Mare plictiseală să stai acasă, bolnav. Și nu o zi sau două, ci vreo 20. Iar atunci când boala e contagioasă e și mai rău. Nu-i place nimănui să se joace cu un copil plin de bube, chiar dacă asta te scapă de școală ori de serviciu timp de trei săptămâni.
În prima săptămână, a fost cum a fost. Mai un desen, mai o poveste, mai o cărticică.
Într-a doua, au fost jocurile pe calculator și desene animate, plus ceva lucru manual și niște reamintiri de litere.
În ultima săptămână însă, nimic nu a mai fost interesant. Lecțiile de la clasa zero – gata. Desenele animate le-a tăiat mami, jocul pe calculator cu găinile la fel. Alfabetul nu mai e interesant de când am învățat să citim cuvinte și chiar enunțuri, mai ales dacă este luat pe litere a 20-a oară.
Daaar… mai sunt în astă lume și alte semne grafice decât cele românești, descoperire făcută grație bunului prieten Ratatouille. (Hm, până la urmă, din când în când, sunt bune și desene animate la ceva.)
– Mami, ce litera e asta?, întreabă puștiul desenând în aer, cu degetul, ceva ce pare a fi un „e” cu accent, din franceză.
– Este tot „e”, dar e din altă limbă. Este din franceză.
– Și asta?, aruncă el trasând un „o” cu accent circumflex.
– Tot din franceză. Un fel de „o”.
– Din Franța?? Adică de la Paris??
– Da, din Franța.
– Și la ce le trebuie căciuliță literelor din Franța?
Dar nu apuc să deschid gura, că se luminează la față și-mi trântește el explicația creativă:
– Știu: ca să nu le cadă turnul Eiffel în cap!…
Așadar, aviz celor care pleacă în vacanță în Franța: nu călătoriți dacă nu aveți căciuliță anti-Eiffel!
