Downsizing & living small: viata in case mici si foarte mici

A starnit valuri de glume anuntul de inchiriere a unei garsoniere de numai 11 mp, la Cluj. Putini au fost insa cei care au vazut lucrurile din perspectiva omului caruia o locuinta de 11 mp ii este suficienta. Astfel de oameni exista si sunt perfect normali, chiar daca traiesc in case mici, intr-un spatiu cat parcarea unei masini. Sunt oameni care isi doresc sa traiasca mai simplu si cu mai putin, nu pentru ca nu au resurse, ci pentru ca vor altceva de la viata decat o casa imensa si multe masini. Sau poate sunt intr-o etapa a vietii in care spatiul este ultima lor grija. Aceasta trecere la case mici se numeste downsizing si aproape a devenit un fenomen, in alte parti ale lumii. Iar odata trecerea facuta, vorbim despre „living small”, un alt concept care la noi este inca foarte putin cunoscut. Si unul, si altul au aceeasi baza: simplificarea vietii, cu accent pe experiente personale, nu pe acumularea de bunuri.

Downsizing. Chiar poate cineva sa traiasca asa?

Primul gand al meu legat de garsoniera de 11 mp a fost ca este potrivita pentru studenti, Clujul fiind un centru universitar important. Nu am stat la camin in timpul facultatii, dar am inteles ca sunt camere mai mici de atat in multe campusuri universitare. Si gandindu-ma la viata de student, lucrurile imi par mai clare: cat spatiu iti trebuie cand timpul nu ti-l petreci inchis intr-o camera, ci acolo unde studiezi ori te bucuri de viata alaturi de prieteni? Mai apoi, argumentul financiar in favoarea spatiilor mici este plauzibil, cata vreme multi dintre studenti sunt sustinuti de parinti pe toata durata studiilor.

Dar studentii nu sunt singurii pentru care o casa mica este optiunea potrivita. Sunt si la noi oameni care au ales o locuinta minuscula pe roti, pentru a avea mai multa libertate de a calatori oriunde in lume. Isi iau cu ei copiii si fac homeschooling, lucreaza de oriunde ca sa se poata intretine si traiesc acea libertate la care unii dintre noi privesc cu jind, de sub greutatea creditului pe 30 de ani pentru o casa. Ii privim ca pe niste specimene ciudate pentru ca au alte planuri decat sa construiasca o casa ori sa sadeasca un pom, urmand alte valori decat cele mostenite de noi de generatii.

In Statele Unite, sunt parcuri intregi de rulote, in care oamenii traiesc toata viata si care par destul de confortabile. Unele rulote sunt chiar amenajate in asa fel incat sunt cu mult peste un apartament de lux in Bucuresti, din punct de vedere al imbinarii intre estetic si functional. Un astfel de exemplu ti-am aratat si eu aici.

O categorie pe care am intalnit-o rar spre deloc in Romania este cea a oamenilor care nu mai vad rostul unei case mari si care se umple doar ocazional cu nepoti sau copii plecati dupa propriul rost in viata. In SUA, acest oameni au si un nume: se numesc „empty nesters”, adica au cuibul gol, dupa plecarea copiilor.

Si nu doar acolo viitorii pensionari isi cauta case mai mici. In Marea Britanie, spre exemplu, in jur de 55.000 de astfel de oameni se muta in fiecare an doar la Londra, renuntand la case mult mai mari, situatie in regiuni suburbane sau la tara.

In Statele Unite, cea mai pasionata de downsizing este generatia baby-boomers, compusa din cei nascuti intre 1946 – `1964, in perioada de „boom” al natalitatii cauzat de intoarcerea acasa a soldatilor din al doilea razboi mondial. Acesti baby-boomers s-au bucurat de cea mai buna perioada a economiei americane. Si-au construit case imense, facand ca media spatiului de locuit in SUA sa fie de 48 mp / persoana (sursa), comparativ cu media europeana de 42 mp / persoana.

Desi Romania are cel mai mare procent de proprietari din UE, suprafata locuibila care ii revine fiecarei persoane este cu mult sub media europeana, respectiv de numai 12 mp / persoana. Suntem proprietari in cea mai mare pondere din Uniunea Europeana, dar locuintele ne sunt supraaglomerate, deseori mai multe generatii traind sub acelasi acoperis.

Cat despre inclinatia spre downsizing in Romania, cred ca in aceasta categorie ar intra, la un moment dat, aceia care si-au construit case imense pe care acum nu le mai pot intretine sau incalzi. Doar ca profilul nostru psihologic este mult diferit de cel al locuitorilor din alte tari, iar inclinatia romanilor spre a avea o locuinta in proprietate foarte puternica, desi asta inseamna adesea un credit indelungat. Cred ca acestea ne vor impedica sa ne orientam cu usurinta spre case mai mici ca locuinta principala, nu ca locatii de vacanta.

Cat spatiu ne trebuie, de fapt?

Sunt studii realizate inainte de pandemie care aratau ca, pentru a locui confortabil, un om are nevoie de un spatiu cuprins intre 9 si 37 mp. Dar nu spatiul este problema, ci modul in care intelegem sa il folosim, organizandu-l astfel incat sa corespunda propriilor nevoi si sa reflecte stilul nostru de viata.

Vad des pe grupurile de amenajari intrebari legate de amenajarea unor case cu spatii imense, in care oamenii asteapta de la straini solutii care sa se plieze pe propriile obiceiuri de locuit. Si ma intreb in ce masura poate un necunoscut, pe baza unor fotografii care redau doar partial realitatea, sa ofere solutii care sa fericeasca pe cineva care a construit fara sa stie ce si cat ii trebuie.

Indiferent de dimensiunile sale, spatiul in care locuim trebuie sa raspunda unor nevoi clare: odihna, hrana, igiena si depozitare, precum si socializare si lucru de acasa, daca ultimele doua ne intra in obicei. Fara corelarea cu propriile obiceiuri de trai, orice spatiu poate fi prea mic, prea mare, prea gol ori prea aglomerat si poate genera disconfort chiar daca cel mai bun designer s-a implicat in proiectarea lui. De aceea, exista case de 11 mp care pot asigura tot ce este nevoie, dar si palate de 300 mp in care o familie nu foarte numeroasa nu se simte acasa.

Cu pasi mici spre downsizing, marea schimbare

Termenul „downsizing” se refera generic la micsorare, iar in privinta spatiului de locuit se refera la trecerea de la o casa mare la una mai mica, cu tot ce implica aceasta legat de bunurile necesare traiului zilnic. Iar cand trecerea este facuta, vorbim despre „living small”, adica trai la scara redusa, regasit in zeci de hashtaguri in social media ori in articole de ziar de peste tot din lume.

Aceasta migrare este imposibila fara o schimbare la nivel mental, care sa faca posibile trierea lucrurilor si renuntarea la o parte din ele fara a genera suferinta ori disconfort emotional. Este o operatiune de simplificare pe toate planurile, care revalorizeaza atat lucrurile din jurul tau, cat si ceea ce faci cu timpul, energia si atentia ta. In final, reconsideri prioritatile pe care le ai in viata, etapa care poate fi dureroasa si grea.

Foarte multi oameni nu se pot imagina traind minimalist si cu atat mai putin facand acest lucru din proprie vointa, nu in urma unui dezastru financiar. Altii insa vad in trecerea la minimalism calea naturala spre o viata mai lipsita de presiuni, mai simpla, mai fericita. E ok, nu suntem toti la fel si nici nu trebuie sa fim, dar este o chestiune de decenta sa respectam optiunile altora, chiar si atunci cand suntem in dezacord.

Mutarea intr-o casa mica inseamna simplificare atat in plan material, cat si emotional. Daca nu esti pregatit sa iti „cerni” si valorile, nu doar posesiunile, socul mutarii nu va duce la eliberare, ci la depresie.

GabiRalea.ro

Ce ii deosebeste pe unii de altii si cum pot unii din ei sa renunte la lucruri cu mai multa usurinta? Cum treci spre minimalism dupa o viata in care ai muncit ca sa ai de toate? Sunt intrebari pe care le-am intalnit deseori in proiectele de reamenajare in care am lucrat cu un profesionist in organizare, iar raspunsurile s-au dovedit a fi mereu aceleasi.

Totul porneste de la relatia cu lucrurile si de la motivatia personala a acumularii, de aceea trebuie sa descoperi de ce pastrezi in casa mai mult decat ai nevoie. De regula, dependenta de lucruri are la baza o teama pe care o poti controla mai usor cand stii ce a determinat-o. Odata identificate dependenta de lucruri si cauza ei, inveti sa le tii sub control si te indrepti spre simplificare.

Acesta este primul pas si este cel mai greu, iar apoi continui cu sortarea lucrurilor si impartirea lor pe categorii: pastrezi / vinzi sau donezi / arunci. Am scris despre asta si aici. Daca reduci treptat spatiile de depozitare, nu vei mai fi tentat sa acumulezi lucruri de care ai vrea apoi sa scapi. Faci acest lucru in etape si ramai cu un spatiu gol, pe care il poti inlocui cu o casa mai mica.

La ce ajuta sa traiesti cu mai putin

Raspunsul scurt la aceasta intrebare este evident dupa o scurta privire pe titlurile zilei legate de costurile la incalzire. O casa mica consuma mai putina energie, deci costa mai putin. Raspunsul complet include insa si celelalte aspecte ale vietii, cum ar fi mai putine haine de spalat, mai putina curatenie de facut, mai putine de reparat in timp, mai putin de platit pe mobila mai mica sau covoare mai mici.

Mutarea catre o casa mai mica inseamna un consum mai mic din toate punctele de vedere, iar asta reprezinta cel mai sustenabil comportament pe care il poate avea cineva, in momentul de fata. Odata cu simplificarea constientizezi importanta consumului cumpatat si te orientezi irevocabil spre solutii precum refolosirea, reciclarea, repararea a ceea ce ai, cu efect pe termen lung asupra bugetului tau.

Apoi, cand ai mai putin, cauti bucuria in alta parte. Nu strangi teancuri de suveniruri drept amintire, ci colectionezi momente de aur din calatoriile tale. Viata este mai simpla, iar bucuriile de alta natura decat materiala, dar trebuie sa fii croit sa nu vezi saracie in asta, ci ocazia de a trai viata la maximum.

Este ceva ce noi, romanii putem face oare? Putem noi sa digeram ideea de downsizing cata vreme cumparam in nestire, construim maxi si ridicam din sprancene cand ni se spune sa consumam mai putin?

Voi ce credeti?

---