În mod subiectiv, după modificarea baremului la proba la limba română de la Capacitate, mă simt profund rănită în orgoliul meu de premiantă în clasa a VIII-a. Totodată, declar pe proprie răspundere că, în clasele I-IV, am plagiat integral extemporalele la matematică și în proporție de 75% pe cele din clasele V-VIII, de la geometrie.
Recunosc că am preluat din tabla înmulțirii și din teoreme, fără să citez sursa, motiv pentru care îmi fac mea culpa și mă retrag din politica practicată de pe canapea, din faţa televizorului.
Lăsând gluma la o parte, am 30 şi ceva de ani trecut de 40 de ani şi nu mă consider a fi trecut în generaţia despre care vorbim la trecut.
Anul 1989 m-a prins în clasa a noua și-am fost prima dintre seriile de liceeni pe care miniștrii post-decembriști ai Educației au înțeles să experimenteze reforma. Refuz termenul ”de sacrificiu”, deși am prins treapta I, treapta a II-a și un bacalaureat cu șapte probe. Și o admitere la o facultate cu șapte pe loc, printr-un examen pe care nu-mi pot imagina cum poți să-l înlocuiești cu un test grilă. Şi a fost doar începutul.
Nu mă simt prăfuită și nici învechită. Nu fac apologia școlii comuniste, deși regret că nu am prins nimic în cei șapte ani de rusă învățată cu de-a sila.
Aş fi vrut să învăţ cum să scriu un eseu despre agricultura ecologică, în loc să merg în practică la cules de ceapă şi cartofi. Asta nu m-a împiedicat însă ca, la admiterea la facultate, să produc două pagini în engleză despre rolul televiziunii în viaţa modernă.
Ştiu că Marea Britanie nu este o republică pe care o conduce Tony Blair și că România nu a fost membră a OPEC, deși niște tineri au insistat să mă convingă de contrariul.
Îmi aduc aminte că nu se pune virgulă între subiect și predicat, că nu se despart numele la capăt de rând și că adjectivul se acordă în gen, număr și caz cu substantivul pe care îl determină. Şi că, indiferent de spune fostul ministru Igaş, trebuie să existe acord între subiect şi predicat.
Hilar să te lauzi cu așa ceva, nu? Într-o lume care a virat demult spre anormalitate, normalul pare deplasat. Deşi îmi calc rău pe inimă spunând asta, dau tot mai des dreptate celui care a spus că școala românească produce (mulți) tâmpiți. Care intră apoi într-o societate de la care nu ştiu ce te poţi aştepta să producă.
În loc să schimbăm materia, schimbăm din mers criteriile de evaluare, astfel încât și cei care au doar o spoială de cunoaștere să își capete loc printre învățați.
Mă întreb câţi dintre șefii din ministere au copii în clasa a opta ori a XII-a. De dragul vreunei beizadele, Guvernul ar mai putea decide că Tamisa este un alt nume al Tisei și că trece prin Ucraina, salutând Londra de la distanţă. Sau că, eventual, Carpații Orientali sunt la est de Republica Moldova, doar pentru că poți ajunge din Ceahlău la Chișinău şi zburând peste vestul Europei, Canada și Rusia.
În loc să corectăm viciile din limbaj, transformăm greșelile în reguli, în ideea că ”limba este un organism viu”.
Dacă este așa, ar trebui să simțim cum se zvârcolește sub piciorul celor care, protestează împotriva corectării greșelilor care le face toți care a lipsit la orele de gramatică (:)). Ori care au învățat limba română de la profesori care, la rândul lor, au lipsit de la orele de gramatică.
Diploma de licență și master ori doctoratul nu mai sunt de mult doar pentru cei care le merită. Pentru cine nu le poate face singur, au devenit opere colective asumate individual, produse livrate contracost beneficiarului la un preţ avantajos, însoţite de consultanţă şi servicii post-garanţie.
Al naibii spirit întreprinzător!
Mă întreb, în aceste condiții, cum Dumnezeu vom mai putea să vedem diferența dintre performanță și mediocritate?
Sursa foto: Pixabay
Responsabilitatea ne revine, este adevarat, in primul rand ca parinti si apoi prin prisma calitatii de formator de opinii si caractere pe care o au unii dintre noi. Parintii gresesc atunci cand asteapta ca doar scoala sa le educe copiii, iar unii dintre profesori uita rolul pe care il au in formarea pentru viata a elevilor, nu doar in instruirea lor in diferite materii.
Dan, exista copii educati, fii sigur de asta. Trebuie ca acesti copii sa creada in puterea lor de a schimba societatea, iar noi – adultii – trebuie sa ii sprijinim, chiar daca uneori nu putem tine pasul cu ei.
Da Gabi, asa este. Tinerii pe care i-am intilnit m-au lasat fara cuvinte pentru ca nu stiau nici lucruri elementare. Din pacate nu e vina lor ci a noastra, a adultilor (parinti, profesori etc). Sper ca am avut eu ghinion ca nu am intilnit si copii educati. Daca n-am avut ghinion, sintem pierduti!
Ramona, treaba este ca nu vreau sa sfarsesc ca prostii. De aceea nu ma voi conforma niciodata ideilor potrivit carora „ti-ai cumparat carte, ai parte”. Mi-e greu sa cred ca oamenii cu adevarat valorosi nu vor avea pana la urma parte de dreptate.
1 din 4 elevi de clasa a 12-a nu s-a inscris la examenul de Bacalaureat, „de frica esecului”; sa fie acesta motivul, sau faptul ca cei care ar trebui sa fie model pentru ei, profesorii, isi dau cu stangul in dreptul de cate ori au ocazia? Exemplul de mai sus este tipic noua, cei care stam inchisi intre cei patru pereti ai gandirii limitate si nu luam atitudine decat daca avem ceva de castigat din asta. Asa se intampla atunci cand diplomele par a cantari mai mult decat ceea ce poti dovedi muncind; intr-o societate in care Omul nu are valoare deca nu are bani, meritam sa sfarsit cu totii „prosti”