Cat de gratuit (nu) este învățământul gratuit

”- Ce cadou doriți să vă cumpărăm, la final de an școlar?
– Un robot de bucătărie.”

Robot de bucătărie să fie, pentru Doamna noastră. Mi s-a spus că avem noroc: în alte părți, părinții au strâns bani să-i cumpere Doamnei lor combină frigorifică ori să îi acopere chiria unui apartament mai aproape de școală. Dar eu nu văd unde-i norocul.

Mă întreb doar cine se degradează mai tare: părintele care întreabă cât este șpaga ori dascălul care își pune eticheta cu preț.

La începutul anului școlar, am cumpărat manuale și caietele suplimentare pe care școala ni le-a recomandat. Și uniforme. Și materiale didactice pentru școală. Și, dacă nu ne-am fi descurcat cu o donație, ar fi trebuit să cumpărăm calculator și imprimantă color. Am fi luat și mochetă, dar ni s-a explicat că nu avem voie: se umple de praf, nu are cine să o curețe și se transformă într-un focar de microbi. De aparat de aer condiționat nu a fost nevoie, căci rămăsese în clasă cel achiziționat de seria anterioară. Rămâne de văzut ce vom lăsa și noi moștenire claselor care vin după noi.

A fost de înțeles de ce școala nu a mai avut bani. Un corp de clădire a fost renovat parțial și amenajat pentru ca noile clase pregătitoare să aibă propriul sediu și cale de acces separată. Apoi a fost nevoie de instalație nouă de gaze în sala de sport și de un proiector performant, pentru activități cu elevii.
Au fost de înțeles aceste lucruri. Nu am înțeles totuși foarte bine cine a avut cel mai mare beneficiu din abundența de reviste, cărticele, revistuțe, cănițe și jucării personalizate cu ale căror oferte – distribuite în școală – ne-am sufocat în primele luni ale anului școlar. Și nici de unde practica darurilor consistente făcute cadrelor didactice după cum apar cruci roșii în calendarul ortodox.
Ne este clar, ca părinți, că este imposibil să lăsăm totul în sarcina școlii. Doar cu ”cei șapte ani de-acasă” nu-ți poți trimite copilul la școală, dacă nu ești pregătit și pentru alte cheltuieli. Nu pentru ghiozdane de fitze ori pentru iPhone, să joace plodul Angry Birds la ora de religie (deși unii părinți s-au gândit deja și la asta). Mă refer la acei bani pe care tu, ca părinte, îi dai pentru a susține când statul nu finanțează școala pentru că nu poate ori pentru că educația nu este, nici anul acesta, pe lista de priorități.
Această responsabilitate vine însă la pachet cu pretenții legate de calitatea actului educațional și de etica și morala cadrelor didactice. Sau, cel puțin, așa ar trebui să fie. Până la urmă, educația este și ea un serviciu, iar existența învățământului privat confirmă acest lucru, cred eu.
Anul viitor, la sport, sperăm să avem o altă profesoară. Cea pe care am avut-o anul acesta țipa la copii și le spunea ”nebuni” și ”nesimțiți”. Este suplinitoare, așa că postul ei va fi scos la concurs și poate va fi câștigat de cineva care să știe cum să se poarte cu copiii. Iar dacă nu vine un titular, ni s-a promis că ne va fi alocat un alt profesor, fără probleme de comportament.
La religie, doamna le-a spus copiilor să-și spună rugăciunile seara altfel visează urât. Cu toate rugăciunile spuse constant, din ziua aceea, timp de o săptămână, noapte de noapte, copilul meu a avut același coșmar, cu ”omul îmbrăcat în haine de biserică” fugărind un bătrân ca să-l rănească.
La engleză, tot un suplinitor a declanșat fără să vrea o dispută aprinsă între un copil și mama lui – tot profesoară de engleză – cu privire la traducerea cuvântului ”pisoi”.
(Parcă era vorba că nu sunt suplinitori la clasa zero. Pare-se că nu a vrut nimeni însă copii așa de mici, de s-au procopsit cu ce-a rămas de la alții.)

Cât despre Doamna… e Doamna. Copiii o iubesc pentru că știe să-i țină în frâu fără să țipe ori să le vorbească urât. Pentru că știe jocuri, filme pentru copii și povești. Chiar dacă uneori mai uită de acordul între predicat și subiectul multiplu ori de formele corecte ale articolului pronominal posesiv. Chiar dacă, pentru a evita înghesuiala la dulapuri, îi pune pe copii să ia acasă caietele și să ducă zilnic un ghiozdan greu cât o geantă de avocat.

Și chiar dacă, la final de an școlar, i-ar plăcea să primească în dar de la părinți un robot de bucătărie, pe care, foarte probabil, nu l-ar fi cerut din proprie inițiativă.