, spre deosebire de matase ori in. Existenta a doua straturi de material nu schimba foarte mult lucrurile pentru cele mai multe dintre materiale (crestere a eficientei cu 2%), cu exceptia prosoapelor de bucatarie (crestere cu 14%), a caror performanta inseamna si reducerea capacitatii de a respira. Asta inseamna lipsa ventilatiei corespunzatoare si favorizarea aparitiei unui mediu riscant, fix in zona pe care vrem sa o protejam.
De aceea, cel mai bun material a fost considerat cel al tricourilor din bumbac 100%, pentru ca permite si o buna respiratie, lucru esential pentru ca masca sa poata fi purtata. Desi nu este mentionat in studiu, mai este un aspect legat de folosirea tricotului pentru tricouri in acest scop: materialul se intinde usor, de unde si usurinta in croirea unei masti care sa nu lase spatii libere in jur si sa se muleze pe fata.
In concluzie, mastile DIY din materiale tesute nu asigura aceeasi protectie precum mastile chirurgicale, mai ales ca cele mai multe virusuri se transmit si in alt mod decat pe calea aerului, respectiv prin atingerea suprafetelor contaminate. Cercetatorii de la Cambridge sustin ca, in cazul unei epidemii, aceste masti ar trebui sa fie ultima solutie, la care se apeleaza cand nimic altceva nu mai este disponibil, fiind bune decat nimic. Este esential ca purtarea mastii trebuie dublata de alte metode de preventie, cum ar fi spalatul mainilor si, mai ales, evitarea zonelor aglomerate, in care virusurile sa raspandesc usor.
Later edit: Ministerul Sanatatii a anunat ca Organizatia Mondiala a Sanatatii insista asupra faptului ca mastile fabricate manual sau din panza / bumbac / tifon nu protejeaza impotriva infectiei cu coronavirus. „Pentru a proteja eficient impotriva unor infectii, mastile faciale trebuie sa respecte cateva reguli speciale. Ele trebuie sa fie o bariera eficienta impotriva microbilor prin existenta unor filtre speciale si, in acelasi timp, sa permita respiratia corecta. Materialul din care sunt fabricate mastile care nu respecta aceste reguli speciale de fabricatie prezinta o retea de fibre prea larga, care permite trecerea microorganismelor si astfel nu ne protejeaza eficient impotriva infectiilor.”
Cum facem o masca de protectie
Pornind de la ce am scris mai sus, alegem ca material un tricou din bumbac 100%, daca se poate nou sau, daca nu, foarte bine spalat, la temperatura mare.
Pentru a creste gradul de filtrare, dubleaza materialul cu asa numita „tesatura netesuta” sau polipropilena netesuta, un material netesut care se foloseste in mai multe domenii (activitati medicale / tapiterie / gradinarit / croitorie / constructii). Daca blocajul determinat de epidemia nu a afectat si acest tip de marfuri inca, o poti gasi la mercerii sau la magazinele specializate in metraje.
Mai avem nevoie de doua bucati de elastic si de un fir de intaritura care sa ajute masca sa se muleze pe nas – o sarma subtire imbracata in plastic, de tipul celor folosite la prinderea pungilor de electronice ori a cablurilor.
Ca sa acopere bine fata, masca noastra trebuie sa aiba cam 19 cm x 9,5 cm, adica atat cat sunt mastile din comert. Pentru aceasta dimensiune finala, avem nevoie de o bucata de tricou putin mai mare si patrata, respectiv cu laturala de 21 cm (rezerva de un centimetru pe fiecare latura). Iti mai trebuie o foarfeca, un creion, un centimetru de croitorie, bolduri si ata si ac, daca nu ai masina de cusut.
Pe doua dintre laturi, vor fi pliurile, pe care le vom face orienta din sus in jos, pornind masuratoarea din partea de sus a mastii. Astfel, marcam pe material semne si indoim materialul pentru a face pliuri dupa cum urmeaza: lasam 1 cm rezerva + 4 cm de la margine, apoi pliu de 3 cm, lasam 1 cm, apoi pliu de 2,5 cm, lasam 1,5 cm, apoi pliu de 3 cm, apoi raman 4 cm + 1 cm rezerva. Avem trei pliuri pe care le orientam in jos, cu mici distante intre ele.
Coasem latura de sus si latura de jos, facand un tiv prin care sa putem strecura mai tarziu firul de intaritura. Daca nu ai masina de cusut, treaba asta dureaza cam 15 minute, pentru cineva care nu are experienta si nici prea mare indemanare.
Odata cusut acest tiv, in partea de sus a mastii introduci firul de intaritura despre care ti-am spus mai sus.
La final indoi marginile si le cosi, lasand un canal de cca 1 cm prin care sa poti pune elasticul. Pentru asta, elasticul trebuie sa fie moderat de intins, ca sa nu raneasca urechile. Eu am folosit bucati de cca 18 cm lungime, fiind un elastic lat de cca 0,5 cm si destul de moale.
Orice masca nu trebuie p[urtata mai mult de trei ore. Este ideal este sa ai mai multe astfel de masti, pe care sa le inlocuiesti dupa cateva ore de la folosire, pe cele utilizate sa le pui intr-o punga sigilata si apoi sa le speli la temperatura inalta.
Ce poti face altfel la aceasta masca? Poti inlocui elasticul cu siret pe care sa il legi dupa cum iti este mai comod. firul de intarire pus in partea de sus nu este obligatoriu, daca iti permite conformatia fetei sa aplici masca in asa fel incat sa nu se strecoare aer inauntru pe la marginile ei.
Tine minte insa ca doar purtarea mastii nu este suficienta si ca preventia trebuie completata cu spalarea mainilor, igiena perfecta si, mai ales, cu evitarea contactului cu alte persoane. Asadar, stai in casa cat de mult poti, sigur vei gasi ceva de mesterit.
Succes in proiecte, iti doresc multa sanatate!
De unde se cumpără acea „„tesatura netesuta” ????
Este acelasi tip de material folosit in gradinarit, la invelit plantele iarna. Se gaseste la raioanele de profi, dar am vazut ca mai nou se vinde si online, fix pentru masti.
VA ROG FITI MAI CLARA CU DIMENSIUNILE…la croit…
Genial! Multumesc mult de tot!