DIY: butoni colorati pentru mobila ▶️

Butonii si manerele pot schimba integral aspectul mobilei, actualizand-o cu efort si costuri minime. Gasesti pe piata mii de modele, dar majoritatea sunt in culori metalice. Daca vrei butoni colorati pentru mobila, optiunile sunt putine. De aceea, am decis sa mi-i fac eu singura.


Materialele

Pentru un corp cu sertare facut de mine cu ceva timp in urma (vezi proiectul aici), dintr-un birou vechi, nu am gasit niciodata butonii potriviti. Culorile puternice ale sertarelor au eclipsat mereu sistemul de tragere, asa ca am oscilat intre a pune butoni argintii sau din sticla. Dar greseala a fost ca am pornit mereu de la ce gaseam gata facut, nu de la ceea ce se potrivea cu adevarat acestui corp de mic mobilier. Asa se face ca, odata ce am schimbat abordarea, a aparut si ideea butonilor rosii. Chiar si mie mi se mai intampla sa nu vad lucruri evidente, sa stii!

Aveam nevoie de butoni rosii simpli, fara luciu si fara accesorii, fara aspect de ciuperca ori potriviti pentru mobila din camera copiilor. Nu ceramica si nu plastic, ambele fiind prea mari si prea incarcati. Ce-mi ramanea? Sa-i fac eu, iar lemnul este varianta cea mai accesibila, atat ca pret, cat si ca prelucrare.

Am cumparat un set de 10 butoni din lemn brut, la un pret de cativa lei butonul, ca sa ii colorez eu in nuanta dorita. Se gasesc butoni similari si la magazinele de bricolaj precum Hornbach si Leroy Merlin, dar cauta pentru acest proiect butonii care nu sunt lacuiti, ci sunt din lemn crud, care este mai usor de colorat si este si mai ieftin.

Pentru colorare, poti folosi vopsea acrilica sau orice alta vopsea si, eventual, un strat de lac pentru protectia culorii. Eu am ales totusi un marker rosu permanent, datorita culorii lui puternice si a faptului ca are un timp de uscare mai mic.

Daca lemnul butonilor este prea aspru, foloseste putin smirghel cu granulatia 180 pentru a-i nivel inainte de colorare sau vopsire.

Cum colorezi butonii

Daca folosesti tot carioca, lucrurile sunt foarte simple: lasi surubul in buton si il folosesti pentru a tine butonul in timp ce il colorezi. Este important sa ai un marker de calitate si care sa nu fie consumat, ca sa obtii o culoare uniforma. Cand markerul este bun, se usuca repede, se fixeaza bine culoarea si nu se ia pe maini cand folosesti butonul. Tine minte ca asta functioneaza pe butonii din lemn brut, nu pe cei lacuiti, unde pelicula de lac impiedica culoarea sa intre in lemn.

A durat fix cateva minute sa colorez fiecare din cei trei butoni. M-a ajutat faptul ca markerul era nou si avea suficienta cerneala care sa fie absorbita de lemnul butonului. Uite exact procesul, in clipul video de mai jos:

Am prins apoi fiecare buton pe sertar si gata!

Daca butonii sunt mai mari, se poate desena pe ei ori se pot aplica servetel ori transferuri pentru mobila. Poti decora astfel butonii oricum iti doresti, ca sa obtii exact efectul Wow! pe care elementele personalizate il provoaca.

Cum s-ar spune, cei mai frumosi butoni pentru mobila ti-i faci singur, nu?

Ti-a placut ideea? Da-o mai departe, in social media si prietenilor pasionati de bricolaj!


Descoperi si alte idei de proiecte diy si sfaturi pentru un trai sustenabil urmarindu-ma si pe alte platforme:

Tu ce crezi? Comenteaza!

Scroll to Top