La volan prin Bulgaria: ce trebuie sa stii (Update 2019)

Drumul tau spre concediul in Grecia ori Turcia trece prin Bulgaria. Uite la ce sa te astepti cand conduci prin tara vecina!

Daca vrei sa iti petreci concediul in strainate, la un pret accesibil, Grecia, Turcia si Bulgaria sunt cateva optiuni.

Pentru oricare din ele, plecarea in concediu cu masina (citeste AICI despre cum pregatesti autoturismul pentru drum) inseamna sa conduci prin Bulgaria, iar orice drum in sau prin Bulgaria poate oferi surprize. Incepand chiar de pe podul de la Giurgiu, unde lucrarile de reabilitare au fost facute in varf de sezon estival, iar cozile la trecerea prin vama se pot lasa cu ore bune de asteptare.

Dincolo de ceea ce nu poti evita, stii insa de ce sa te feresti in Bulgaria, pentru ca drumul sa iti fie sigur? Ori ai patit-o si tu?

La ce sa fii atent

Dupa ce ai trecut de Giurgiu-Ruse, te vei simti ca acasa. Drumurile nu sunt ca in palma, dar nici drepte brici. Soferii sunt prietenosi, daca nu sunt romani. Daca te ratacesti – si crede-ma ca este foarte usor sa ti se intample asta – asteapta-te sa ai dificultati in a te intelege cu localnicii. Una dintre diferentele dintre noi si ei este ca bulgarii au o gramada mare de drumuri, de multe ori chiar intre aceleasi doua orase, iar toate sunt pe harta. Le gasesti tu, nu? Da, da-da… Aa, nu?? Dar sa le luam pe rand.

1. Vignieta

Odata intrat in Bulgaria, trebuie sa iti cumperi varianta bulgara de rovignieta. Costa 30 de leva pentru o luna si este mai avantajos sa cumperi asa daca ai un sejur mai lung de 7 zile, intrucat cea pe o saptamana costa 15 leva.

Update 2019:  In anii anteriori, am primit un tichet care trebuie tinut la vedere, lipit in coltul din dreapta jos al parbrizului (in dreptul locului de langa sofer). Peste tot in tara, exista camere programate sa “citeasca” vignieta, care nu era luata in considerare daca daca era pusa altundeva. Iar abtibildul se dezlipeste al naibii de greu…

Anul acesta am aflat ca vignieta se poate cumpara si online de AICI, astfel incat sa nu mai fii nevoit sa opresti imediat dupa intrarea in Bulgaria ca sa o achizitonezi. Nu primesti tichet ori abtibild, insa nu este nevoie, pentru ca apari in sistemul lor ca avand taxa platita. Noi asa am facut si am cumparat-o online de acasa, la aceleasi preturi de anul trecut. Ai optiunea de a primi prin e-mail chitanta si iti recomand sa faci asta si apoi sa o printezi, pentru a prezenta o dovada de cumparare a ei. Noua ne-a fost ceruta la vama bulgara, impreuna cu talonul masinii. In plus, am intalnit pe drum doua echipe de control de la autoritatea bulgara de drumuri, care aveau aparate de scanare a numarului de inmatriculare, pentru a verifica valabilitatea vignietei.  

Mai multe despre vignieta din Bulgaria gasesti si pe pagina autoritatilor bulgare AICI.

2. Starea drumurilor

In general, drumurile sunt bunicele: nu extraordinare si nici extrem de proaste, cu cateva exceptii. Mai o groapa, mai o plomba, ca doar nu suntem nemti, nu? Si orice plomba mai provoaca si durere din cand in cand. Doare in amortizoare si in cauciucuri cand traversezi orase precum Ruse, Varna si chiar Sofia, pe alocuri, de zici ca iesi de pe soseaua de centura a Bucurestiului, ca sa intri in capitala prin Militari.

De exemplu, daca traversezi Bulgaria indreptandu-te catre Turcia, una din variantele de drum este prin Razgrad – Manastirsko – Trapishte, unde intri pe o portiune de drum cum nu am vazut de mult nici in Bucuresti. Daca nu esti atent, iti lasi acolo toba, o bucata de bara ori baia de ulei si nu-si doreste nimeni asa ceva in timpul vacantei.

O saptamana mai tarziu, la intoarcerea spre Romania, acelasi tronson de drum era in reparatii. Nu reabilitare, cu decopertare si turnare de asfalt in straturi succesive, dar suficient ca sa nu mai ai probleme la trecerea cu masina. Stiu ca acest sector de drum ridica probleme de multa vreme (din ce am vazut pe forumuri, la cei care au mai fost pe aici) si ma bucur ca starea lui este mult mai buna acum.

Vreau sa mai fac o precizare, ca sa fiu corecta fata de vecinii bulgari: exista si drumuri foarte bune la ei, cum ar fi cel de la Vama Veche spre Varna, centura orasului Sofia ori alte sosele din centrul tarii si care fac parte din traseul spre statiunea Bansko, de exemplu. Ca si la noi – e bine, dar nu in mod constant si nici peste tot.

3. Limitatoarele de viteza

Si daca tot ti-am spus de drumuri care fac masina praf, sa tii minte inca un lucru: fii atent la limitatoarele lor de viteza, mai ales daca masiona ta are garda la sol joasa! Sunt niste cocoase din beton, inalte cam de 10 centimetri si lungi de mai bine de jumatate de metru, pe toata latimea soselei.

Uneori sunt semnalizate cu vopsea galbena pe asfalt, alteori nu si nu-ti doresti sa treci peste el cu mai mult de 20-30 de kilometri pe ora. Am vazut un BMW aruncat in sus de un astfel de limitator, peste care a trecut cu 50-60 de kilometri pe ora.

4. Viteza

Starea drumurilor si limita de viteza sunt, pe alocuri, perfect corelate intre ele, dar cand nu sunt iti iesi din sarite. Sa mergi cu 50-60 de kilometri/ora in afara localitatii, intr-o zona fara curbe, cu vizibilitate maxima si carosabil bun este ceva ce mintea mea de sofer nu poate intelege.

S-ar explica poate prin faptul ca doua treimi din masinile care circula prin Bulgaria sunt vechi de cel putin 10-15 ani. Se vede clar ca nu au avut un program de tip Rabla, iar daca ar avea, el ar merge fara probleme cativa ani, caci parc auto de aruncat la REMAT este din greu. (Si totusi, primul Audi A8 la ei l-am vazut, acum cativa ani.) O alta explicatie ar fi ca, multi ani, pana si Politia rurala de la noi putea depasi masinile lor de Politie: Opel Astra fabricate pana in 2005, Citroen fabricate pana in 2008, ba chiar si Moskvici si Lada Niva de multi, multi ani.

Masini noi de Politie nu am vazut multa vreme. Am vazut in schimb, la un moment dat, o coloana oficiala, pe care am confundat-o initial cu o inmormantare. De ce oare??

Nici radare nu am vazut multa vreme, politistii bulgari folosind pe atunci radare vechi, de tip pistol (daca ati vazut comedia ”Taxi” poate stiti despre ce vorbesc.) Din 2015, au aparut primele camere de supraveghere pe traseul Ruse – Veliko Tarnovo – Haskovo – Kardjali – Makaza. Nu am stiut la inceput daca functioneaza ori daca sunt intr-adevar conectate la radar, dar soferii bulgari incetineau la trecerea prin dreptul lor, asa ca am facut la fel. Ulterior, am descoperit astfel de radare si in alte zone ale tarii, inclusiv radare cu fir integrat in asfalt.

Update 2019: Politia bulgara are si masini mai noi acum (am vazut mai multe masini Peugeot noi), precum si radare instalate pe masini, asa cum sunt si la noi. Am vazut masini cu radar fix ascunse prin boschetii de pe marginea drumurilor si chiar si un radar mobil, instalat intr-o masina neinscriptionata. 

Cat priveste camerele cu radar fix, le poti depista usor daca folosesti aplicatia Waze atunci cand traversezi Bulgaria, ele fiind marcate cu exactitate, ca sa stii de ce sa te feresti. Noi am gasit doua radare fixe, pe drumul dintre Hamzabeyli si Giurgiu-Ruse. 

5. Indicatoarele

Trebuie mare atentie ca sa le vezi la timp si ca sa virezi acolo unde trebuie. Nu te avertizeaza ca urmeaza curba peste 10-5-2 kilometri, ci te trezesti in curba direct. Le vezi fix cand treci pe langa ele si, daca n-ai fost pe faza, ghinion!  Noroc ca nu te-au lasat sa mergi cu viteza obisnuita din tara, ca altfel ar fi trebuit sa dai cu spatele cativa kilometri…

Situatia sta ceva mai bine spre granita cu Grecia, mai exact pe varianta catre Makaza, unde apar indicatoarele spre vama, apoi drumul este drept, astfel ca nu ai cum sa ratezi iesirea din Bulgaria. Pana acolo insa, ai de traversat trei sferturi din Bulgaria.

6. Hartile GPS

Da, lasa, ma descurc cu GPS-ul, iti spui… Da, poate, dar tot Google Maps si forumurile de turism raman baza. Cum spuneam, bulgarii au multe drumuri, de multe ori chiar intre aceleasi doua orase, iar toate sunt pe harta. Cum sa stie un creier electronic sa aleaga subiectiv intre atatea variante? Drumul scurt este prost, cel lung nu e rapid, cel usor ocoleste prea mult. Atatea combinatii… Cum naiba au avut bani bulgarii astia sa faca atatea drumuri? Si la ce le folosesc ele, daca tot sunt atat de putine masini?

Un amic care si-a cumparat un GPS performant imi povestea recent ca a fost refuzat elegant de producator cand a cerut harti actualizate pentru Bulgaria. ”Vom actualiza hartile in momentul in care starea drumurilor o va permite, altfel am putea aduce deservicii clientilor nostri, ceea ce, evident, nu ne dorim” a fost raspunsul primit de el. Lectie de asertivitate, as spune. Totusi, Igo8, de exemplu, te scoate binisor acolo unde vrei, daca stii ce varianta de traseu sa alegi dupa o minima documentare facuta in tara.

Update 2019: Iti recomand Waze, mai ales ca serviciul de date mobile functioneaza si in Bulgaria gratuit, ca in orice alta tara europeana. Te ajuta mult, mai ales ca vei gasi si unde sunt amplasate radarele fixe, asa cum am spus si mai sus.

7. Benzinariile

Ei da, si asta ne intereseaza, daca tot alimentam la ei, ca dincolo este mai ieftin – carburantul este o idee mai ieftin decat la noi, dar ma intreb daca este si de aceeasi calitate. Recomandarea mea: alimenteaza in benzinarii din retelele mari (OMV, MOL ori Shell), ca sa nu ai surprize cu motorul.

Nu discut despre calitate si nici despre pret, dar un lucru important, constatat pe propria piele este ca, daca ai alimentat, nu trebuie sa iei masina de la pompa. Spre deosebire de benzinariile de la noi, pompele lor nu se blocheaza pana se face plata, asa ca poate faci o bucurie unui bulgar si platesti si ce si-a pus el in rezervor.

Am patit-o noi la un OMV din sudul tarii, dar mi s-a spus ca sistemul este acelasi peste tot. Am alimentat si am tras masina in parcare, sa mergem sa platim. Intre timp, un Hummer a intrat la alimentare la aceeasi pompa. Norocul a stat mai intai in evidenta faptului ca sub niciun chip nu poti pune 80 de litri de motorina intr-un rezervor de Skoda, chiar daca mai are un pic si merge pe vapori.

Update 2019:  Legat de preturi, cea mai scumpa benzina din Bulgaria am gasit-o la OMV, la 2,52 leva / litru (cursul fiind de 2,42 lei o leva, la momentul respectiv). Cat despre motorina, aceasta era 2,53 – 2,57 leva / litru.

Si, tot legat de benzinarii, iata o varianta simpatica de branding dintr-un MOL descoperit in drum spre Sofia. Un Trabant vechi a fost transformat in ghiveci imens pentru flori, iar din cateva cauciucuri vechi au fost improvizate jardiniere.

8. Cum (nu) vorbesc bulgarii alte limbi

Nu, bulgarii nu stiu engleza. Sau poate stiu si nu vorbesc, cum ai trecut putin mai jos de granita. Nu am aflat, pentru ca nu mi-a explicat niciunul. Au vorbit fluent bulgara doar, insotita de limbajul universal al gesturilor. Noroc ca stanga si dreapta raman stanga si dreapta in orice limba, atunci cand dai din maini. Daca ai nevoie sa intrei ceva, fa-o mai bine in romana, ai mai multe sanse sa primesti un raspuns decat daca intrebi in engleza.

9. Animalele de pe drum

Nu vei vedea la bulgari carute trase de cai, pentru ca la ei carutele sunt trase de magari ori chiar de boi. Ca si la noi, sunt destule carute si animale pe drumuri si in apropierea lor, mai ales in satele din sudul Bulgariei. Tot in zonele rurale, atentie la vaci si oi – care sunt scoase la pascut in timpul verii si lasate singure uneori -, dar si la cainii care dorm pe marginea soselelor, dar nu foarte aproape de trotuar.

10. Taxele

Am adaugat acest punct ceva mai tarziu in articol, dupa ce am descoperit o situatie noua, la cateva zile de la publicarea lui. La intrarea in Bulgaria venind din Turcia, am platit 6 leva pentru dezinfectarea masinii. De fapt, povestea asta este ca in bancurile de la Radio Erevan: taxa nu era de nu era 6 leva, ci de 5.87 leva si nu iti stropea nimeni masina cu nimic, ci treceai printr-o balta jegoasa adunata pe asfalt.

Pot sa imi explic nevoia de curatare a masinii cand vii din Turcia si nu si atunci cand vii din Grecia prin faptul ca turcii nu fac parte din UE, sa zicem. Dar nu am inteles de ce iti cer 6 leva si nu iti dau rest desi bonul arata clar ca taxa este de 5,87 leva. Nu faci mare lucru cu doar 13 statinci (statinka e diviziunea monedei lor, leva), dar nu pricep de ce aceasta practica este institutionalizata.

Tot la capitolul taxe, trebuie sa stii ca, daca treci granita pe la Giurgiu – Ruse, ai de platit o taxa de pod – 13 lei pentru un autoturism. Se poate achita in lei, leva sau euro, iat tarifele variaza in raport de marimea masinii. Le gasesti AICI daca te intereseaza detaliile.

11. Controlul vamal – update 2019

Dupa multi ani in care trecerea prin Bulgaria a fost ca prin branza, in 2019 am avut surpriza sa constatam o inasprire a controlului la trecerea frontierei, atat la intrarea din Romania, cat si la intoarcere, respectiv la venirea din Turcia.

La intrarea in Bulgaria in drum spre destinatia de vacanta, ne-au fost cerute, pe langa pasapoarte, talonul masinii si dovada platii vignietei. Am constatat astfel ca bulgarii au inceput sa foloseasca serios sistemul informatic de evidenta a platii vignietei, pe care stiam ca il au de multi ani. La intoarcere, cand am intrat in Bulgaria venind dintr-o tara non-UE, controlul a fost si mai strict, in sensul ca de doua ori a trebuit sa deschidem portbagajul si sa aratam ce avem in bagaje si au vrut sa vada ce este intr-un rucsac. Au intrebat de tigari si de alte marfuri pe care le avem de declarat si au vrut sa stie unde am fost si in ce scop. Cei din fata noastra au fost si mai ghinionisti: au scos bagajele ca sa poata verifica vamesii compartimentul pentru roata de rezerva.  

Ce sa-ti placa la bulgari

Dupa atatea avertizari si ca sa nu spuna cineva ca sunt nedreapta, hai sa iti spun si cateva lucruri bune despre vecinii nostri si despre ce inseamna trecerea prin tara lor. Pe scurt, cateva lucruri care mi-au placut mult la bulgari. De fapt, mi-au placut la nebunie.

Soferii

Merg incet, dar de obicei nu te incurca, ba chiar te ajuta sa ii depasesti. Se dau mai pe dreapta, iti fac semn ca e liber, te incurajeaza si te saluta chiar. Nu o data, ci de mai multe ori am sesizat asta, in diferite locuri din tara. Si, chiar daca nu stiu o limba straina, gasesc ei o metoda sa te trimita incotro vrei sa ajungi. De apreciat!

Padurile

Bulgarii au paduri. Paduri serioase, zdravene, bine crescute. Cam asa cum aveam noi candva prin Maramures. Acum noi mai avem doar cioate pe acolo… Mai mult, spre granita cu Grecia, am vazut paduri tinere, plantate probabil acum cativa ani, ceea ce arata cca oamenii astia inteleg ca este nevoie nu doar de lemn, ci si de frunze.

Probabil inca nu fac afaceri cu baronii lemnului de la noi. Ori nu s-au prins coruptii lor cum sa invarta afacerile astea cu coruptii nostri, ori au fost mai destepti ca noi si nu le-au taiat. Asa ca e al naibii de bine sa mergi printre copaci, la 16 grade Celsius, spre Gabrovo, cand jos, la campie, s-au facut deja 35.

Izvoarele

Le gasesti in paduri, pe marginea drumurilor de munte si au o apa rece si buna. Ne oprim mereu pentru a ne incarca sticlele si nu o facem doar noi – o familie de turci si mai multi bulgari oprisera si ei la izvor, la cel mai recent drum al nostru pe acolo.

Cat de libere sunt soselele

Libere. Foarte libere, mai ales daca nimeresi vreunul din drumurile acelea ocolitoare. Te intrebi daca ai gresit traseul si ajungi cumva la capatul lumii, unde nu stie nimeni de tine. Ori daca vesnicia nu s-a nascut cumva in Bulgaria.

Mai trece cate o masina incet, mai rar. Iar daca vine vreun nebun cu 120 de kilometri la ora, acela sigur e roman. Nu-mi vine sa cred uneori ca se poate si asa.

Una peste alta, daca stii la ce sa fii atent, Bulgaria este o tara frumoasa. Iar in zonele salbatice chiar merita sa opresti pentru un pauza, o nuca pe care o culegi de pe marginea drumului si o poza pentru albumul de pe Facebook.

Trimite acest articol unui prieten care se pregateste de concediu si distribuie-l si in social media! Multi alti romani au nevoie sa stie ce inseamna sa treci prin Bulgaria, la volan.

Citeste si:

Turist in strainatate: 10 lucruri de stiut

Jurnal de vacanta pe Cheile Nerei

Turist in Ardeal: Casa Domeniile Vinului

14 comments
  1. Multumesc pentru articol si update-urile 2019, chiar inainte sa intru aici erau curios cum o sa procedez cu vignieta la ei, avand bebe mic cu noi in concediu nu as vrea sa fac prea multe opriri decat daca e obligatoriu 🙂 Am reusit sa o cumpar online cu toate ca prima oara mi-a dat o eroare dupa efectuarea platii, am mai incercat inca odata si a mers.

    Revin cu update, toate cele bune!

    1. Anul trecut nu au cerut bulgarii niciun act al masinii. Anul acesta, au cerut tslonul si vignieta la vama. In conditiile astea, nu as pleca la bulgari cu masina altuia daca nu as avea procura ori pe proprietar cu mine in masina. Au fost mai serioase controalele si nu m-as baza pe bunavointa lor. Deci procura, in mod sigur.

    2. Recomand sa ai procură. Anul asta prin februarie și mie mi-au cerut talonul.

      Daca mai contează, anul trecut spre Turcia am ieșit prin Giurgiu-Ruse.

      1. Tot pe acolo am iesit si noi. La turci nu mai vorbesc: nu intri daca nu sunt actele masinii in regula, plus asigurare, plus procura daca este masina altuia.

  2. Ce părere aveți de ruta Pod Calafat, centura Sofia, A1 spre Turcia? O fi mai bine decat pe Giurgiu?

    1. Din pacate, nu am ajuns pe acolo de cand a fost deschis noul pod (nou in sensul ca e cam ultimul construit, ca sa tot aiba cativa ani). Iar vara asta stiu ca au fost si acolo reparatii si era inchis, in iunie, inainte sa plec eu ultima oara in Turcia. In zona Sofia, drumurile erau foarte ok, iar autostrada mi s-a parut foarte buna, desi am mers pe ea pe bucata spre Plevna. Nu vad de ce in rest ar fi altfel, nu am auzit lucruri rele despre rea. De pe autostrada dinspre Sofia, s-ar iesi pe aproape de Yambol probabil, mergand spre acelasi punct de frontiera cu Turcia.
      Pentru cineva care vine din vestul tarii si pleaca spre Turcia, s-ar putea ca asta sa fie varianta mai buna de traseu, va traversa mai usor Bulgaria decat Romania. Cand pleci din Bucuresti ori din zona de est, ocolul prin Bulgaria mi se pare prea mare insa. Cred ca depinde de punctul de plecare si de cat este dispus fiecare sa ocoleasca.
      Sper sa va fie de folos. Vacanta placuta!

  3. deci mi-a placut atat de mult draga Gabi cum ai descris totul, am citit intregei mele familii tot ce ai scris si ne-am distrat pe cinste. Felul in care ai descris ne-a facut o imagine atat de clara, iti doresc mult bine si multe calatorii pe care sa le descrii la fel de frumos! eu una personal, iti multumesc ca ti-ai facut timp sa lasi scris impresiile create.

    1. Ma bucur in primul rand cand ceea ce povestesc este de folos si altora. Imi place sa povestesc si este bine ca altora le place sa citeasca. Multumesc pentru cuvintele frumoase. 🙂

  4. Am ieșit și prin Giurgiu și prin Vama Veche , am rămas cu aceiași părere, dacă ieși din tara asta , inclusiv la.bulgari e altceva! În sensul bun!
    Sunt curios ce o sa pățesc cu vinieta pentru că eu pus-p în stânga sus in dreptul șoferului . Eu m-am uitat la mai multe mașini cum aveau lipite vinietele și am concluzionat că ala este locul.
    Gps, nu înțeleg de ce nu este folosit obligatoriu aplicația Waze , care te avertizează dacă ai accident în fața, daca ai o groapa, daca e politie, daca e trafic și câte și mai câte informații utile. Daca mergeți pe varianta clasica, indicatoare intrebati oamenii, cred și eu că aveți probleme in a găsi drumul. eu am folosit Waze și am mers că la mine acasă, no stress. În Balcik și Nisipurile de Aur , nu numai că am vorbit în engleză , am stat la povesti in engleza și nu am avut nici-o problema in a mă înțelege cu oamenii.

    Drumurile sunt proaste, dar nu atât de proaste și nu atât de multe ca la noi.

    Stilul de condus , pot zice că îi salvează faptul că sunt mult mai puține mașini pe străzi ca la noi, dar eu nu as putea zice că sunt mai safe. Poate e paranoia la mine, dar știind că sunt singurii care ne întrec la rata mortalitatii pe șosele mie unu mi s-au părut la fel de nesimțiți , in depășiri și stat in curul tau .

    Eu unul sunt de părere că țara asta nu o să își revină niciodată și aici mă refer la Romania.

    În secunda in care ai ieșit din tara asta , ai parte de altceva !! până și bulgarii ne întrec cu brio la orice am visat noi. doar că nu vrem sa recunoaștem. e doar in capul nostru. Chiar ne întrec la multe.

    1. Din pacate, ne cam intrec, asa este…
      Legat de utilizarea Waze, singura problema at fi ca ai nevoie de contexiune la internet, dar dat fiind faptul ca si transferal de date pe roaming e free, din 15 iunie, se poate spune ca si asta se rezolva. Cand am fost noi ultima data, inca nu aveam acces gratuit la traficul de date.
      In rest, asa este! Multumesc pentru confirmare! 🙂

  5. In Bulgaria toate bune. Șoferii dau blitzuri la orice polițist. GPS-ul nu funcționează și sunt multe drumuri. Nu poți face distincție între cele principale tip DN-uri și cele tip DJ-uri. Toate la fel. În principiu am trecut noaptea Bulgaria și pe unele porțiuni chiar și cu 130 km/h . La benzinării nu schimba euro. ATENTIE—– la Vigneta daca dai lei sunt HOTI —- au curs de 3ron/ leva , așa că schimba in giurgiu sau la schimb valutar oficial la ei, citește cursul bine la toți. Conduceți cum va pricepeți voi și fără frica.

    1. Asta incerc si eu sa explic, ma bucur ca suntem pe aceeasi lungime de unda 🙂 Si multumesc pentru completari.

Dă-i un răspuns lui mihaipetrisor1972Anulează răspunsul

You May Also Like