10 plante comestibile care cresc in spatii mici

Ne dorim toti hrana sanatoasa si la un cost cat mai mic. Sa-ti cresti singur hrana este una din solutii daca ai timp, spatiu si energie pentru asta. Daca nu, te orientezi spre ce poti sa cumperi, cautand furnizori de incredere si care sa-ti asigure alimente cat mai naturale. Ia in calcul ideea de a cultiva plante pentru hrana: exista plante comestibile care cresc in spatii mici si-ti asigura cateva condimente, fructe sau legume crescute natural.

Afli despre ele in continuare, intr-un nou articol din seria #SustenabilAcasa, sustinuta de Lidl Romania. Este demersul prin care eu imi propun sa fac mai usor de inteles si de aplicat la nivel individual ideea de sustenabilitate.

Obtii mai multe beneficii atunci cand cultivi plante pentru hrana, chiar daca locuiesti la bloc si ai disponibil doar un pervaz liber. Mai intai, gradinaritul este o metoda foarte acesibila pentru a scapa de stres. Apoi, vei vedea cata bucurie iti aduce fiecare frunza care creste in plus, cand asiguri plantelor tale ingrijirea potrivita pentru a se dezvolta.

Nu in ultimul rand, vezi astfel ce inseamna munca gradinarului si vei privi altfel risipa de alimente. Un studiu recent al Organizatiei Natiunilor Unite arata ca risipa de alimente este o problema majora in Romania: cantitatea de alimente aruncata annual ajunge la 70 de kilograme pe cap de locuitor, in timp ce aproape cinci milioane de romani au dificultati in asigurarea hranei de zi cu zi. (sursa aici) Implicandu-te in gradinarit, chiar si la scara mica, efortul de a produce hrana capata alta valoare si vei fi mai determinat sa eviti risipa.

Ce-ti trebuie pentru o gradina micuta

Inainte de a planta, fa o lista cu ce-ti trebuie si vezi ce conditii vor avea plantele tale. Vezi cata lumina poti asigura si de ce natura (naturala sau artificiala), cat spatiu disponibil ai si ce umiditate. Gaseste containere in care sa plantezi (ghivece ori alte recipiente) si cumpara unelte necesare – macar o lopatica pentru pamant, o stropitoare si pamant pentru flori, dar si manusi pentru gradinarit si o pensula pentru polenizare, daca plantele tale cresc in casa. Eu imi cumpar astfel de lucruri de la Lidl, unde se gasesc in mod curent articole pentru gradina.

Poti porni o mica gradina fie din seminte de plante, fie cu rasaduri sau crengute din plante adulte. Multe din semintele pe care le obtii de la fructe si legume ori le ai in camara – de la floarea soarelui si pana la ardei iuti sau grasi – pot fi rasadite pentru a creste plante noi.

Gasesti informatii in acest sens inclusiv pe site-ul Lidl, care vine in ajutorul amatorilor de gradinarit nu doar cu plante si unelte, ci si cu sfaturi legate de intretinerea gradinii. Le gasesti usor pe site-ul lor, in sectiunea „Fructe si legume din gradina mea„.

Sursa foto: Lidl.ro

Ce cultivam in spatii mici?

Eu iti recomand sa incerci intai cu plante usor de crescut si care rezista fara probleme in ghivece mici. Daca spatiul iti permite, chiar si intr-un balcon, poti trece apoi la cresterea unui copacel pentru fructe ori la plante perene. Iata spre ce plante ar trebui sa te orientezi.

1. Plante aromatice

Intra in aceasta categorie acele plante pe care le stim drept condimente si pe car ele cumparam uscate din magazin: busuioc, cimbru, rozmarin, salvie, coriandru, menta, lavanda. Sunt cele mai accesibile din toate punctele de vedere: sunt ieftine, se gasesc usor si nu sunt pretentioase. Se intretin usor si se pot folosi imediat, fiind chiar recomandata utilizarea plantelor aromatice proaspete in mancare, in locul ierburilor uscate. Eu cumpar in fiecare an de la Piata Lidl astfel de plante, pe care le mut in ghivece mai mari si care rezista pana in iarna.

Unele – precum rozmarinul si menta – sunt plante perene, iar menta rezista tot timpul anului plantata direct in pamant. Altele, precum unele soiuri de busuioc, se simt mai bine in ghiveci. Pentru fiecare exista numeroase soiuri si utilizari, de la condimentarea mancarii sau a bauturilor si pana la aromarea deserturilor si dulceturilor sau crearea unor solutii care sa tina insectele la distanta.

Au nevoie de soare, ghiveci cu pamant bun si apa. Cele mai multe se multumesc cu soare doar o parte din zi si cu un sol care sa nu acumuleze apa, ci sa o dreneze, altfel radacinile pot putrezi. Cultivarea se face inainte de perioada de inflorire, la inceputul zilei, pe racoare. Inflorirea se poate amana insa daca ciupim periodic varfurile plantelor. Eu le tund chiar si pun la uscat partea taiata, ca sa o consum iarna.

2. Ceapa verde si usturoi

Este mai usor decat s-ar crede sa cultivam ceapa verde in ghiveci. Fie ca o crestem din arpagic sau din ceapa veche, beneficiul este la fel de mare. Daca plantam arpagic in februarie, intr-un ghiveci in balcon, coditele vor aparea in curand, daca vremea este destul de calda si pamantul udat din cand in cand.

In orice perioada a anului putem planta ceapa veche incoltita, care sa scoata apoi codite verzi. Acestea vor fi mai viguroase decat cele din arpagic, dar sunt la fel de gustoase. Putem consuma doar coditele timp de cateva saptamani, pentru ca acestea se refac dupa rupere. La un moment dat, spre vara, vei vedea ca tulpina se ingroasa totusi, coditele se usuca si bulbul creste, transformandu-se intr-o ceapa adulta.

Usturoiul verde este la fel de usor de crescut precum ceapa: in loc sa aruncam cateii incoltiti si usor stafiditi, ii plantam intr-un ghiveci cu pamant si se vor transforma in plante noi, cu codite proaspete. Cresc mai usor decat ceapa, dar au si durata de viata ceva mai scurta.

3. Salata

Credeam ca salata are nevoie de spatii largi ca sa creasca, dar am vazut ca nu-i asa. Sigur ca ea se cultiva mai ales in gradini, dar am experimentat de curand salata crescuta in pahar cu apa, iar asta mi-a amintit ca aceasta planta nu depinde exclusiv de cresterea in pamant. Intr-una din calatoriile mele in SUA, am vazut o cultura de salata crescuta in sistem aquaponic, adica plantata nu in pamant, ci in bazin cu apa provenita din acvarii. Desi a fost folosit inca din antichitate in China si Egipt, acest sistem – care permite cultivarea si altor legume, precum rosiile, de exemplu – este cunoscut inca foarte putin la noi.

Planta mea a crescut intr-un pahar, dintr-un ciot ramas dupa ce am folosit frunzele pentru a face o salata. Am pus in apa partea de jos a cotorului, iar in cateva zile au iesit frunze. In circa zece zile, acestea erau destul de mari sa le consum, devenind garnitura pentru un sandvis. Frunzele cresc din nou daca le rupi, pe tulpina care creste din cotor.

4. Patrunjel, marar si leustean

Sunt la fel de usor de crescut precum aromaticele, daca au soare si sunt udate constant. Cu apa si caldura suficiente, semintele incoltesc in 10-14 zile. Cresc in ghivece ori jardiniere la fereastra si, cu cat au mai mult soare, cu atat trebuie udate mai des. Important este ca apa sa nu stagneze in pamant, care trebuie sa fie usor aerat si sa permita drenajul.

5. Ardei iuti

Se cultiva extrem de usor din seminte, care pot fi sadite in coji de ou si apoi plantate in ghiveci cu tot cu acestea. Dupa ce ai plantat semintele, pulverizeaza apa cu un pulverizator si pastreaza pamantul la lumina si caldura, pentru a stimula incoltirea si a avea rasaduri viguroase. dureaza cam doua saptamani sa incolteasca si, in functie de conditiile asigurate, cam 3-4 luni pana cand ajung sa rodeasca. Daca ii tii in casa (deci fara sa ajunga albinele la ei), trebuie sa faci manual polenizarea cu o pensula, ca sa ajungi sa produca rod.

Ardeii nevoie de soare si de apa de doua ori pe zi, in perioadele foarte calduroase, iar de modul in care le sunt indeplinite aceste nevoi depinde rodirea. Cand apar florile, nu muta planta si nici nu o supune variatiilor de temperatura ori umiditate, pentru a nu pune in pericol roadele.

6. Rosii

Exista soiuri de rosii care cresc in ghiveci (cherry sau roma), multumind-se cu spatiu mai putin decat cele de gradina. Ca si ardeii, le poti cultiva din seminte ori din rasaduri si au nevoie de foarte multa apa in perioadele calde, precum si de soare. Daca pornesti cu seminte, dureaza intre sapte si 14 zile pana cand incoltesc. Rasadurile trebuie apoi mutate in ghivece separate si mai trec cel putin trei luni pana rodesc, timp in care au nevoie de ape si de copilire – operatiune prin care indepartezi frunzele mici crescute intre tulpina si crengi si care consuma din rezervele plantei.

Daca ai o curte mica, lasa spatiu de jumatate de metru intre firele de rosie. Daca nu sunt soiuri pitice, au nevoie de araci pentru sutinere, pe masura ce cresc. Se inteleg foarte bine cu busuiocul, pe care il poti planta aproape si pentru ca ajuta la indepartarea daunatorilor.

Am crescut rosii in ambele variante si iti pot spune ca este mare bucurie sa culegi legumele crescute de tine, chiar daca nu sunt mereu cele mai frumoase si mai dolofane pe care le-ai mancat.

7. Cartofi dulci

Mai putin cunoscuti la noi, cartofii dulci sunt foarte sanatosi si gustosi si se cultiva usor. Pornesti cu un cartof pus pe jumatate in apa, din care vor creste primele mustati rapid, apoi crengute care infrunzesc. Pe masura ce planta infloreste, cartoful din care a pornit se stafideste si trebuie mutat in pamant. Il poti taia in doua si pune in doua ghivece separate, mai adanci, udand plantele din cand in cand. In general, trec cam trei luni din momentul mutarii in ghiveci si pana cand poti scoate din pamant primii cartofieri dulci.

8. Fasole

Poti folosi fasolea si ca planta decorativa, fiind usor de pastrat in spatii mici pentru ca se dezvolta pe verticala. Creste cu usurință din boabe de fasole uscata (2-3 boabe puse in acelasi cuib), daca o plantezi direct in ghiveci, afara, dupa ce a trecut pericolul de inghet. Dupa ce infloreste, are nevoie de apa ca sa pastreze si frunzele verzi si sa dezvolte frumos pastaile.

9. Lamai si lime

Citricele pot fi cultivate din seminte, dar va dura ceva pana cand vor ajunge sa rodeasca. Daca ai insa lamai cumparat, pastreaza-l la lumina si la caldura, fara variatii bruste de temperatura. Vara il poti tine pe terasa ori in balcon, iar iarna intr-o zona racoroasa si ferita de inghet. In conditii proprice, va face fructe in fiecare an. Trebuie sa-l pazesti de daunatori, din cauza carora frunzele pot sa cada, asa cum vezi ca s-a intamplat lamaiului de mia jos. Faci asta inspectand periodic frunzele si tratandu-l la aparitia primelor afide. O solutie naturala eficienta faci dintr-o cana cu apa in care ai pus o ceapa si cativa catei de usturoi taiati marunt si pe care o lasi peste noapte la infuzat.

10. Capsuni

Pot fi crescuti si din seminte, dar este mai simplu sa cauti rasaduri (gasesti la Lidl, in fiecare primavara). Au nevoie de soare macar o parte din zi, pentru ca lipsa luminii amana rodirea. Daca sunt plantati in ghivece suficient de mari si udati constant, pot rezista de la un an la altul si fara sa fie mutati in gradina. Indiferent unde ii plantezi, trebuie sa le tii sub control extinderea, pentru ca ei intind stoloni in jur in fiecare primavara. Daca ii lasi sa se inmulteasca, in 2-3 ani trebuie rariti, ca sa aiba loc pentru fructe.

O mentiune speciala adaug pentru pomi fructiferi in ghiveci, care nu credeam ca pot sa existe si sa rodeasca. eu am insa asa ceva: un piersic crescut dintr-un sambure si, mai nou, un mar care inca scoate flori noi, aproape de inceputul lui iunie. Iar piersicul acesta are povestea luiȘ a iesit aiurea, dintr-un sambure cazut intre doua caramizi de pavaj. Am vrut sa rup initial firul subtire si lung crescut, crezand ca este vreun otetar, dar mi-am zis sa-l las peste iarna, sa vad ce fel de frunze are. A scos primul fruct in al treilea an (o singura piersica, pe care mi-a furat-o o pasare) si nu a fost vreodata altoit. Fructele sunt mici si dulci si apar in august – septembrie.

Sa-ti cresti singur hrana este o abilitate pe care toti ar trebui sa o avem pentru ca ne schimba perspectiva asupra consumului si ne strange legatura cu natura. Ne ajuta sa scapam de stres si este un bun motiv de a petrece timp cu cei mici si a-i invata sa respecte orice forma de viata. Este un mod de a avea grija de mediul in care traim si a-i intelege mai usor nevoile. Sper ca astfel sa facem pasi mai importanti spre protectia lui, pentru ca suntem singurii care pot schimba ceva in acest sens.

Chiar daca iti este imposibil sa cultivi ceva, din lipsa de spatiu, pricepere ori timp, te poti bucura de legume si fructe proaspete facandu-ti cumparaturile la Piata Lidl. Gasesti zilnic si la preturi accesibile tot ce iti trebuie, adus din surse sigure si pe care le poti verifica singur. Citind cu telefonul codul de bare de pe fiecare ladita, ajungi pe platforma online Treci pe proaspat, unde vezi de unde provin fructele sau legumele respective, dar si ce altceva mai produc furnizorii respectivi.

Sursa: Lidl.ro

Ramai aproape pentru urmatoarele articole din seria #SustenabilAcasa, sustinuta de Lidl România si cauta acest hashtag si pe celelalte platforme sociale. Vei vedea ce poti face ca sa traiesti mai sustenabil, in beneficiul tau si al celor din jur.

Iar daca stii pe cineva interesat sa afle mai multe despre sustenabilitatea la nivel individual, trimite-i acest articol!


Descoperi idei de proiecte diy si trucuri pentru o viata sustenabila urmarindu-ma pe mai multe platforme:

Tu ce crezi? Comenteaza!

Scroll to Top