A trecut perioada aceea din an in care nu stii cum sa iti imparti bugetul si timpul intre cadourile pentru familie si petrecerile cu prietenii.
Sunt insa si oameni pentru care impachetatul cadourilor nu ia sfarsit odata cu sarbatorile de Craciun. Lor sper sa le vin in ajutor cu acest articol.
Eu, de exemplu, am o sumedenie de zile de nastere ale celor din jur, plus o lista de sfinti de sarbatorit, asa ca eu o tin intr-un pregatit si impachetat de cadouri din octombrie si pana spre sfarsitul lui ianuarie.
Cred ca nu sunt singura in aceasta situatie, iar daca ti se intampla si tie asa ceva, atunci poate ai nevoie si de idei legate de impachetare, nu doar pentru ce sa iei drept cadou. Iar sa folosesti dantela in ambalare este o varianta care te poate scoate din banal, pentru ca darul tau sa faca impresie cu adevarat.
Cel mai simplu este sa folosesti dantela ca sa legi partea de sus a hartiei in care ai infasurat, de exemplu, o sticla pe care o faci cadou. Dar nu despre asta vorbim, ci despre ceva un pic mai sofisticat.
Ce iti trebuie
Cel mai bine arata aranjamentul acesta cand alegi o hartie de impachetat simpla, intr-o singura culoare, chiar mai inchisa decat dantela, care iese astfel in evidenta. Daca hartia este simpla, funda poate fi in ce culoare doresti, dar trebuie sa fie mai ingusta decat dantela pe care o vei folosi.
Daca alegi o hartie cu imprimeu (cum este cea pe care ti-o faci singur asa cum ti-am povestit in articolul de aici), iti trebuie o funda intr-o singura culoare, ca sa nu iti iasa ambalajul prea incarcat.
Iti mai trebuie o bucata de dantela suficient de lunga incat sa infasori o data in ea cadoul impachetat, plus doi-trei centimetri. Poti alege o dantela de tip bordura (de tipul celei pe care o vezi mai jos) sau una care are margini identice. Important este sa fie una de calitate si sa fie calcata. Nici tu nu ai pleca in oras cu hainele sifonate, nu?
Evident, tine aproape o foarfeca si scoci, eventual si doua ace cu gamalie.
Cum faci
Hai, ca nu e asa de complicat!
Impachetezi cadoul in hartie, pe care o lipesti cu scoci, ca de obicei. Apoi infasori cadoul in dantela, ale carei capete le ascunzi pe spatele pachetului, indoindu-le dupa hartia de impachetat, iar deasupra pui o bucatica de scoci cam asa:
Odata ce ai terminat de infasurat si de lipit dantela, vine randul fundei.
De data asta, capetele ei vin pe partea din fata a cadoului, unde le legi in funda. Lasa capete destul de lungi fundei, astfel incat sa iti iasa un nod frumos si bogat.
Mici secrete bine de stiut
- Daca ai o dantela cu bordura, arata mai bine daca asezi partea dreapta in jos si cea neregulata in sus, asemeni unui gard.
- Daca iti este greu sa fixezi dantela in jurul cutiei de cadou, foloseste acele cu gamalie pentru a o tine in loc pana o lipesti. La fel daca nu reusesti sa tii nemiscata funda pana faci nodul: fixeaz-o cu acele de gamalie de bucata de dantela, dar nu strange prea tare, ca sa nu se dezlipeasca partea din spate.
- In final, pentru efect, poti folosi un element vegetal pentru a face cadoul si mai simpatic, mai ales daca ai o hartie simpla, intr-o singura culoare.
- Hartia de culoarea cartonului, eventual din materiale reciclate, scoate in evidenta delicatetea dantelei, mai ales daca folosesti sfoara in loc de funda.
- Cu cat este mai groasa funda, cu atat trebuie sa fie mai lungi capetele, pentru ca nodul sa se aranjeze frumos.
- Alege dantela si funde groase pentru cadouri de mari dimensiuni si funda mai ingusta pentru cele mici.
Ce am trecut eu mai sus sunt doar cateva recomandari pe care ti le fac in baza a ceea ce eu am incercat eu impachetand cadouri, in perioada asta. A fost distractiv si chiar imi place sa fac asta.
In cazul in care ai un cadou de impachetat si nu ai idei, intreaba-ma! Voi avea ideea potrivita pentru tine!