Am descoperit recent o poezioara din vremea in care copilul invata sa scrie cifrele. Trebuie sa fi fost candva in clasa pregatitoare, zic eu.
Am scornit-o atunci amandoi (el cu ideile, eu cu rima), incercand sa dam un sens cifrelor puse pe hartie.
Sa vedem ce a iesit.
„Unu e un cârligel,
Ia uitaţi-vă la el!
Doi ai zice că-i răţuşcă,
Eu am auzit că muşcă.
Trei e ca o rândunea
Care zboară singurea.
Patru-i ca un scaun pus
Cu picioarele în sus.
Cinci cu cine-o semăna?
Ia ghiciţi! Cu secera!
Şase e ca un lăcăţel,
Închizi uşile cu el.
Şapte e ca o coasă mare,
Să coseşti două hectare.
Opt – un fel de ochelari,
Îi pui la ochi şi vezi mai clar.
Nouă-i un copil botos,
Zero e ca un ou burtos
Tăvălit în zahăr tos.”
Important este ca am invatat ce trebuia sa invatam…
