DIY de Craciun: cutia imbracata in servetel ▶️

Tehnica servetelului este destul de cunoscuta printre amatorii de crafts, dar cei mai multi folosesc aracet ori adeziv special pentru lipire. Eu am ales sa folosesc altceva, iar experimentul l-am facut pentru a imbraca in motive de Craciun o cutie din lemn folosita drept ghiveci.

Pe scurt, in loc de adeziv, am folosit folie de plastic, pe care am lipit-o asa cum vezi mai jos.

Materialele de baza sunt cutia din lemn, servetelul, folia alimentara din plastic si hartia de copt. In prima faza, ai nevoie si de un fier de calcat, iar mai tarziu de un pic de smirghel, lac si o pensula pentru sigilarea suprafetei.

Cum lipesti servetelul

Tehnica aceasta este mai simpla si dureaza mai putin decat clasica lipire cu adeziv: pui folia pe suprafata pe care vrei sa o decorezi, asezi deasupra servetelul si apoi o foaie de hartie de copt si calci cu fierul de calcat, inchis la temperatura cat mai inalta. Caldura fierului de calcat va topi adezivul, care va face priza intre servetel si suprafata de decorat. Dureaza cateva minute acest transfer si nu ai cum sa gresesti.

Dupa ce servetelul s-a lipit, dai foaia deoparte si folosesti smirghelul pentru a „roade” servetelul si foila de plastic pe muchii si a le decupa pe forma obiectului tau. Vei vedea ca si aceasta operatiune este usor de facut, dar trebuie putina atentie, ca sa nu slefuiesti prea tare.

Acolo unde ai zone decupate, precum manerul de exemplu, foloseste un cutter pentru a decupa si apoi niveleaza marginile tot cu smirghel.

Ca sa fie mai clar, iata si filmul proiectului mai jos:

Trebuie sa stii ca am testat aceasta metoda doar cu lemn, deci nu stiu cum s-ar comporta pe alte suprafete precum PAL, de exemplu.

Sigilarea

Cand servetelul s-a racit si ai si nivelat muchiile asa cum trebuie, foloseste lac incolor pentru a-l sigila. Aplica putin cate putin si cu atentie, pentru ca lacul poate topi servetelul, daca este aplicat in exces ori apesi prea tare. Aceasta mi se pare partea cea mia delicata din tot proiectul, dar se rezolva si aici cu bine daca o faci cu atentie.

Una peste alta, metoda aceasta de aplicare a servetelului mi se pare mult mai sigura si cu un rezultat mult mai bun. Mi se pare ca asigura un control mai bun asupra modului in care se aseaza servetelul si iti permite sa faci imbinari mai reusite inclusiv pe colturi. Dezavantajul ar fi ca merge doar pe suprafete drepte, acolo unde fierul de calcat poate lucra fara probleme. Cred ca astfel poti imbraca, de exemplu, o piesa de mobila in servetele intregi cu mult mai multa usurinta.

Spor in toate iti doresc si nu uita: poti descoperi si alte informatii si proiecte inedite urmarindu-ma pe pagina de Facebook Gabi Ralea DIY | Decor | Living, pe Instagram si mai ales pe YouTube, unde postez saptamanal materiale video noi. Iar in fiecare vineri dimineata, va astept in emisiunea “FOCUS la prima ora” de la Prima TV, la “Lectia de bricolaj”, pentru cateva minute de inspiratie si wellbeing.

2 thoughts on “DIY de Craciun: cutia imbracata in servetel ▶️”

  1. Nu se intelege: servetelul cand se pune, peste ce se pune,ce foaie pun deasupra. Multumesc frumos!

Tu ce crezi? Comenteaza!

Scroll to Top