Cum construiesti o casa sustenabila, dupa modelul EFdeN Signature

Ai auzit de casa solara EfdeN Signature? Poti obtine si tu gratuit planurile ei, ca sa iti construiesti o locuinta sustenabila. Afla din articol cum!

Mai multi tineri romani pasionati de inovatie si tehnologie au construit o casa solara, ca sa participe cu ea la un concurs in Dubai, in luna noiembrie. Ai vazut probabil stirea si poate si imagini ale prototipului, deschis pentru public pana in 31 august, in parcarea Baneasa Mall din Bucuresti.

Ce nu stii insa este oricine doreste sa isi construiasca o casa asemanatoare poate obtine gratuit planurile, dupa incheierea concursului. Ce inseamna efectiv constructia unei astfel de case solare? Din ce materiale este ridicata si ce anume o face sustenabila?

Citeste in continuare despre conceptul acestei case unice si despre cum a fost pus el in practica de catre echipa de proiect.

Urbanistic, casa este gandita sa creeze micro-comunitați si sa isi asigure toate resursele necesare. Conceptul urmeaza ideea conexiunii cu natura, prin materialele, texturile si culorile naturale folosite, dar si prin modul de amenajare. Au construit astfel o casa de 100 de metri patrati, amenajata in stil modern, in care lumina naturala patrunde prin spatii mari vitrate, iar vegetatia ocupa aproape un perete intreg.

Prototipul a fost construit pentru concursul Solar Decathlon, care este tinut anul acesta in Emiratele Arabe, fiind al treilea concurs international de acest fel la care echipa EFdeN participa. Casa raspunde acum provocarilor ce tin de conditiile de temperatura, nisip si umiditate din Orientul Mijlociu, dar poate fi adaptata climei temperat continentale de la noi. In Romania, autorii proiectului se adreseaza tinerilor orientați catre natura si sustenabilitate, cu venituri peste medie.

Planurile casei vor putea fi obtinute gratuit, la toamna, de pe site-ul competitiei, de catre oricine este interesat sa construiasca o astfel de casa a viitorului. Cat costa constructia ei? Prototipul s-a ridicat la aproape 300.000 de euro, dar se estimeaza ca optimizarea acestei case ar reduce costurile probabil la jumatate sau poate spre 100.000 de euro. Daca este mult sau putin judecati singuri, dupa ce aflati ce contine exact aceasta casa.

O casa inspirata din natura

Casa EFdeN Signature este gandita asemenea unei celule, elementele sale fiind asimilate de constructori peretilor celulari, membranei si nucleului unei celule.

Fatada (peretele celular) filtreaza lumina si ofera un spatiu potrivit pentru bariera de vegetatie, protejand casa de radiatia directa a soarelui. Se evita astfel supraincalzirea, iar aerul este antrenat pentru a il face sa circule si sa raceasca peretele. Aici apar cateva elemente traditionale: perforatiile inspirate din motivele geometrice traditionale romanesti, mai exact din porturile populare, troitele si portile din Maramures. Am mai aflat ca tipul acesta de fatada duce la o economie de energie de 40% si la o reducere cu pana la 20% a zgomotului exterior resimtit in casa.

Al doilea element (membrana celulara sau plasmalema) sunt peretii, care filtreaza aerul si echilibreaza temperatura si umiditatea, functionand ca un tampon termic. Nucleul este interiorul racoros si placut al casei.

Pereții structurali sunt de 2 tipuri: sandwich cu 2 panouri CLT prinse cu montanți din lemn la interior (Ergio-wall) si sandwich din structura de lemn inchisa cu OSB si cu vata bazaltica la interior (TimberFrame), planseele fiind integral din TimberFrame (Lemn+OSB+vata). Izolația casei este realizata cu panouri din vata bazaltica amplasate la exteriorul si interiorul pereților.

Tehnologie integrata, cu comanda vocala ori de la distanta

Echipamentele smart integrate in casa au capacitatea de a comunica intre ele, printr-un sistem de automatizare alcatuit dintr-un PLC (Programmable Logic Controller, care este practic creierul casei), senzori, contoare electrice si echipamente de acționare care controleaza functiile casei.

Exista chiar si un sistem de ajutor vocal prin care pot fi date comenzi pe care locuința sa le execute. De exemplu, poti intreba care este nivelul de temperatura si umiditate, verifica daca usile sau ferestrele sunt inchise ori poti cere sa se stinga ori sa se aprinda luminile, prin comanda vocala.

Alexa iti va raspunde la aceste intrebari si iti comunica statusul casei. Ti-e cunoscut numele? Ar trebui, daca te pasioneaza tehnologia, pentru ca Alexa este vocea serviciului de cloud de la Amazon, disponibil pe zeci de milioane de device-uri la nivel mondial. Si inca un secret: integrarea aceasta a fost facuta de Alex, un pusti de 16 ani superpasionat de tehnologie. Da, ai citit bine, 16 ani! 🙂

Casa poate fi controlata si de la distanta, prin intermediul unei aplicatii pe telefon, care iti permite sa stingi becurile uitate aprinse ori electrocasnicele ramase pornite.

Sa fie lumina, dar cat trebuie!

Solutia de iluminat din casa EFdeN Signature a fost gandita pe principii de flexibilitate, eficienta energetica, functionalitate si integrare in design. Ea a fost realizata impreuna cu Signify (Philips Lighting) folosind produse Modular Lighting Instruments, Luceplan si din gama Philips Hue, integrate intr-un sistem de control profesional numit Philips Dynalite.

Folosind cei patru senzori de intensitate luminoasa (situati in living, dining, bucatarie si in birou), sistemul poate regla automat intensitatea luminii in functie de lumina naturala. Astfel este redus consumul de energie (daylight harvesting) si se asigura un nivel de iluminat constant.

Ocupantii casei pot seta insa cu usurinta diferite scenarii de utilizare, pentru un confort maxim. De exemplu, toate luminile raman la intensitate redusa incepand cu ora 22.00, astfel incat corpul uman sa fie pregatit sa adoarma cu usurinta. Spoturile au fost alese si pozitionate astfel incat modelul shellului sa poata fi regasit si in interior.

Electrocasnicele consuma inteligent

O parte considerabila din consumul de energie al unei case este alocat electrocasnicelor, astfel ca echipa de proiect s-a orientat catre produse cu un consum redus, eficiente energetic si SMART. Asta inseamna echipamente cu funcțiuni automatizabile (cuptorul HANSA) si alternative rapide, confortabile si sanatoase pentru functiuni simple de zi cu zi, cum ar fi fierberea apei sau furnizarea apei potabile (cu echipamente GROHE).

Pe ansamblu, echipamentele au fost selectate sau realizate (atunci cand nu exista ceva potrivit) urmarind o calitate optima a mediului interior si un consum cat mai redus de energie si apa. In plus, s-a urmarit ca utilizatorul sa nu fie nevoit sa interactioneze direct cu sistemele mecanice, iar acestea sa fie la un pret accesibil, spun constructorii.

De aceea, ca sursa de racire activa s-a folosit un sistem de climatizare multi-split, care furnizeaza aer racit utilizand tehnologia ciclului de compresie a vaporilor. Acest sistem poate alimenta pana la cinci unitati interioare si este controlat de senzorii de temperatura radianta care directioneaza jetul de aer acolo unde este nevoie, uniformizand temperatura interioara. Un lucru care imi place foarte mult la acest sistem este ca detecteaza si evita ocupanții, eliminand senzatia de curenti reci. Adica nu-ti mai bate aerul conditionat in ceafa, iar tu nu trebuie sa faci nimic pentru asta!

Calitatea aerului interior este asigurata de sistemul de ventilație mecanica, in cea mai mare parte a anului. In rest, ventilarea se face natural, prin volumele inalte de deasupra dormitorului si a bucatariei.

Pentru a reduce si mai mult consumul de energie, sistemul este echipat cu o unitate de recuperare a caldurii si a umiditatii, astfel ca aerul introdus este racit cu ajutorul aerului scos, dar fara a le combina. Ventilația va fi controlata de senzorii de CO2 din centrul de control.

Nicio picatura de apa nu se pierde

Bateriile si armaturile sanitare folosesc aproximativ o treime din cantitatea de apa obisnuita, fara sa reduca confortul utilizatorului. Sistemele de management al apei sunt gandite sa asigure calitatea apei si sa optimizeze consumul, pe tot traseul apei, de la stocare, filtrare,  retea de distributie, pompare si pana la obiectele sanitare.

Apa proaspata este stocata in rezervoare cu ioni de argint in interior, care impiedica dezvoltarea de bacterii. Prima filtrare indeparteaza particulele solide pana la dimensiuni microscopice, iar apa este pompata cu pompe eficiente energetic. Conductele din PEX impiedica si ele dezvoltarea bacteriilor, pana la consumatorii finali, obiectele sanitare.

Senzorul de inundatie din baie comunica cu smart-meterul din camera tehnica, deconectand automat apa in cazul unei inundatii. Sistemul de monitorizare smart al consumului de apa poate detecta scurgeri si sparturi in sistem si inchide automat alimentarea cu apa, reducand pagubele si risipa de apa.

Inovatorii din spatele proiectului

Constructia acestui prototip a insemnat o munca imensa, in care au fost implicati o multime de oameni, din 2016 incoace.  “Am dezvoltat o casa inspirandu-ne din natura, de la modul in care funcționeaza plantele”, spun autorii proiectului. Eu zic ca au reusit.

Arhitectura si interiorul au fost proiectate sub coordonarea lui Nicole Lefter, coordonatorul departamentului de Arhitectura al EfdeN, iar conceptul a fost realizat impreuna cu biroul de arhitectura Cumulus. Partea tehnica a fost condusa de Mihai Baiceanu, coordonatorul departamentului de instalatii mecanice al EfdeN. Despre echipa EFdeN si despre cei peste 40 de tineri pasionati de tehnologie si inovatie implicati in proiect poti citi mai multe aici.

Casa despre care ti-am vorbit – poate prea tehnic pe alocuri – este deschisa pentru public pana la sfarsitul lui august, in parcarea mall-ului Baneasa. Din 1 septembrie, proiectul intra intr-o noua etapa, casa fiind demontata si transportata in Emiratele Arabe, unde echipa o va remonta in doar doua saptamani, pentru a fi supusa jurizarii.

Du-te sa vizitezi casa si sa vezi despre ce este vorba! Este deschisa zilnic, intre orele 18.00 si 21.00, iar in weekend programul este 12.00 – 21.00. Poate nu-ti vei construi si tu una la fel, dar sigur te va inspira si pe tine. Avem nevoie sa stim mai multe despre cum sa reducem consumul de resurse si sa administram cat mai destept ceea ce avem.

Despre asta este vorba in sustenabilitate, iar acest concept nu are niciun sens daca noi, la nivel individual, nu schimbam ceva in felul in care traim. “Fii tu schimbarea pe care o vrei in lume”, spunea Mahatma Ghandi. Ceea ce inseamna ca schimbarea incepe cu noi.

Tu ce crezi? Comenteaza!

You May Also Like