Acest articol nu e pentru acei parinti care cred ca trebuie sa isi protejeze copilul de orice. Sa nu citeasca mai departe! In ochii lor voi fi o mama denaturata si inconstienta care isi impinge copilul spre pericol. Totusi, voi continua sa imi las si chiar sa imi incurajez copilul se catere in copaci.

Si nu-i doar urcatul in copaci, mai sunt si altele. Plecatul cu baietii, joaca si pupatul animalelor gasite, ranile din genunchi. Si umblatul cu sculele bunicului. Da… cu toporul, ciocanul, cuiele si atatea alte chestii ascutite. Si – bineinteles – periculoase, nu?

Nu trebuie sa va spun eu ca un copil va face EXACT ceea ce ii spui sa nu faca. Dar stai, de ce sa nu faca? Iar cand va creste si va avea nevoie sa stie atatea lucruri, ce va face?

In loc de raspuns, imi vine in minte un clip publicitar in care un EL adolescent are un moment de intimitate cu o EA adolescenta, dar nu ii poate deschide sutienul si atunci o striga pe mama sa ii vina in ajutor…

Urcatul in copaci

I-a spus bunica sa stea cuminte, iar cinci minute mai tarziu e in corcodus ori catarat pe scara, in cires, strigandu-te sa te uiti cat de viteaz este el. Ori ai iesit cu el in parc si, cat te-ai intors sa cauti ceva in geanta, s-a agatat de prima creanga iesita in cale. Da, nimeni nu-l vrea in copac, dar chiar crezi ca el, copilul, asta vrea? Chiar crezi ca sta priponit langa pom, cand el astepta vacanta la bunici ori leganatul pe-o creanga mai ceva ca pe Smiley la concert?

Cataratul in copaci ajuta copiii sa se dezvolte, n-am zis-o eu, au zis-o altii, iar eu pot sa o confirm. Invata sa isi faca un plan, sa evalueze pericolul, sa infrunte esecul, dar si sa gaseasca solutii in situatii dificile. Daca au gasit un mod de a ajunge in copac, trebuie apoi sa se descurce cu drumul inapoi si sa ajunga intregi pe pamant. Greu pentru un copil, dar si interesant, nu?

Este periculos?? Da, atunci cand nu stii cum se face, asa ca invata-l sa faca asta in siguranta si sa se gandeasca la urmatoarele cateva chestii inainte de a se urca.

„M-am imbracat si incaltat cum trebuie?”

Adica sa stie sa dea jos hainele largi si care se pot agata in crengi, pentru ca il impiedica sa urce. Iar in picioare sa aiba ceva flexibil si usor, nu incaltari cu talpi alunecoase si IN NICIUN CAZ papuci.

„Cat e de periculos copacul asta?”

Trebuie sa stie ce copaci il ranesc usor: de exemplu, corcodusii si prunii au multi tepi, iar visinii si ciresii au coaja alunecoasa. Poate sa recunoasca pomii prea batrani ori uscati (care s-ar putea sa nu reziste) dupa tulpina cu scorburi mari ori care este crapata. Nici crengile rupte langa copac ori ciupercile crescute in radacina nu sunt un semn bun.

Si un copac sanatos devine periculos daca vrei sa urci in el pe ploaie ori vant. Apa face coaja alunecoasa, iar vantul te darama usor de pe crengi. Asadar – cataratul este permis doar pe vreme buna, iar regula asta chiar nu o incalcam, da?

Inca un lucru de verificat este daca exista colonii ori cuiburi de insecte (furnici, viespi, albine) in pom. Asa ceva descurajeaza sigur orice copil sa se catere caci nimanui nu-i plac intepaturile, dar mai bine constata asta cat este inca jos, pe pamant.

„Si daca alunec si cad?”

Da, se poate intampla si asta. Eu am patit-o cu un mar tanar, al carui varf s-a rupt si am cazut in urzici. Pe moale, e adevarat, dar nu intrebati daca ori cat a usturat. Singura rana a fost in orgoliul meu de catarator sef din grupa mijlocie.

Lasand gluma deoparte, copilul trebuie sa vada singur pericolul de la poalele copacului – crengi rupte, ciulini, garduri ori alte lucruri care il pot rani – si sa le indeparteze inainte ori sa aleaga alt pom. Daca se urca intai pe gard ca sa ajunga in pom, sa stie ca acel gard trebuie sa fie la o distanta suficient de mare incat, daca aluneca si cade, sa nu se raneasca in el. Ca principiu, sub crengile pe care le escaladeaza, trebuie sa fie doar vegetatie, care amortizeaza caderea de la o inaltime rezonabila.

Si, chiar daca nu ne place, trebuie sa stie si cum sa cada (nu doar pentru a se catara in copaci). Daca vreti sa stiti mai multe despre asta, am gasit un articol grozav AICI. Pe scurt, poate scapa teafar daca stie:

• sa isi protejeze capul cu mainile si sa aplece barbia in piept,
• sa indoaie genunchii la impactul cu pamantul,
• sa se faca ghemotoc si sa se rostogoleasca,
• sa lase muschii moi si sa nu opuna rezistenta in timpul caderii (sa se lase „moale”).

„Pe unde urc? Ma tine?”

Da, tine daca alege creanga potrivita. Adica nu mai subtire decat piciorul lui (sau 10 centimetri diametru) si care nu se indoaie. In niciun caz, crengile rupte ori uscate. Cel mai sigur este sa o probeze scuturand-o ori apasand-o cu piciorul. Daca se indoaie – NU!

Ca veni vorba de pus piciorul (ori mana, ca e acelasi lucru pana la urma), urcatul in siguranta inseamna trei puncte de sprijin permanent, pe trei crengi diferite. Ambele picioare si o mana cand stai ori ambele maini si un picior in timp ce urci, iar corpul trebuie sa ramana cat mai aproape de tulpina copacului, iar pasul cat mai aproape de imbinarea crengilor cu tulpina.

„Cum ma dau jos?”

Acesta este printre primele lucruri pe care trebuie sa le constientizeze copilul inca dinainte de a urca. De obicei, cobori asa cum ai urcat, problema este insa ca faci acest lucru cu spatele. Pe scurt, daca ii este greu la urcat, va fi si mai greu la coborat. Complicat, nu?

Tocmai de aceea trebuie sa priceapa din start ca treaba asta cu urcat prin copaci e cool atata vreme cat ajunge inapoi pe pamant singur si fara ca el ori copacul sa aiba de suferit. Pastrati copacul in ecuatia asta, caci trebuie si el protejat, pentru ca si data viitoare sa existe loc de catarat.

„Cireseeeee!”

Sau corcoduse. Ori prune, visine ori mere. Orice creste in copac ori in tufe si se intampla sa se coaca in perioada in care are chef copilul sa umble hai hui. Nu sunt spalate, sunt prafuite si murdare si, te gandesti tu, stropite cu pesticide. Ar fi prea frumos sa culeaga fructele si sa vina cu ele acasa si sa le spele inainte de a le manca. Si nici nu tine servetelele in buzunar (acolo sunt jucarii, normal!), ca sa le stearga bine cand le-a cules din pom.

Ca principiu, fructele crescute natural sunt mai putin frumoase si nici foarte mari. Tot ca principiu, fructele cu puf (caise, piersici, zarzare, migdale) retin cele mai multe substante dupa stropire. Mai mult, caisii si piersicii sunt stropiti abundent primavara, iar ciresele absorb si ele destul din pesticide. Fructele de padure nu ridica probleme, caci nu sunt niciodata stropite. Multe alte fructe sunt stropite dupa cules, inainte de a fi vandute.

Pe de alta parte, oricat de sanatoase ori de spalate ar fi fructele, o creanga mare de cirese ori doi pumni de corcoduse crude infulecati in trei minute pot provoca oricui ceva suferinta. Fii pregatita si pentru asta!

Si daca stai la oras poti culege fructe, chiar daca nu ai gradina. Sunt zone intregi in care cresc corcodusi, visini si duzi, a caror singura problema este ca produc fructe atat de prafuite ca n-ai zice ca le poti spala cu adevarat. Lasa deoparte rusinea si culege corcodusele din pomul de langa blog, daca ai. Iese un gem DELICIOS din ele, asa cum am povestit AICI. Iar AICI gasesti o reteta si pentru gemul de dude, daca in loc de corcodus creste un dud.

„Plec cu bicicleta”

In secunda doi dupa ce ti-a spus ca vrea sa plece cu bicicleta, ti-a crescut tensiunea si o vena iti pulseaza la tampla. Daca se rataceste? Daca il loveste o masina? Daca…

Invata-l sa isi caute repere ca sa poata ajunge inapoi – un copac, o casa, o pasune, de fiecare data obiecte fixe si care se remarca in peisaj prin culoare, forma ori marime. Acelea vor ramane pe loc (spre deosebire de o masina ori un alt grup de copii) si vor fi mai usor de vazut si cand incepe sa se intunece. Ca si in cazul copacilor, drumul are doua parti: trebuie sa te gandesti mereu si la cum te vei intoarce acasa.

Invata-l ce pericole sa evite si, mai ales, cum sa descopere singur acele lucruri care l-ar putea rani. De exemplu, apropierea de un rau ori lac poate fi sigura cata vreme nu calci in zonele umede, care pot fi mlastinoase si in care poti ramane blocat. Iar traversarea unui drum national e o treaba serioasa, pe care sa o faci cu atentie si numai prin locurile cu vizibilitate maxima.

Si mai trebuie sa aprecieze timpul, ca sa stie cat sta fara ca tu, parintele, sa te ingrijorezi. Un ceas ieftin e cea mai buna varianta: vede mereu cat e ora si poate calcula cat ii ia sa ajunga inapoi inainte de ora pana la care ii este permis sa stea la joaca. La fel, un telefon mobil ieftin si dupa care sa nu iti para rau in caz ca l-a pierdut.

„Mami, am gasit un catel!”

Cu variatiunile „am gasit o pisica” sau „am gasit un pui de…(completati aici cu altceva)…”. Pun pariu ca ati auzit asta la copiii lasati in vacanta la bunici si poate si la cei de la oras!

As fi putut lejer sa fac canisa cu puii de caine pe care i-am cules din santuri, cand eram copil. Cel mai tare a fost insa fratele meu care, intr-o vacanta la bunici, a adus seara acasa de pe coclauri o vulpe si a legat-o cu lantul de-un gard. Bunica a gasit-o de dimineata si i-a facut vant in livada, dar n-a vrut cu niciun chip sa-i spuna copilului ca a lasat-o sa plece. Mult l-a chinuit pe fratele meu intrebarea cum a scapat vulpea si, mai ales, cum a lasat ea lantul agatat frumos in gard si nu l-a tras dupa ea prin livada…

Mori cand vezi ca ia in brate toate animalele si pupa in bot toate pisicile pe care le prinde. Asa, si? Isi poate da seama cand un animal e vizibil bolnav ori periculos? Ar trebui, pentru ca asta face diferenta. Un caine bubos si o pisica plina de cojite si ciorchini de purici au nevoie de ingrijire mai mult decat de pupaturi. Explica-i asta copilului si aminteste-i ca nici bolile lui nu au trecut doar cu mangaieri, ci in primul rand cu tratamente.

Da, s-ar putea sa il ciupeasca puricii, poate si cate o capusa, dar scapi de astea daca il dai cu un spray repelant inca de dimineata, ca sa nu mai ai astfel de probleme. Preventiv, purica-l si tu seara, ca sa fii sigura ca nu a scapat ceva. Just in case!

Partea buna este ca invata sa se apropie de animale, sa nu ii fie teama de ele si sa recunoasca agresivitatea si frica exprimate de prietenii blanosi. Va fi mai bun, mai bland, mai empatic. Si iti va cere sa aiba si acasa o pisica, un caine ori o chestie mica pe care sa o iubeasca si care sa fie a lui. Asta vine la pachet cu ingrijirea, dar intram deja in alta poveste.

„Vreau sa tai / cos / intep si eu!”

Lasati-l sa taie lemne si sa sape, daca asta vrea. Iarasi, trebuie sa ii arati cum sa faca lucrurile astea in siguranta. Cum sa tina bine toporul ca sa nu ii scape din mana si sa aiba lovitura forta. Cum sa lase picioarele desfacute, in afara razei de actiune a toporului, ca sa nu se raneasca atunci cand se sparge lemnul.

Stai langa el si ghideaza-l. Oboseste dupa cateva buturugi, multumit ca a taiat si lemne. S-ar putea ca, mai tarziu, sa nu o mai faca nici daca il rogi cu cerul si pamantul.

Cusutul este numai pentru fete credeti? Inseamna ca nu ati vazut bucuria pe fata unui copil care si-a cusut singur pantalonii rupti afara, la fotbal. Asa ca lasati-l sa umble cu acele si cu foarfeca si sa se chinuie putin cu bagatul atei in ac. Poate asa va intelege de ce insisti sa nu isi distruga hainele de fiecare data cand pleaca la joaca.

Bine, ideal ar fi totusi sa dezbrace hainele inainte de a le coase…

„Asta e otravitoare?”

Lasati-l sa se raneasca si sa invete cum sa foloseasca plantele medicinale, va avea nevoie de ele cand se juleste la genunchi. Trebuie sa stie care este rostopasca, sa vina cu ea acasa si sa ii faci tinctura pentru rani. Sa stie care este patlagina, pe care o gaseste si prin parcare daca are nevoie dupa ce a cazut cu bicicleta ori rolele. Sucul din frunzele zdrobite intre degete calmeaza instantaneu usturimea de la urzici, iar o frunza aplicata direct pe rana ajuta la vindecarea rapida.

Si sa stie ca ranile au nevoie, intai de toate, de multa apa, altfel nicio doctorie nu le ajuta sa se inchida.

Invata-l plantele otravitoare, pe care sa nu le guste oricat de frumoase ar fi fructele lor. Daca nu le stii nici tu, ai acum un motiv foarte bun sa afli mai multe despre ele, de exemplu de AICI.

Lasati copiii sa se urce in copaci! O vor face oricum. Lasati-i sa se catere pe garduri si sa isi rupa pantalonii in fund. Sa isi juleasca genunchii si coatele si sa se urzice umbland prin balarii. Sa ii doara burta ca au mancat doi pumni de corcoduse crude si sa invete ca apa e mai de pret ca rivanolul. Asta se numeste supravietuire.

Lasati-i sa traiasca si sa se bucure ca sunt copii. Asa se fabrica amintirile cele mai frumoase! Asa invata ce este viata!