Doamnă? Tanti? Mai întâi femeie

Mă uitam la ea, în stația de metrou, privind-o oarecum din spate. Slăbuță, potrivit de înaltă, îmbrăcată într-o rochie cu buline și cu părul șaten prins cam strâns pe ceafă. Nu-i vedeam fața, dar ceva în postura ei țipa că are 45 de ani și o mamă bolnavă ori un soț alcoolic și violent.

Adusă un pic de spate, m-a făcut să mă gândesc la Fefeleaga și la chinurile ei. O și vedeam intrând în casă plină de sacoșe. Luată în primire de trei copii guralivi, cu binecunoscutul de către părinți ”Mi-ai adus ceva bun?”. Luată la rost de bărbatul tolănit în fotoliu pentru că a uitat să cumpere bere. (Da, știu, Fefeleaga îl avea pe calul Bator, nu soț și nici copii! Ăștia trei plozi erau ai caprei. :)))

S-a întors spre mine întâmplător și-am rămas șocată: judecând după figură, n-avea mai mult de 20 de ani, dar nimic din prezența ei nu trăda asta. Spatele drept, un fluture în păr și un cordon alb ar fi făcut să pară alta. Ce să se fi întâmplat unui suflet atât de tânăr de a uitat de sprinteneala vârstei?

M-am uitat în jur, la celelalte fete și femei de pe peron, căutând una care să-și poarte cu cochetărie și fără complexe adevărata vârstă și n-am găsit. Trei fete îmbrăcate aproape la fel – fuste lungi și colorate din voal, topuri mulate, curele late și sandale cu talpa plată – și imposibil machiate, oscilând între exuberanța adolescenței și prețiozitatea damelor inabordabile.

O corporatistă cu fustă creion și sacou, la 35 de grade Celsius, cu mers țeapăn în pantofii din piele neagră și fără nicio urmă de zâmbet. Ar fi putut avea 25 de ani sau, la fel de bine, 45. Două femei cu copii de mână, târând după ele, în drum spre parc, tricicleta, sacoșa cu gustări, târlicii cumpărați din piață cu 12 lei, temerile că soțul se uită după colega de „servici” și regretele că nu-s bani de mers în weekend la mare.

Mi-am adus subit aminte de o întâmplare povestită de-o mătușă, fostă balerină la teatrul de revistă. Aștepta un autobuz, într-o stație de provincie și, când acesta a venit, a încercat să urce treptele un pic cam înalte. Din spate, doi tineri i-au șuierat un ”Hai, mamaie!”, împingând-o binevoitor înăuntru. La cei 60 de ani ai săi, ”mamaia” n-are kilograme în plus și nici celulită, ci doar eleganță cât încape.

”Femeie” nu-i doar un substantiv, ci și o stare de spirit. Te naști cu ea și evoluează odată cu tine: de la timida din adolescență la femeia sigură de dragostea și maternitatea ei, apoi la bunicuța care știe că trebuie să învățăm și despre frumos, nu doar despre util. Pe măsură ce te maturizezi, nu mai ești ”domnișoară”, ci ”doamnă”. Nu ni se mai spune ”tu”, ci ”dumneavoastră”. Devii femeie pentru omul de lângă tine și mamă pentru copiii tăi. Familia ta crește și evoluează frumos pentru că tu, femeie, ești acolo puternică, blândă, sensibilă și iubitoare, atentă la ei și la tine deopotrivă.

Mă uit cu dezamăgire cum ”domnișoară” virează abrupt spre ”tanti” și apoi alunecă spre ”mamaie”. Adolescente care-și forțează tinerețea pentru a părea doamne când încă nu sunt devin – ca o flacără arsă prea devreme – femei obosite de viața de adult. Tinere care nu-și simt vârsta pentru că nu au învățat să facă asta. Neglijente cu ele însele, dau naștere altor ființe blazate, femei care nu vor ști ce înseamnă fericirea de a fi tu însăți, frumoasă prin ce ai, nu prin ce vrei să pari. Bărbați care nu vor recunoaște feminitatea și pentru care orice tipă care are peste 30 de ani este o băbăciune, o „mamaie”.
Undeva, pe drum, mor încet gingășia, frumusețea, cochetăria. Iar ”femeie” rămâne doar un substantiv.